Ministrul Sorin Cîmpeanu Studenţii vaccinaţi anti-COVID vor avea prioritate la cazare în cămine

Studenţii vaccinaţi anti-COVID vor avea prioritate la cazare în cămine, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Agronomie, conform Agerpres.ro. Ministrul a precizat că această prevedere a fost solicitată de universităţi şi că va fi inclusă în ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.

"Peste 80% dintre studenţii cazaţi acum sunt vaccinaţi şi le mulţumesc pentru înţelegerea importanţei vaccinării. (...) Fiind printre universităţile care au o capacitate de cazare mare, pentru cei aproape 12.000 de studenţi ai universităţii în total există aproape 4.000 de locuri de cazare. Ne-am putut permite separat să îi cazăm şi pe cei care încă nu au decis să se vaccineze, dar sunt convins că se vor vaccina în scurt timp. Este vorba de mai puţin de 20%. Ordinul comun de ministru care va fi semnat în această după-amiază - de îndată ce în şedinţa de guvern prin care miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii vor fi abilitaţi pentru semnarea acestui ordin comun - va avea o prevedere clară, la cererea tuturor universităţilor din România, prioritatea la cazare în căminele din campusurile studenţeşti pentru studenţii vaccinaţi, pentru posesorii certificatului verde - pentru cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. În acest fel ne vom putea apropia de normalitate şi în mediul universitar", a afirmat ministrul Educaţiei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 393

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

18 Apr 2024 491

„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!

17 Apr 2024 902

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 621

Un fost ministru de Interne în Guvernul Petre Roman s-a stins din viață. „Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România“

14 Apr 2024 1814

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 597

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 727

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 790

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1034

#citeșteDobrogea Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

09 Apr 2024 1163

VIDEO Judecătoria Mangalia amână pentru luna mai latura civilă a accidentului Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției

09 Apr 2024 455

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 525

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 736

Premierul României, Marcel Ciolacu „În cei 20 de ani de la aderarea la NATO, România şi-a consolidat profilul de aliat responsabil”

07 Apr 2024 518

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 746