LIVE TEXT. La Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” Constanța au loc două evenimente editoriale



În aceste momente, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” se desfășoară un nou eveniment din seria manifestărilor dedicate celebrării celor 125 de ani de la înființarea venerabilei instituții de învățământ.

Are loc lansarea a două lucrări editate de profesori ai Colegiului: „Cronica CNMB 2017-2020” și „Frumoasa și utila matematică”. La eveniment, participă și prof. dr. Vasile Nicoară, directorul CNMB.

Cronica unde sunt consemnate evenimentele marcante ale Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” este deja o tradiție. Cu o sută de ani în urmă, s-a realizat primul anuar al Liceului.

Coordonatoarea proiectului, doamna profesor Mirela Ghinea, s-a ocupat în ultimii 26 de ani de acest periodic, CNMB fiind una dintre puținele instituții de învățământ din țară care a editat cu consecvența acest tip de publicație.



La cele două evenimente editoriale sunt prezenți foști elevi, profesori, invitați. 

Amintim, prof. dr. Vasile Nicoară, directorul CNMB Constanța, a vorbit pe larg despre acest eveniment în cadrul emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 5 mai 2021.

De asemenea, la eveniment este prezentă și Angela Muntean, coautoare a volumului ”Frumoasa și utila matematică”, fostă mircistă.

Se rulează un film despre carte, prezentată de dirctorul editurii Cartea Românească Educațional, Vasile Burlui.




Profesorii Andrei și prof. dr. Ion Arsenie aduc laude autorilor, considerând volumul ”Frumoasa și utila matematică” o carte excepțională, care va face tinerii să vadă utilitatea și frumusețea matematicii.




Citește și:

 125 de ani de excelență în învățământ „Zări Alb Astre” – pasiune și profesionalism

125 de ani de existență a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“:
Dans, muzică, literatură, premii - în cea de-a treia zi de celebrare a prestigioasei instituții de învățământ


 LIVE TEXT Sărbătoare la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Constanţa!

„A fi mircist este o stare de spirit!“:
Film omagial de excepție lansat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, cu ocazia celebrării celor 125 de ani de existență


125 de ani de excelență în învățământ:
Elevii mai mici sau mai mari ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ sărbătoresc împreună aniversarea școlii lor


Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța. Momente emoționante, la dezvelirea plăcii memoriale!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța, anunț despre revenirea energiei termice pentru consumatorii afectați

28 Mar 2024 302

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 359

Cumpărări directe Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, contract cu Garden Antoniewicz SRL, fondată de fosta șefă a Trezoreriei Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 453

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 500

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Voința Săcele, scorul etapei

27 Mar 2024 991

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 541

Restricții totale de trafic rutier pe o stradă din municipiul Constanța din cauza lucrărilor de asfaltare. Ce stradă este vizată

26 Mar 2024 435

Atenție, se oprește apa caldă și căldura pentru anumiți consumatori, în municipiul Constanța!

26 Mar 2024 702

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 523

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța găzduiește studenți internaționali prin programul Erasmus+ (FOTO)

22 Mar 2024 284

Infrastructura rutieră din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, modernizată de Transnic Sud Construcții SRL (DOCUMENT)

22 Mar 2024 954

Cod galben de ceață în județul Constanța! Iată cât ține avertizarea emisă de ANM

22 Mar 2024 394

Premianții Concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol” de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

21 Mar 2024 747

Accident rutier în Constanța. Implicat un șofer drogat

21 Mar 2024 662

Decizie a Consiliului de Administrație Rețele Electrice Dobrogea SA își mută sediul în București

21 Mar 2024 447