Medalie de aur pentru Andrei Patrick Cioranu de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa



Zece medalii, palmaresul elevilor români la prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori (OIASSJ 2022

România a fost gazda primei ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori (OIASSJ 2022), desfăşurată la Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava), în perioada 31 octombrie - 7 noiembrie 2022.

În cadrul competiţiei, concurenţii au susţinut două probe: o probă teoretică (de 4 ore) şi o probă observaţională, structurată, la rândul său, în alte trei subprobe: proba de Planetariu, proba hărţii mute şi proba de noapte (cu instrumente observaţionale).

Cei 10 elevi olimpici din lotul ţării noastre au obţinut rezultate remarcabile (10 medalii, dintre care 5 de aur):

5 medalii de aur

- Ilinca Sandu (Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Piatra Neamţ, jud. Neamţ) - învingătoare absolută la proba teoretică, învingătoare absolută la proba de Planetariu şi învingătoare absolută (punctaj maxim) OIASSJ 2022;

- Rafaela Barac Bologa (Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava) - învingător absolut la proba observaţională de noapte;

- David Palaghianu (Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava) - învingător absolut la proba observaţională de zi;

- Andreea Boldureanu (Colegiul Naţional din Iaşi);


- Andrei Patrick Cioranu (Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa);

3 medalii de argint

- Radu Ioan Stoian (Colegiul Naţional "Gheorghe Murgoci" din Brăila);

- Andrei Ştefan Iercoşan & Daniel Petrenciuc (elevi la Colegiul Naţional "Vasile Lucaciu" din Baia Mare, jud. Maramureş);

2 medalii de bronz

- Nectarie Paşca (Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca);

- Ioan-Tudor Băcilă (Şcoala Gimnazială nr. 8 din Sibiu).

Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori a fost organizată (în colaborare) de Ministerul Educaţiei (prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava), Primăria Câmpulung Moldovenesc, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, Colegiul Silvic "Bucovina" din Câmpulung Moldovenesc şi Societatea Ştiinţifică "Cygnus".

Competiţia a reunit echipe cu prezenţă fizică din 8 ţări (Thailanda, Columbia, Cehia, Grecia, Nepal, Republica Moldova, Ucraina şi România), respectiv o echipă din Canada, în sistem online.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân" Constanța ce au obținut premiul I la Concursul Internațional CanSat, despre calificarea la etapa internațională (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2023 1408

Echipa TOMIS 9 de la Colegiul "Mircea cel Bătrân", pe locul I la Concursul Național de microsateliți CanSat 2023 (FOTO)

15 May 2023 1142