Modificările Legii educaţiei naţionale reglementează răspunderea disciplinară a profesorilor


Începând cu 2 ianuarie 2020, a intrat în vigoare Legea 260/2019 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede următoarele:
Art. I. -
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
1. La articolul 234, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o unitate şcolară, unitate conexă, casa corpului didactic, inspectorat şcolar, unitatea de învăţământ poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educaţional, prin hotărâre a consiliului de administraţie al instituţiei în cauză, un nou examen medical complet."


2. La articolul 234, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42), cu următorul cuprins:
"(41) Situaţiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate şi stabilite de către o comisie formată din 3-5 membri, medici specialişti, constituită la nivel judeţean în baza unui protocol între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii, care să realizeze expertiza capacităţii de muncă.
(42) Hotărârea consiliului de administraţie nu este publică până la obţinerea rezultatului de la comisia prevăzută la alin. (41)."
3. La articolul 280, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 280. -
(1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin şi a fişei anuale a postului ocupat potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.
. . . . . . . . . .
(3) Orice persoană poate sesiza în scris cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară, prin înregistrarea sesizării, după cum urmează:

a) la secretariatul unităţii/instituţiei de învăţământ pentru faptele săvârşite de personalul angajat în legătură cu atribuţiile din fişa postului;
b) la secretariatul inspectoratului şcolar pentru fapte săvârşite de personalul de conducere al unităţilor/instituţiilor de învăţământ şi de personalul de îndrumare şi control şi de execuţie al inspectoratului şcolar, precum şi pentru fapte săvârşite de membrii comisiilor/consiliilor sau responsabililor numiţi de inspectoratul şcolar;
c) la registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru fapte săvârşite de personalul de conducere din inspectoratele şcolare şi personalul de îndrumare, de control şi de execuţie din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării."



4. La articolul 280, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) Instituţia abilitată să soluţioneze sesizarea va face o cercetare prealabilă, al cărei rezultat se va discuta/analiza în consiliul de administraţie al instituţiei în cauză, care va decide, dacă este cazul, începerea cercetării efective pentru abaterile prezumate săvârşite, aprobând în aceeaşi şedinţă de lucru comisia care va efectua această cercetare."


5. La articolul 280, alineatele (4), (5), (7) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(4) Pentru cercetarea abaterilor prezumate săvârşite de personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ, personalul de conducere al unităţilor/instituţiilor de învăţământ preuniversitar, personalul contractual, personalul de îndrumare şi de control şi personalul de conducere din cadrul inspectoratelor şcolare şi de personalul de conducere, de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, comisiile de cercetare disciplinară se constituie după cum urmează:
a) pentru personalul unităţii/instituţiei de învăţământ, comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea;
b) pentru personalul de conducere al unităţilor/instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi pentru personalul de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, comisii formate din 3-5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea. Din comisie face parte şi un inspector şcolar general adjunct din cadrul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti;
c) pentru personalul contractual din inspectoratele şcolare, comisii formate din 3-5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor. Din comisie face parte şi un inspector şcolar general adjunct din cadrul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti;
d) pentru personalul de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea;
e) pentru personalul de conducere al inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, comisii formate din 3-5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea;
f) pentru membrii comisiilor/consiliilor numiţi de inspectoratul şcolar, comisii formate din 3-5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, un inspector şcolar şi 1-2 directori de unităţi/instituţii de învăţământ, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea.
(5) Comisiile de cercetare disciplinară se constituie prin decizia/ordinul conducătorului instituţiei abilitate în soluţionarea sesizării, după respectarea prevederilor alin. (3), după aprobarea lor de către:
a) consiliul de administraţie al unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar, pentru personalul unităţii/instituţiei de învăţământ;
b) consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar pentru funcţiile de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ, pentru personalul de îndrumare şi control şi pentru personalul contractual din inspectoratele şcolare, precum şi pentru membrii comisiilor/consiliilor numiţi de către inspectoratul şcolar;
c) ministrul educaţiei naţionale, pentru funcţiile de conducere, de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, precum şi pentru personalul de conducere din inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
. . . . . . . . . .


(7) Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar, fiindu-i adusă la cunoştinţă persoanei de către conducătorul instituţiei după aprobarea în consiliul de administraţie al acesteia, respectiv de către ministru, în funcţie de instituţia care a numit comisia de cercetare disciplinară prin decizie/ordin. Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată.


(8) Persoanele sancţionate încadrate în unităţile de învăţământ au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar. Personalul de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ, personalul de conducere, de îndrumare şi de control şi contractual din inspectoratele şcolare, membrii comisiilor/consiliilor numiţi de către inspectoratul şcolar şi personalul de conducere, de îndrumare şi control din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care a fost sancţionat, are dreptul de a contesta decizia, în termen de 15 zile de la comunicare, la Colegiul central de disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării."


Art. II. -
În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministrul educaţiei şi cercetării va emite ordinul prevăzut la art. 48 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.


Art. III. -
În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va elabora metodologiile prevăzute la art. 49 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.


Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


Citeşte şi:

Modificări pentru studenţi Parlamentarii doresc înfiinţarea centrelor de competenţă pentru a veni în sprijinul universităţilor (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în facilitățile de transport pentru studenți. Anunțul CFR Călători

02 Sep 2023 1495

Înainte să devină senator, ministrul Educației și-a „marcat” mandatul În sfârșit, un proiect pentru generația viitorului – SMART.Edu

27 Oct 2020 2595

Programul Şcoala după şcoală. S-a modificat Legea educației naționale

19 Oct 2020 6914

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat azi patru decrete. Iată care sunt

20 Aug 2020 1670

Modificări la legea educației Primarii, obligați să asigure accesul la internet în școli!

30 Jul 2020 2874

Ministerul Educației, obligat prin noua lege să ofere elevilor și profesorilor dispozitive de tip laptop sau tabletă conectate la Internet

04 Jul 2020 2570

Modificări importante, în atenția tuturor cadrelor didactice Începe depunerea dosarelor pentru gradația de merit. Titularizarea – doar probă scrisă. Definitivat - fără inspecții speciale

25 May 2020 5934

Ce alte proiecte au mai fost adoptate Ședința Senatului. Învăţământul online, permis pe perioada stării de urgenţă sau de asediu

15 Apr 2020 1816

Editorial Nu s-a construit nicio şcoală, dar se reduc efectivele la clasă. Din pix e uşor să promiţi multe

13 Feb 2020 5248

Modificări pentru studenţi Parlamentarii doresc înfiinţarea centrelor de competenţă pentru a veni în sprijinul universităţilor (document)

31 Dec 2019 2459

Copiii fără acte vor putea fi înscriși la școală de anul viitor. Ce se întâmplă cu profesorii care nu știu ce înseamnă „bullying“

22 Nov 2019 2541

Președintele României a trimis spre reexaminare legea privind modificarea Legii Educației. Iată motivul

25 Oct 2019 1523

S-ar putea modifica modalitatea de numire a decanilor din fruntea facultăţilor. Proiectul, pe masa deputaţilor

27 Apr 2019 1677

Anul şi modificarea! A intrat în vigoare noua lege a educaţiei naţionale. Ce noutăţi sunt şi nu pot fi ocolite

04 Apr 2019 4919

Legea care prevede că învăţământul general obligatoriu este extins treptat la 15 clase, până în anul 2030, promulgată

01 Apr 2019 1900