Invatamant

Mirciştii, pe podiumul unui concurs internaţional (galerie foto)

Proiectul „Un Giardino delle Giuste e dei Giusti in ogni scuola“, iniţiat şi coordonat de profesoara Pina Arena, de la Istituto d’Istruzione Superiore „G.B. Vaccarini“, preşedinta FNISM Catania (Federaţia Naţională a Profesorilor din Italia), se află anul acesta la a doua ediţie şi s-a extins deja dincolo de graniţele Italiei.
 
Scopul proiectului este de a pune în valoare contribuţia unor personalităţi, feminine în special, la construirea unei lumi a păcii, a egalităţii în drepturi şi libertăţi. În cinstea acestora, a fost plantat un copac, însoţit de o plăcuţă care face cunoscută activitatea personalităţii omagiate.
 
Începând cu acest an şcolar, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ a aderat la acest proiect, echipa fiind formată din prof. dr. Vasile Nicoară, prof. Mihaela Deancu, prof. Silvia Şoşoiu şi prof. Florentina Gheorghe. Elevii clasei a X-a E, împărţiţi în patru echipe, au studiat activitatea următoarelor personalităţi: Viorica Agarici, Regina Elena, Elisabeta Rizea şi Traian Popovici. Toţi patru s-au remarcat prin lupta lor împotriva abuzurilor şi opresiunii şi au reprezentat un exemplu de forţă morală şi de consecvenţă în apărarea unor principii etice. Lucrul la proiect s-a desfăşurat în mai multe etape, fiecare dintre ele presupunând negociere, discuţii, împărţirea echitabilă a sarcinilor, capacitate de sinteză şi buna cunoaştere a limbii engleze, întrucât toate materialele realizate au avut şi o versiune în această limbă, versiune ce a fost trimisă în Italia coordonatoarei proiectului. La final, fiecare personalitate a fost omagiată prin plantarea unui arbust (trei trandafiri cu port înalt şi o Forsythia).
 
Distincţia obţinută de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ în cadrul ceremoniei desfăşurate la Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Roma, în data de 28 aprilie, este premiul internaţional acordat uneia dintre cele 21 de instituţii participante, indiferent dacă se află sau nu pe teritoriul Italiei.
 
În anul şcolar 2015-2016, primul an al proiectului, au fost create 21 de grădini în 21 de şcoli şi spaţii publice din Lampedusa şi până la Paris, trecând prin Catania, centrul proiectului, şi ajungând anul acesta şi la Constanţa. Organismele care susţin proiectul sunt: Fundaţia „Giuseppe Fava“, Asociaţiile „Fildis“ - Catania, „Osez le féminisme“ - Paris, UDI - Catania şi Legambiente - Catania.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Devenind mircist, mi-am făcut mândră familia“

01 Feb 2018 993

#citeşteDobrogea Liceul „Mircea cel Bătrân“, blazonul învăţământului constănţean. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

31 Jan 2018 5270

O nouă filă de istorie mircistă. Final de an în culmea... gloriei olimpice (galerie foto)

21 Dec 2017 4150

Întâlnirea anuală a claselor bilingv franceză din Constanţa, găzduită de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (galerie foto)

25 Nov 2017 525

Are 93 de ani. Absolvent în 1944 Atletul-fenomen Traian Petcu a donat o troiţă Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ (galerie foto)

29 Sep 2017 1604

Elevă a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ Gimnasta Lorena Jinga, de la concursul naţional de matematică, la medalia de aur la Euro

29 Sep 2017 5081

Performanțele campioanei europene Lorena Jinga, subliniate în fața colegilor săi de la Colegiul "Mircea cel Bătrân" din Constanța (galerie foto)

28 Sep 2017 3009

Slujbă de sfințire a unei troițe la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța. Aceasta a fost donată de Traian Petcu, absolvent din promoția 1944 (galerie foto)

28 Sep 2017 1085

Bursier în SUA Atletul Cristian Constantin e student la Universitatea din Pennsylvania, la Inginerie Chimică și Biomoleculară (galerie foto)

31 Aug 2017 2494

Directorii şi directorii adjuncţi din municipiul şi judeţul Constanţa, numiţi prin detaşare. Lista completă (documente)

25 Aug 2017 4488

Post vacant la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa. Cine poate participa la concurs

21 Jul 2017 2489

Absolvent al Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa, medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Chimie din Thailanda (galerie foto)

18 Jul 2017 1901

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Mircistul George Chichirim, medalie de aur la a XXV-a ediţie a Balcaniadei de Informatică pentru seniori (galerie foto)

13 Jul 2017 1611

Profesor din Constanţa, eliminat de la concursul de ocupare a posturilor didactice. Iată de ce!

