Paradoxala reacție a conducerii Colegiului „Rosetti“ legată de mutarea elevilor de la Marină. „Nu e normal să se rezolve situația unei unități școlare prin ciuntirea alteia“

„Telenovela“ permutărilor și aranjamentelor din rețeaua școlară constănțeană pentru reînființarea mult trâmbițatului Liceu Militar de Marină pare să se apropie de un deznodământ.
Ultima variantă, dinaintea ședinței de Consiliu Local de astăzi, prevede mutarea Colegiului Tehnic de Marină „Al. I. Cuza“ în locul fostei Școli nr. 15 - absorbită de ani buni de Școala Gimnazială nr. 37 -, iar căminele și cantina de la Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“, nefolosite la ora actuală, după renovarea lor, vor deservi elevii din ambele unități școlare.
 
Ieri, cu prilejul participării la dezbaterile Comisiei nr. 4 din cadrul Consiliului Local Constanța, am fost martorii unui moment mai puțin așteptat, din perspectivă... colegial-profesorală. Înaintea supunerii la vot a deja cunoscutei mutări a Colegiului de Marină, prof. Carmen Mînea, director tehnologic, respectiv prof. Guner Omer, director adjunct - ambele la Liceul„Rosetti“, au solicitat o audiență. În cadrul căreia au expus argumentele pentru care nu își doresc ca atât căminul, cât și cantina ce urmează a fi renovate să intre în administrarea Colegiului de Marină.
 

„Noi nu dorim să cedăm acest spațiu care se află în curtea noastră“

 
„Preșcolarii de la grupa cu program prelungit, precum și un număr mare de elevi de la liceul de zi și școala profesională ar putea beneficia de reabilitarea căminului și a cantinei, care în momentul acesta se află în conservare din anul 2015. Dat fiind specificul liceului, școlarizăm elevi din alte județe (15) și din alte opt orașe din județ și din 31 de comune din totalul celor 58 din județul Constanța. Avem 103 elevi navetiști care în acest moment fac eforturi financiare deosebite pentru a locui în oraș. 66 dintre ei sunt în localități foarte depărtate din județ. Liceul a făcut nenumărate demersuri, începând din 2007, pentru reabilitarea căminului și a cantinei, inclusiv printr-un memoriu justificativ, de anul trecut. De atunci au fost reabilitate doar câteva ateliere școlare. Astfel încât ne exprimăm speranța, în totală egalitate de șanse și pentru elevii noștri, și pentru elevii Colegiului Tehnic de Marină, în urma reabilitării acestor spații, administrația să țină în continuare de Liceul «C.A. Rosetti»“, declara directorul tehnologic, adăugând că aproximativ 11 elevi sunt cazați în internatul de la Navrom, „restul navetiștilor refuzând să se cazeze, considerând distanța foarte mare față de liceu“.
 
Și mai ferm a fost directorul adjunct Omer. „În concluzie, noi nu dorim să cedăm acest spațiu care se află în curtea noastră. În acea clădire există și centrala termică, cea care ne asigură căldură pentru toate spațiile. Nu am vrea să se interpreteze că noi nu am întreținut aceste clădiri. Noi nu am avut posibilitatea să investim în acestea pentru că nu am avut fondurile necesare. În fiecare an am făcut demersuri în acest scop. Nouă ne sunt foarte utile acele spații, pentru că elevii noștri ar putea beneficia de cazare și de cantină. Dacă este bine-venită reabilitarea pentru un liceu care nu are sediul la noi, același lucru îl spunem și noi. De ce nu ar putea fi bine-venită reabilitarea pentru noi și să primim și alți elevi? Noi nu avem nicio vină că respectivele clădiri au ajuns într-un așa stadiu de degradare pentru că nu au fost fonduri alocate“, a afirmat prof. Guner, adăugând că nu i se pare normal „să se rezolve situația unei unități școlare prin ciuntirea alteia“. „Noi nu am înțeles de ce trebuie să vină altcineva să administreze o clădire care se află în curtea noastră“, a completat prof. Omer.
 

„Nu o luați ca pe o penalizare!“

 
Consilierul local Raluca Trandafir a precizat că pentru elevi nu ar trebui să aibă importanță cine este administrator: „Ideea ar fi să se creeze condiții egale, decente, în care să învețe copiii, indiferent de unde provin“.
 
Prof. Omer nu înțelege de ce nu poate Liceul „Rosetti“ să rămână administratorul căminului și al cantinei. „Nu contează cine va fi administrator și până la urmă Consiliul Local va decide cine se va ocupa de acest aspect“, a declarat prof. Anca Dragomir, inspector școlar general adjunct.
 
