Ordinul de ministru care permite încheierea mediilor cu doar două note, trimis spre publicare în Monitorul Oficial

foto: unsplash
Ordinul de ministru care permite încheierea mediilor cu doar două note, trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Prevederea referitoare la eliminarea obligativității validării situației în Consiliul profesoral reprezintă o măsură de simplificare a procedurilor la nivelul unităților de învățământ, în contextul perioadei scurte de timp rămase până la finalizarea cursurilor.  , se arată în comunicatul transmis de Ministerul Educației. 


Iată comunicatul de presă pus la dispoziție de Ministerul Educației:

Astăzi, 8 iunie 2023, fost trimis, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022).

Au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:

-în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două. 

-în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală. 

Citește și: Ministerul Educației, anunț de ultimă oră despre modificarea Calendarului de înscriere în învățământul primar 2023 - 2024

Referitor la oportunitatea modificărilor aduse Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precizăm că acestea au fost făcute în interesul elevilor, în contextul în care procentul de participare la protestul personalului din învățământ este diferit, de la o unitate de învățământ la alta.


Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă.

Prevederea referitoare la eliminarea obligativității validării situației în Consiliul profesoral reprezintă o măsură de simplificare a procedurilor la nivelul unităților de învățământ, în contextul perioadei scurte de timp rămase până la finalizarea cursurilor.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educaţiei lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul „Dezvoltarea platformei de evaluare şi realizarea de conţinut digital"

19 Sep 2023 422

Învătământ Constanța Iată unde vor învăța elevii de la Școala nr. 39 (VIDEO)

11 Sep 2023 2058

Elevii, din nou în bănci LIVE. Prefectul județului Constanța și inspectorul școlar general, declarații la Fântânele (FOTO+VIDEO)

11 Sep 2023 1257

Noul an școlar începe luni! Elevii se pregătesc de revenirea în sălile de clasă

09 Sep 2023 533

Ministerul Educației Un start bun în clasa pregătitoare pentru copii și învățători (GALERIE FOTO)

08 Sep 2023 517

Ministrul Educației, Ligia Deca Peste 25.000 de elevi sunt înscrişi la şcoli în care se învaţă în trei schimburi (VIDEO)

08 Sep 2023 472

Modificări importante în cadrul Programului național „Școala altfel”. Proiectul, pus în consultare publică (DOCUMENT)

08 Sep 2023 538

Precizări privind proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenților

04 Sep 2023 445

EditorialÎncepe școala! Provocările noului an

01 Sep 2023 718

Ministerul Educației „Indiferent de locul în care trăim, limba română înseamnă păstrarea identității și a rădăcinilor”

31 Aug 2023 504

Guvernul României Ordinul comun de prelungire a valabilității actualelor standarde ocupaționale a fost adoptat

31 Aug 2023 476

Consiliul Național al Elevilor Ce efecte vor avea noile criterii de acordare ale burselor

31 Aug 2023 605

Ministerul Educației a semnat 1.826 de contracte din cadrul apelului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”

30 Aug 2023 633

BACALAUREAT 2023 340 de candidați din Constanța au promovat în a doua sesiune a examenului

29 Aug 2023 437

Oficial de la ISJ Constanța! 300 de candidați au promovat examenul de bacalaureat

25 Aug 2023 618