Peste 900 de elevi constănţeni, beneficiari ai Programului „Bani de liceu”

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a anunţat că 44.701 elevi vor beneficia în acest an şcolar de Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”.
 
MENCS derulează şi în anul şcolar 2016-2017 Programul naţional „Bani de liceu”. Prin centralizarea listelor finale transmise de către inspectoratele şcolare judeţene/inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti, a rezultat un număr total de 44.701 solicitanţi eligibili cu un venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 150 de lei.
 
În anul şcolar 2016-2017, în funcţie de bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, s-a stabilit că numărul beneficiarilor este de 44.701, egal cu numărul solicitanţilor eligibili, potrivit unei note publicate pe site-ul ministerului. Bursa socială acordată liceenilor cu o situaţie materială precară are o valoare de 180 de lei pe lună, de acest ajutor putând beneficia elevii care provin din familiile ale căror venituri medii brute pe membru de familie în ultimele trei luni dinaintea celei în care a fost depusă cererea au fost de maximum 150 de lei.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă lista unităţilor şcolare din judeţ de unde provin beneficiarii Programului „Bani de liceu”: Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Albatros” - 59, Colegiul Comercial „Carol I” - 12, Colegiul Economic Mangalia - 14, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” - 4, Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” - 3, Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” din Medgidia - 34, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” - 1, Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza” - 12, Colegiul Tehnic Energetic Constanţa - 5, Colegiul Tehnic „Nicolae Titulescu” Medgidia - 20, Colegiul Tehnic „Pontica” - 2, Colegiul Tehnic „Tomis” - 13, Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan” - 7, Colegiul „Dobrogea” Castelu - 11, Liceul Cobadin - 42, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” - 16, Liceul Tehnologic Ciobanu - 13, Liceul Tehnologic Cogealac - 20, Liceul Tehnologic Crucea - 22, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii - 8, Liceul Tehnologic Independenţa - 13, Liceul Tehnologic Topraisar - 4, Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă - 48, Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti” - 4, Liceul Tehnologic „Carsium” din Hârşova - 23, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” - 16, Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia - 33, Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” - 8, Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” - 17, Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” din comuna Nicolae Bălcescu - 5, Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman” - 16, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia - 6, Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu - 11, Liceul Tehnologic „Jean Dinu” din Adamclisi - 40, Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari - 24, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Mihai Viteazu - 27, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna - 6, Liceul Tehnologic „Nicolae Istrăţoiu” din Deleni - 39, Liceul Tehnologic „Radu Prişcu” din Dobromir - 8, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” - 14, Liceul Teoretic „Anghel Saligny” din Cernavodă - 7, Liceul Teoretic Băneasa - 86, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu - 9, Liceul Teoretic Murfatlar - 7, Liceul Teoretic Negru Vodă - 18, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia - 1, Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie - 8, Liceul Teoretic „Decebal” - 4 , Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Techirghiol - 1, Liceul Teoretic „George Călinescu” - 4, Liceul Teoretic „George Emil Palade” - 3, Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârşova - 33, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” - 4, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia - 10, Liceul Teoretic „Ovidius” - 1, Liceul Teoretic „Traian” - 2, Liceul „Regele Carol I” din Ostrov - 56, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” - 20. În total, 954 de elevi din Constanţa vor beneficia de un ajutor social lunar.
  
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Lista nominală a beneficiarilor Programului „Bani de liceu” poate fi consultată AICI:

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Naționale 114 milioane euro fonduri europene pentru educație, prin „Bani de liceu” și „Bursa profesională”

14 Oct 2018 2211

Lista elevilor din Constanţa beneficiari ai Programului „Bani de liceu“

07 Nov 2017 4747

Bani în plus pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ (document)

22 Feb 2016 3233

Liceul Teoretic „Carmen Sylva” primește bani europeni pentru formarea profesorilor

03 Oct 2014 3597