Și pentru că managerii de la „Rosetti“ au continuat să insiste pe ideea administrării de către ei, prof. Alina Codreanu, inspector școlar general adjunct, a punctat: „Nu a spus nimeni că vi s-ar lua acel cămin sau acea cantină pentru că nu le-ați administrat bine. Nu despre asta este vorba. Este vorba despre niște copii - inclusiv ai dvs. - pentru care trebuie să creăm condiții decente de cazare. Mă bucur că la nivelul comunității locale există disponibilitate pentru aceste investiții. Sper că nu ați înțeles că preluarea din administrarea dvs. ar însemna implicit și o penalizare a dvs. Nu despre asta este vorba. Repet, nu considerați că pentru colegiu, pentru echipa managerială ar constitui o penalizare. Pur și simplu, am luat în calcul o clădire în conservare, pentru a rezolva o situație care trebuia gestionată, iar Consiliul Local dorește să o redea întregii comunități școlare“.
 
Nedumerirea prof. Mînea rămâne în continuare de ce la nenumăratele solicitări de reabilitare ale Colegiului „Rosetti“ nu s-a răspuns, iar acum când e vorba de alți elevi se poate.

În finalul audienței, prof. Irinela Nicolae, de data aceasta din postura de inspector școlar pentru învățământ preprimar, le-a sugerat managerilor de la „Rosetti“ să ia în calcul și situația delicată a grădiniței-structură, sub efective normate, aflată la câțiva metri de Grădinițele nr. 42 și 22. „La ora actuală nu își mai justifică existența. Ar trebui analizată împreună cu Inspectoratul Școlar necesitatea existenței acestei grădinițe“.
 
Astăzi, consilierii locali vor vota mutarea Colegiului de Marină și transmiterea imobilului acestuia din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

 
Citește și:

Varianta surpriză! Reînfiinţarea Liceului Militar de Marină implică reorganizarea Şcolii nr. 37

Reacţia oficială a Liceului „Rosetti“, legată de schimbarea administrării unor clădiri din propria curte

 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost solicitat acord de mediu Încep lucrările la infrastructura imobilului, unde va funcţiona Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanţa

16 Apr 2020 3656

Ministerul Educației a rezolvat cu promovabilitatea la Bac. Le-a „revocat” titlul de colegii tehnice și le-a transformat în licee

02 Apr 2019 8931

Ce șanse mai are Colegiul de Marină să nu piardă sediul în favoarea „confratelui“ său militar? Nule. Ultima etapă, dezbaterea publică (document)

24 Aug 2018 3487

Părinţii de la Colegiul de Marină ar fi preferat, în locul Şcolii nr. 15, să facă naveta la Colegiul „Tomis“

24 Feb 2018 4800

Varianta surpriză! Reînfiinţarea Liceului Militar de Marină implică reorganizarea Şcolii nr. 37

22 Feb 2018 2815

Liceul Militar de Marină, funcţional din toamnă Consilierii locali votează transferul clădirii Colegiului Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza“ Constanţa la MApN

21 Feb 2018 3683

Imagini de la eveniment. Reînființarea Liceului de Marină la Constanța scoate elevii în stradă. De ce sunt supărați elevii de la Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza”(galerie foto)

15 Jan 2018 4041

Revista presei locale

15 Jan 2018 2654

Mesaj transmis de elevii și profesorii Colegiului de Marină Alexandru Ioan Cuza „Suntem consternați de faptul că vom fi evacuați din propria casă“

14 Jan 2018 7847

Post vacant la Colegiul Tehnic de Marină ”Al.I.Cuza” din Constanța. Care sunt condițiile de participare

24 Oct 2017 2105

Bacalaureat 2017 Cinci candidaţi din Constanţa, eliminaţi de la proba scrisă de Matematică şi Istorie

28 Jun 2017 3577

Bacalaureat 2017. Subiectele le-au dat bătăi de cap candidaţilor! Doi elevi din Constanţa, eliminaţi de la proba scrisă la Limba română

27 Jun 2017 4584

Colegiul Tehnic de Marină „A.I. Cuza” angajează instalator sanitar

01 Feb 2017 2236

Colegiul Tehnic de Marină „Al. I. Cuza” din Constanţa angajează

02 Nov 2016 3766

USS Mount Whitney ajunge, mâine dimineaţă, în Portul Constanţa

16 Oct 2016 2414