Invatamant

Prof. Gabriela Bucovală se consideră nedreptăţită de Ministerul Educaţiei şi cere anularea unui act administrativ

Deja nu mai este o noutate faptul că, din acest an şcolar, prof. Gabriela Zoia Bucovală este profesor cu normă întreagă al catedrei de matematică a Liceului Teoretic „Traian” din Constanţa, pe care de fapt nu a părăsit-o niciodată, nici în cei patru ani de mandat de inspector şcolar general.
Și, cu toate că s-ar fi crezut că lucrurile au intrat pe un făgaş... normal, iată că pe rolul instanţei de judecată a apărut dosarul cu nr. 529/36/2019, prin care Gabriela Zoia Bucovală cere Ministerului Educaţiei anularea unui act administrativ.
 

Scurt istoric al unui mandat controversat


După câteva runde de concursuri susţinute la Ministerul Educaţiei pentru ocuparea postului de inspector şcolar general, pe 18 august 2015 era numită la Constanţa în această funcţie de conducere prof. Gabriela Zoia Bucovală. 
Doi ani mai târziu, în august 2017, era revocată de ministrul Educaţiei de atunci, Liviu Pop, invocând „neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de lege şi de contractul de management”. Deşi s-a vorbit atunci că motivele schimbării sale ţin mai mult de apartenţele politice decât de competenţele manageriale, Liviu Pop a susţinut că „revocarea a fost rezultatul verificării respectării unor obligaţii stipulate în contractul de management al inspectorului şcolar general”. Cinci luni mai târziu, pe 29 ianuarie 2018, Curtea de Apel Constanţa a dat o decizie în favoarea sa, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 4699/18.08.2017. A doua zi, Petrică Miu se întorcea la catedră, la Liceul „Virgil Madgearu”, iar Gabriela Bucovală îşi relua postul de şef al ISJ Constanţa.
În aprilie 2019, Curtea de Apel dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului anulat, în sensul reintegrării reclamantei Bucovală Zoia-Gabriela în funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Judeţean Școlar Constanţa şi a obligării pârâtului la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile băneşti corespunzătoare funcţiei de inspector şcolar general, aferente perioadei 04.09.2017 - 01.02.2018, şi drepturile băneşti încasate în mod efectiv în perioada 04.09.2017 – 01.02.2018 de către reclamantă, în calitate de profesor. Respinge capătul de cerere privind anularea referatului nr.1899/DGMP/18.08.2017, a notificării nr. 9900/18.08.2017 şi a oricăror alte acte subsecvente emiterii Ordinului nr.4699/18.08.2017, ca nefondat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru).
Pentru această speţă, Ministerul Educaţiei a depus recurs al cărui prim termen a fost fixat la Înalta Curte de Casaţie pentru data de 9 noiembrie 2021.
 

Calificativ cu... cântec


Revenind la dosarul cu nr. 529/36/2019, întrebată despre ce este vorba de data aceasta, prof. Gabriela Bucovală a declarat pentru ZIUA de Constanţa că a dat în judecată Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru calificativul care i-a fost acordat anul trecut, în urma evaluării manageriale 2017-2018. Adăugând că i se pare total nedrept ca, după un an şcolar în care Constanţa a găzduit poate cele mai multe concursuri şi olimpiade de foarte mulţi ani încoace, să nu obţină calificativul maxim.
Conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, evaluarea inspectorilor generali, a inspectorilor generali adjuncţi şi a directorilor Caselor Corpului Didactic se face anual, pe perioada anului şcolar, după depunerea de către inspectori a fişei de autoevaluare şi a raportului de autoevaluare însoţit de dovezi.
În temeiul acestor evaluări privind activitatea managerială se acordă calificative pe baza cărora se decide menţinerea, monitorizarea sau încetarea contractului de management.
Potrivit Art. 8 din Ordinul nr. 4.315 din 11 august 2014 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către inspectorii şcolari generali rezultatul evaluării se concretizează în acordarea calificativului, astfel:
● 100-90 de puncte: „foarte bine” – menţinere pe funcţie;
● 89,99-80 de puncte: „bine” – menţinere pe funcţie;
● 79,99-70 de puncte: „satisfăcător” – monitorizare – reevaluare la un interval de 3 – 6 luni;
● sub 70 de puncte: „nesatisfăcător” – încetarea contractului de management educaţional încheiat în calitate de inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/director la casa corpului didactic sau încetarea detaşării în interesul învăţământului în funcţia de inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/director la casa corpului didactic.
 
