Noul ministru al Educaţiei promite - „Evaluarea Naţională nu se va schimba!” Calendarul examenelor din 2020. Modele de subiecte (documente)


După o lună şi jumătate în care fotoliul de ministru al Educaţiei a stat gol, începând de ieri, prof. Monica Anisie a preluat oficial mandatul cu numărul 24 al acestui greu încercat minister.


Potrivit Agerpres, noul ministru doreşte să reducă numărul secretarilor de stat din Ministerul Educaţiei şi Cercetării la patru din cei şapte existenţi în prezent.


Va fi o reorganizare a ministerului, acum vorbim despre Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vom gândi o nouă organigramă pe care o vom aproba prin Hotărâre de Guvern. Nu ne-am gândit la câte posturi de secretari de stat vor rămâne. Vor rămâne mult mai puţine. Din cele şapte vor rămâne probabil patru. Avem cinci posturi de secretari de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi un subsecretar de stat şi doi secretari de stat la Cercetare. Deci şapte şi un subsecretar de stat. Probabil nu vor mai rămâne decât patru secretari de stat", a precizat Anisie, într-o conferinţă de presă.
 

Nu luăm decizii peste noapte!”



Conform aceleiaşi surse, noul ministru al Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a precizat joi că este corect ca elevii de clasa a VII-a să susţină simularea la Evaluarea Naţională, pentru că aceştia au noi programe şi ca atare trebuie să ştie la ce anume să se aştepte.


Pe 1 noiembrie, au fost publicate deja modele de subiecte pe site-ul CNEE (n.r.- Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare). Corect ar fi să realizăm această simulare pentru că aceşti elevi au noi programe şi ca atare trebuie să ştie la ce anume să se aştepte. (...) Îmi doresc să realizez prin consultare publică, să iau cea mai bună decizie, pentru că aşa este corect, să se realizeze o evaluare pe competenţe, nu ca până acum, dar pentru aceasta trebuie să se realizeze şi o predare-învăţare în sensul construcţiei competenţelor cheie. Nu mi se pare corect să îi evaluăm după ceea ce nu s-a realizat până acum", a afirmat Anisie.


Referitor la modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională 2020, care, în ciuda intenţiilor prof. Ecaterina Andronescu, nu au formatul grilă, noul ministru s-a declarat în total dezacord cu această intenţie. „Rămân modelele de subiecte care au fost publicate. Nu luăm decizii peste noapte, aşa cum spunea şi premierul, nu schimbăm regulile în timpul jocului”, a spus Monica Anisie.


În secţiunea „Documente“ puteţi studia Ordinele de Ministru cu privire la organizarea admiterii în învăţământul liceal 2020-2021, dar şi cel al organizării Bacalaureatului 2020.


Modelele de subiecte atât pentru Evaluarea Naţională 2020, cât şi pentru Bacalaureat 2020 pot fi accesate AICI.
 

Calendarul Evaluării Naţionale 2020



2-5 iunie 2020 - Înscrierea la evaluarea naţională
5 iunie 2020 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
15 iunie 2020 - Limba şi literatura română - proba scrisă
17 iunie 2020 - Matematica - Proba scrisă
18 iunie 2020 - Limba şi literatura maternă - probă scrisă
22 iunie 2020 - Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 12.00)
22 iunie 2020 - Depunerea contestaţiilor (orele 14.00 - 20.00)
23-26 iunie 2020 - Soluţionarea contestaţiilor
27 iunie 2020 - Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor
 

Calendar BAC 2020 - Sesiunea iunie - iulie 2020



25 – 29 mai 2020- Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
29 mai 2020 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
9 – 10 iunie 2020- Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
11 – 12 iunie 2020 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
15 – 17 iunie 2020- Evaluarea competenţelor digitale - proba D
18 – 19 iunie 2020 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C
22 iunie 2020- Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
23 iunie 2020 - Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
24 iunie 2020 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
25 iunie 2020 - Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
30 iunie 2020 - Afişarea rezultatelor (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12,00 - 16,00)
1 - 6 iulie 2020 - Rezolvarea contestaţiilor
7 iulie 2020 - Afişarea rezultatelor finale
 

Calendar BAC 2020 - Sesiunea august - septembrie 2020



13 - 27 iulie 2020 - Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
18 august 2020- Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
19 august 2020 - Limba şi literatura maternă - proba E.b) – proba scrisă
20 august 2020 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
21 august 2020- Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
24-25 august 2020- Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
25 august 2020 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
26 - 27 august 2020 - Evaluarea competenţelor digitale - proba D
27 - 28 august 2020- Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C
28 august 2020 -Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12,00 - 16,00)
29 august - 2 septembrie 2020 - Rezolvarea contestaţiilor
3 septembrie 2020 - Afişarea rezultatelor finale


Citeşte şi:

Concursurile pentru posturile de director de unităţi de învăţământ preuniversitar, monitorizate audio-video



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evaluare Națională 2021Ultima zi pentru înscrierea la Evaluarea Națională. Când are loc prima probă și ce schimbări sunt

11 Jun 2021 2046

A doua repartizare în licee a absolvenților clasei a VIII-a Cu ce medii au intrat elevii rromi și cum s-au rezolvat situațiile speciale

03 Aug 2020 3302

Noile modele de subiecte şi bareme pentru absolvenţii clasei a VIII-a, anul şcolar 2020 – 2021, au fost publicate

17 Jul 2020 2062

Admitere 2020 Medii mai mari, față de 2019, și cu jumătate de punct. 365 de elevi constănțeni admiși cu note sub 5

11 Jul 2020 7350

S-au afișat rezultatele admiterii la liceu. Care este situația la Constanța

10 Jul 2020 2987

#ConstanțaEsteBine - Chiar dacă sunt din comunele 23 August și Poarta Albă Pentru elevii de 10, repartizarea computerizată nu mai aduce surprize

10 Jul 2020 11946

Editorial Evaluare Națională. Diferențe mari înainte și după contestații. Se va repeta situația și la Bacalaureat?

02 Jul 2020 3973

Evaluare Națională 2020. S-a publicat ierarhia județeană

01 Jul 2020 3414

Evaluare Națională 2020 La Constanța, sesiune specială pentru trei elevi, la Școala „Dan Barbilian”

28 Jun 2020 2806

Cine răspunde pentru asemenea erori? Recordurile contestațiilor la nivel național - 84% note mai mari la română și 70% la matematică

27 Jun 2020 9133

UPDATE 2 Note foarte mari după contestații la Evaluarea Națională 2020 103 elevi constănțeni au primit nota 10 la limba română, în urma recorectării

27 Jun 2020 4906

Evaluare Națională 2020 Astăzi se afișează rezultatele finale, după contestații

27 Jun 2020 1937

Constanța, fruntașă la contestațiile pentru Evaluarea Națională

23 Jun 2020 2732

Evaluare Națională 2020 Gimnaziile din liceele constănțene de top, surclasate de școli de cartier (document)

23 Jun 2020 9117

Evaluarea Națională 2020 în statistici

22 Jun 2020 2193