Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

Guvernul va promova în ședința de mâine o ordonanță de urgență pentru soluționarea problemelor de salarizare a personalul nedidactic din învățământ, drepturile acestei categorii de personal urmând să se încadreze între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, discuții în acest sens au avut loc, în această dimineață, între premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, și reprezentanții sindicatelor din educație.

„Respect munca și contribuția fiecărui om din sistemul de învățământ. Am toată deschiderea să găsim soluții rapide pentru problemele salarizării personalului nedidactic din educație și pentru îndreptarea acestei nedreptăți care s-a produs pentru aproximativ 53.000 de oameni din învățământ”, a declarat Grindeanu.


Soluția găsită presupune așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal, iar măsura va fi aplicată începând cu luna februarie 2017.

Un alt punct al discuției a vizat situația sporurilor salariale pentru personalul din educație. Potrivit comunicatului transmis de Guvern, premierul Grindeanu a subliniat că Executivul are în atenție această situație, are "toată deschiderea" și face eforturi să fie rezolvată.

„De asemenea, membrii Guvernului și reprezentanții sindicatelor din învățământ au discutat despre promovarea unui nou proiect al Legii Educației Naționale până la sfârșitul acestui an. În acest context, premierul Grindeanu a arătat că noul proiect va fi rezultatul unei ample consultări cu mediul academic, societatea civilă, sindicate, patronate, partide politice, cu toți cei interesați”, se mai arată în comunicat.



Sursa foto: ZIUA de Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 686

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 267

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 486

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 411

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 307

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 726

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 404

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 848

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 416

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 478

Guvern S-a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență

04 Apr 2024 439

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -04 aprilie 2024

04 Apr 2024 347

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1708

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 987

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 372