Citeşte şi:
 
Cu ce argumente a câştigat Zoe Gabriela Bucovală anularea ordinului privind revocarea ei din fruntea ISJ Constanţa
 
Interviu online cu Gabriela Bucovală, inspector şcolar general al ISJ Constanţa „Îi îndemn pe elevi să muncească, să-şi perfecţioneze darul pe care l-au primit“
 
ISJ Constanţa recunoaşte decalajul dintre şcolile din mediul urban şi cele din mediul rural şi existenţa unor licee particulare cu rata de promovare zero la bacalaureat
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Camelia

30 Oct, 2019 07:56

De punctat ca procentul de promovabilitatea la ex de bac in timpul mandatului doamnei, a fost peste 60%, comparativ cu cel al altor generali calificati la locul de munca, perindati si numiti fara sustinerea vreunui concurs organizat de MEN (42-57% promovabilitate bac). Acum depinde de "ëvaluatorii" din MEN si dorintele, nevoile si interesele lor individuale/de grup. Se remarca o solidaritate cu "gasca". Trist e ca pot fi demotivate unele cadre din cauza unor astfel de "evaluari" ale unor ministri ai educatiei care nu au dorit sa organizeze vreodata vreun concurs pentru ocuparea functiilor de generali. Practic dl Liviu POP l-a evaluat cu „satisfacator” pe ministrul Mircea DUMITRU pentru indrazneala de a sparge logica in cutumele inradacinate in numirile pe criterii politice. I-a depunctat pe fostii ministri – Campeanu, Curaj, Dumitru, care au indraznit sa numeasca „generali” in urma promovarii examenului organizat de MEN. Faptul ca 11 inspectori scolari generali din 11 judete au fost destituiti din functia obtinuta in urma promovarii unui concurs organizat la nivel national, apoi repusi in functie in urma unor hotarari judecatoresti, reflecta clar imixtiunile politicului si influentele lui. Coruptia este inevitabila in orice stat, dar sa nu sufere calitatea invatamantului. Atitudinea mentala a celor sus pusi arata gradul de civilizatie. Exista un anumit dispret si aroganta. Un semnal instantaneu de needucatie este organizarea politica. Exista propaganda, derapaje si consecinte inevitabile in societate/comunitate si implicit in invatamant iar repercursiunile se vad si se simt.

Articole asemanatoare

Schimbări în organigrama ISJ Constanţa. Echipa mandatului nr. 5 al lui Petrică Miu

07 Sep 2019 6318

Petrică Miu, noul inspector școlar general al ISJ Constanța. Mandatul Gabrielei Bucovală a expirat

19 Aug 2019 4659

Interviu online cu Gabriela Bucovală, inspector școlar general al ISJ Constanța „Îi îndemn pe elevi să muncească, să-și perfecționeze darul pe care l-au primit“

20 Jul 2019 2482

Protocol de colaborare între CCINA Constanţa şi ANFPSDR, în sprijinul promovării învăţământului dual în mediul de afaceri (galerie foto)

20 Jun 2019 1739

În atenţia absolvenţilor de a VIII-a şi a părinţilor Iată câte clase de a IX-a vor fi în liceele constănţene! Cu ce medii s-a intrat anul trecut (document)

06 Jun 2019 1192

Cu ce argumente a câştigat Zoe Gabriela Bucovală anularea ordinului privind revocarea ei din fruntea ISJ Constanţa

07 May 2019 2871

Decizia este definitivă Gabriela Bucovală rămâne inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa

19 Mar 2019 2537

LIVE TEXT Eveniment organizat de ISJ Constanța Generația de ieri un exemplu pentru generația de astăzi. Premii pentru cariera la catedra de istorie(galerie foto+video)

22 Nov 2018 2361

ISJ Constanţa recunoaşte decalajul dintre şcolile din mediul urban şi cele din mediul rural şi existenţa unor licee particulare cu rata de promovare zero la bacalaureat

14 Nov 2018 1622

Ecouri şi impresii ale celor prezenţi la eveniment Documentarul „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, proiectat în sala „Remus Opreanu“ a Prefecturii Constanţa (galerie foto)

07 Nov 2018 995

Şedinţă a cadrelor didactice din Constanţa. Noutăţi în legislaţia din învăţământ (galerie foto)

03 Oct 2018 1585

UPDATE Directorii școlilor din județul Constanța, în ședință. Ce le-a transmis inspectorul școlar general al ISJ, Gabriela Bucovală

02 Oct 2018 1795

Scapă de haznale? Situaţie dramatică în zeci de şcoli şi grădiniţe din judeţul Constanţa. CJC va lua o decizie importantă! (document)

26 Sep 2018 647

Şcoala Gimnazială nr. 16 va avea un nou director. Ce spune Gabriela Bucovală, inspector şcolar general al ISJ Constanţa

28 Jul 2018 6102

Salariile cadrelor didactice, în pericol? Au fost sau nu achitate contribuţiile către stat? Ce spune Gabriela Bucovală, şefa ISJ Constanţa

15 May 2018 4230