09 Mar, 2023 15:47
919
"Propunerea a venit în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.), în scris, propunerea nu a fost ridicată în cadrul discuţiilor din Comisia de dialog social, organizată luni. Deci, nu a putut fi discutată cu toţi actorii, în acel context, şi am primit astăzi o reacţie din partea Consiliului Naţional al Elevilor şi al Federaţiei Părinţilor, care spun că nu ar susţine o astfel de variantă. În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admiterea la liceu, după Evaluarea Naţională, pentru profilurile unde există concurenţă", a declarat Ligia Deca într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
"Este varianta pe care am prezentat-o public în conferinţa de presă din 27 februarie. Adică, după Evaluarea Naţională, care rămâne în aceeaşi formulă ca până acum, include Limba şi literatura română, Matematică şi limba maternă - pentru liceele care au avut concurenţă, pentru acele profiluri care au avut concurenţă, dacă liceele doresc, pot organiza concurs de admitere în limita a 60% din locuri. Subiectele se realizează de către Ministerul Educaţiei, corectarea se va realiza similar cu ce se întâmplă acum la testările naţionale, pentru a asigura integritatea examenului. 40% din locuri vor fi alocate prin repartizare computerizată, pe baza notelor de la Evaluarea Naţională, iar din aceşti 40%, pentru 10% din locuri vor fi prioritari copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau copiii de etnie romă", a explicat Ligia Deca.
"Astăzi, în şedinţa de guvern, au fost supuse atenţiei, spre analiză, proiectele de lege ale învăţământului preuniversitar şi învăţământului superior. Practic, această etapă marchează procesul debutului de avizare ministerială. Pe 27 februarie am publicat pachetul de legi revizuite ca urmare a procesului de transparenţă decizională şi, practic, în această perioadă, cele 10 zile prevăzute pentru discuţii, am primit şi o serie de contribuţii pe e-mail, care ne-au permis să corelăm articole, să corectăm anumite chestiuni şi, în general, să îmbunătăţim proiectele de legi. (...) Aşa cum a anunţat domnul prim-ministru, cele două proiecte de legi vor parcurge această etapă a discuţiilor tehnice între ministere, astfel încât ne dorim ca până pe data de 23 martie să putem adopta cele două proiecte legislative", a mai declarat Deca.
"În ceea ce priveşte legea învăţământului preuniversitar, în primul rând au fost aduse nişte clarificări legislative, ca urmare a observaţiilor primite, cu privire la organizarea învăţământului special. De exemplu, am clarificat care sunt dimensiunile formaţiunilor, s-au făcut nişte corelări vizavi de momentul în care se poate merge pe desegregare. Adică, numai în momentul în care există resursele necesare de sprijin în fiecare şcoală. De asemenea, au fost aduse clarificări cu privire la procesul de încadrare a copiilor în diferite forme de sprijin pentru învăţământul special", a subliniat Deca.
"Am clarificat faptul că liceele tehnologice vor fi exceptate de la asumarea aceea cu două treimi a numărului de clase, asumarea filierei, acestea putând îngloba multiple filiere, tocmai având la bază observaţiile primite că multe astfel de licee sunt situate în zone care nu au alternative de alte licee şi atunci este bine să păstrăm această opţiune pentru familii şi pentru tineri. De asemenea, am completat prevederile privind învăţământul preuniversitar de profil agricol prin extinderea posibilităţii ca Ministerul Agriculturii să finanţeze specializări noi sau programe de perfecţionare pentru cadrele didactice", a mai afirmat Deca.
"Alte adăugiri au mai vizat: formarea profesională a adulţilor, zona de învăţământ sportiv şi păstrarea specializării pedagogice pentru învăţământul primar şi preşcolar", a completat Deca.
"Am clarificat nişte elemente în zona de finanţare, deci cum se realizează construcţia bugetară. Am clarificat o serie de articole care vizează învăţământul centrat pe student. De asemenea, am introdus o serie de măsuri pentru creşterea transparenţei instituţionale, inclusiv publicarea tuturor CV-urilor cadrelor didactice titulare sau asociate, în aşa fel încât să existe o mai bună transparenţă vizavi de calitatea fiecărei universităţi şi diversitatea programelor oferite. S-au făcut şi clarificări tehnice vizavi de zona de etică universitară", a explicat Deca.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: