Ministerul Educatiei isi bate joc de educatori si psihologii scolari

Munca inutila

Rapoartele realizate de acestia cu privire la invatamantul obligatoriu au ramas la stadiul de propuneri si opinii * FSLI intentioneaza sa ia o "atitudine dura", pentru ca munca psihologilor si a educatorilor a fost inutila * Ministrul Educatiei si Cercetarii se va intalni, la sfarsitul lunii, pentru a discuta cu reprezentantii cadrelor didactice * Din Constanta vor fi delegate sa participe o educatoare si o invatatoare

Inainte de elaborarea reformei invatamantului, Ministerul Educatiei si Cercetarii a solicitat inspectoratelor scolare si sindicatelor sa faca sondaje si rapoarte privind opinia cadrelor didactice si a parintilor cu privire la invatamantul obligatoriu de 10 ani si inceperea scolii de la sase ani. In majoritatea rapoartelor se preciza ca inceperea scolii la o varsta atat de frageda ar putea afecta cresterea si psihicul copilului. Astfel, se avea in vedere neadaptarea copilului la noile cerinte tocmai datorita trecerii de la activitatea ludica, specifica acestei varste, la cea educativa. Aceste rapoarte au fost trimise catre MEC, urmand ca noile reglementari sa tina cont de evaluarile psihologilor si opiniile cadrelor didactice. Se pare, totusi, ca toata aceasta munca a fost inutila, in conditiile in care propunerile au ajuns la minister dupa ce se elaborase proiectul noii reforme. Liderul Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar, Ioana Purcarea, a declarat ca este nemultumita de faptul ca ministerul nu a tinut cont de rapoarte. "Ni s-a solicitat opinia cu privire la invatamantul obligatoriu de la sase ani, insa toate au ramas la stadiu de propunere. Federatia Salariatilor Liberi din Invatamant (FSLI) a decis sa fie luata o atitudine dura, pentru ca munca psihologilor si a educatorilor a fost inutila", a precizat Ioana Purcarea. De asemenea, liderul de sindicat si-a exprimat nemultumirea fata de declaratia secretarului de stat pentru invatamantul preuniversitar, Constantin Corega, cu privire la sanctionarea parintilor care nu vor sa-si inscrie copiii la scoala de la sase ani. "Sanctionarea parintilor era doar in faza de proiect, nu fusese inca aprobata, astfel incat secretarul de stat a facut o declaratie care nu era corecta din punct de vedere legal", a explicat Ioana Purcarea. FSLI a invitat pe ministrul Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu, pe 28 martie, la Herculane, pentru a discuta cu reprezentantii cadrelor didactice. Din Constanta vor fi delegate sa participe o educatoare si o invatatoare. "Ne indoim ca se va schimba ceva in noul proiect de lege", a conchis liderul constantean.

Noua reforma nu ia in considerare cadrele didactice

Principala motivatie a Ministerului Educatiei si Cercetarii cu privire la inceperea clasei I la sase ani este ca, in aproape toate tarile membre si candidate la Uniunea Europeana, copiii merg la scoala de la o varsta frageda. Singurele state care nu fac parte din aceasta categorie, copiii fiind inscrisi de la 7 ani, sunt Bulgaria, Lituania si Suedia. Federatia insa considera ca motivatia nu este suficienta. "FSLI nu este impotriva noii reforme, insa motivatia aducerii copilului la scoala de la sase ani s-a facut printr-un raport confuz si de aceea am solicitat prezentarea unor elemente concrete", a mentionat Ioana Purcarea. Astfel, se cer ministerului alcatuirea unei programe scolare adecvate, editarea unor manuale corespunzatoare nivelului de perceptie a elevilor de sase ani, elaborarea unui orar concret si a unor modalitati de combinare a activitatilor specifice varstei cu cele educative. De asemenea, FSLI a cerut ministerului sa acorde o atentie deosebita finantarii invatamantului. Desi trebuia sa se tina cont de sapte aspecte, respectiv finalitatea, structura, organizarea invatamantului, curriculum-ul, statutul cadrului didactic, serviciile pentru sprijinirea scolilor si evaluarea unitatilor, s-au avut in vedere doar trei. "Ministerul a exclus cadrele didactice cand s-a elaborat noua reforma si de aceea am cerut organizarea unor cursuri de initiere pentru absolventele colegiilor pedagogice", a declarat Ioana Purcarea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 450

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 527

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 639

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 648

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 614

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1277

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20582

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 627

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4934

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 940

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31258

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 834

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 777

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 812

Originar din Constanța Interpretul Teodor Danci a împlinit 21 de ani

10 Jan 2024 1045