12 Jul 2017 1775

Emoții pentru profesorii din Constanța Concurs pentru ocuparea posturilor vacante didactice

12 Jul 2017 1268

Trei zile de teatru internaţional „Aplauze“ la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“

23 May 2017 1241

Elevii de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân au mai primit un premiu internaţional

10 May 2017 2674

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Mircistul Mihai Teodor Iliant, medalie de bronz la Balcaniada de Matematică

10 May 2017 971

Învăţământul constănţean, din nou, în doliu

18 Apr 2017 6209

Elevii Colegiului Mircea cel Bătrân, la Congresul Internaţional MATh.en.JEANS

11 Apr 2017 10514

Elev de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa eliminat de la simularea bacalaureatului

16 Mar 2017 3570

Olimpiada de Informatică, faza județeană, are loc mâine. Ce trebuie să știe participanții

10 Mar 2017 927

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Roboţi, sateliţi şi rovere, construite de la zero de elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ (galerie foto+video)

10 Mar 2017 726

Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale nr. 4, în atenţia aleşilor locali (document)

25 Feb 2017 887

Proiect ERASMUS, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”

23 Feb 2017 1214

Patru elevi din două licee constănțene, în Franţa. Tinerii au fost invitaţi la o conferinţa europeană

19 Dec 2016 1235

Veşti bune pentru mircişti! Liceul va fi reabilitat termic!

30 Nov 2016 1110

„Târgul plăcintelor dobrogene“, luni, la Colegiul „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa

12 Nov 2016 2063

Cinci elevi de la „Mircea cel Bătrân“, pe podiumul a două concursuri naţionale

02 Nov 2016 1546

Ce calificative a primit Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa de la evaluatorii ARACIP

25 Oct 2016 2312

Să cunoaştem şi recunoaştem valorile! Mircistul de aur care a desluşit tainele Olimpiadei Internaţionale de Astronomie! (galerie foto)

25 Oct 2016 1476

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, vizitat de o echipă de evaluatori ai ARACIP

24 Oct 2016 1801

Hakan Calila de la „Mircea cel Bătrân”, argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului 2016

30 Aug 2016 1588

O nouă performanţă pentru elevul Paul Haidu-Gerea

01 Aug 2016 1217

Mircistul Costin Dobrin, student la Universitatea Columbia „Sunt convins că voi avea şanse mari să ajung o personalitate în domeniul ales“ (galerie foto)

16 Jul 2016 10002

73,07 la sută - rata de promovare înainte de contestaţii 17 elevi din Constanţa, cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională! (galerie foto)

02 Jul 2016 3069

Doi elevi din Constanţa vor primi burse de merit olimpic internaţional

02 Jul 2016 2183

Lectorul universitar doctor Denis Ibadula are cu ce se mândri Fiica sa a absolvit gimnaziul cu media 10

19 Jun 2016 5749

Unei eleve de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa i s-a făcut rău la ora de sport (galerie foto)

30 May 2016 4641

„La trecutu-ţi mare, mare viitor” Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, la ceas de mare sărbătoare. 120 de ani de la înfiinţare (galerie foto)

28 May 2016 2137

Întâlnire emoţionantă la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ „Generaţia noastră, '44, a fost cea mai sfârtecată“ (galerie foto)

26 May 2016 2361

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân", la ceas aniversar

25 May 2016 1390

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Răzvan Ursu, elev la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, medaliat cu argint în Estonia (galerie foto)

18 May 2016 1826

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Elevul Paul Haidu-Gerea, de la Colegiul „Mircea cel Bătrân“, medaliat cu aur la Moscova (galerie foto)

11 May 2016 2107

Trupa „Alexandru Giugaru” din Huşi şi-a adjudecat premiul I Festivalul Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze” s-a încheiat (galerie foto)

22 Apr 2016 1869

Trei zile de teatru şi ateliere de lucru A început Festivalul Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze“

19 Apr 2016 2386

Workshopuri legate de leadership şi dezvoltare personală, la Colegiul Național Mircea cel Bătrân

18 Apr 2016 946

Un mare dascăl a plecat dintre noi Învăţământul constănţean, în doliu

18 Apr 2016 1635

Se dă startul festivalului internaţional de teatru pentru elevi „Aplauze” organizat de CNMB Constanța

16 Apr 2016 1488

Anunțuri 14 aprilie 2016

14 Apr 2016 1095