Ministerul Educaţiei Naţionale a semnat ordinul Sorin Rugină, „uns“ oficial în funcţia de rector al Universităţii „Ovidius“

La mai mult de o lună de când prof. univ. dr. Sorin Rugină a fost ales de către corpul profesoral, prin vot liber şi universal, rector al Universităţii „Ovidius“, ieri, Ministerul Educaţiei Naţionale a trimis şi ordinul de numire în funcţie. Astfel, începând cu data de 19 iunie, prof. univ. dr. Sorin Rugină este, oficial, rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.

Reamintim că la scrutinul din 12 mai s-au prezentat peste 94% dintre alegători, ceea ce înseamnă 717 persoane, din cele 753 cu drept de vot. Prof. univ. dr. Sorin Rugină a obținut 375 de voturi, prof. univ. dr. Doina Catrinou a fost votată de 240 de persoane, în timp ce prof. univ. dr. Ana Rodica Brezeanu Stăiculescu a adunat doar 78 de voturi. „Sunt foarte fericit că am câștigat alegerile. Împreună cu echipa am dus o campanie corectă. Lumea academică constanțeană este capabilă de multe reușite. Voi fi rectorul tuturor, așa cum am promis, și îi aştept pe toți lângă mine, pentru a duce Universitatea «Ovidius» pe culmile înalte ale valorilor şi ale educaţiei“, a declarat Sorin Rugină la scurt timp după anunțarea rezultatelor.
Alegerile pentru funcţia de rector al Universității „Ovidius“ din Constanța au fost validate, deoarece au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele de votare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 271

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 244

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 498

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 632

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 349

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 299

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 367

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 581

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 766

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 456

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 520

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 721

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 628

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 436

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 556