Peste 6000 de elevi constănțeni vor susține simularea evaluării naționale

În perioada 5-7 martie 2018, va avea loc simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, astfel:
  • luni, 5 martie 2018,  Limba și literatura română
  • marți, 6 martie 2018, Matematică
  • miercuri, 7 martie 2018, Limba și literatura maternă
  • 16 martie – comunicarea rezultatelor
  
La nivelul județului Constanța, 6.079 de elevi vor susține probele scrise în cele 126 de unități de învățământ.
    
Probele scrise încep la ora 9.00, iar timpul destinat elaborării lucrării scrise este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Accesul elevilor este permis până la ora 8.30.
    
Evaluarea lucrărilor scrise se realizează de către profesori evaluatori din unitatea de învățământ în care se desfășoară simulările naționale, iar în situația în care nu sunt suficienți profesori  de specialitate în unitatea școlară, există posibilitatrea evaluării  și de către un cadru didactic din afara unității de învățământ.
    
Rezultatele obținute de către elevi la simularea națională sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea  performanțelor școlare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1594

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 3099

ISJ Constanța Patru elevi au obținut nota 10 la proba de matematică din cadrul simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

23 Feb 2024 813

9.481 de elevi au participat la proba de Limba maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale

07 Feb 2024 710

6112 de elevi din județul Constanța au participat la Proba la Matematică din cadrul simulării naționale a Evaluării naționale

06 Feb 2024 595

Luni, 5 februarie, examenul de simularea evaluării naționale al elevilor de clasa a a VIII-a. În județul Constanța, 6538 de elevi înscriși

04 Feb 2024 982

Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024

02 Feb 2024 860

Constanța Elevii au participat la prima probă din cadrul simulării județene a examenului de evaluare națională

11 Dec 2023 4224

Când vor avea loc examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2024. Datele oficiale ale probelor scrise

06 Sep 2023 1226

Agenția Națională Antidrog, activitate de prevenrie a substanțelor interzise la Caravana de Taekwondo de la Eforie Sud!

31 Jul 2023 774

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?Iată ce au ales respondenții

09 Jul 2023 1192

Editorial Evaluarea și Bac-ul - Copilul-elev cu notă mică sau picat are de dus pe umeri și eșecul resimțit de părinți, în afară de cel propriu

05 Jul 2023 1775

Rezultatele finale la Evaluarea Națională. Câți elevi din Constanța au obținut media 10.00

04 Jul 2023 1252

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor. Au fost publicate toate notele elevilor!

04 Jul 2023 1089

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?

03 Jul 2023 1386