Profesorii constănţeni declaraţi admişi la concursul pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional


ISJ Constanţa a desfăşurat concursul de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, seria 15. La Constanţa au fost scoase la concurs 30 de posturi.


Pe data de 17 februarie 2020, inspectoratele şcolare au trimis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării lista candidaţilor declaraţi admişi după etapa de selecţie online care la data înscrierii la selecţie ocupă o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control din inspectoratul şcolar, precum şi dosarele acestora. După evaluarea portofoliilor candidaţilor, pe 25 februarie 2020 au fost validate rezultatele selecţiei de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Rezultatele selecţiei făcute de comisia de evaluare constituită la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării au fost transmise către inspectoratele şcolare, în vederea afişării acestora în ordinea descrescătoare a punctajelor.


Contestaţiile vor fi depuse la inspectoratul şcolar, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, între 26 februarie - 3 martie 2020. Acestea urmând să fie soluţionate în perioada 26 februarie - 12 martie 2020. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va transmite rezultatele contestaţiilor la inspectoratul şcolar între 26 februarie - 10 martie 2020. Inspectoratele şcolare vor întocmi până pe 13 martie 2020 listele cuprinzând candidaţii promovaţi pe care le vor înainta la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Emiterea ordinului ministrului privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate în Registrul naţional al experţilor în management educaţional urmează să fie emis pe data de 20 martie 2020.
 

Rezultatele evaluării dosarelor validate în şedinţa CA-ului ISJ Constanţa


Mihaela Crăciun de la Școala Gimnazială nr.1 - 100 puncte, Mihaela Ene - Școala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Anghelescu“ - 95 puncte, Vasilica Mihaela Ivan de la Grădiniţa P.P. „Lumea Poveştilor“ - 95 puncte, Mihăilă Vasile de la Liceul Teoretic „George Călinescu“ - 95 puncte, Popescu Polixenia Gabriela de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ - 95 puncte, Rotaru-Terteleac Nicoleta de la Liceul Energetic Constanţa - 95 puncte, Iovi Roxana -Cristina de la Școala „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ - 91 puncte, Benchea Nicoleta de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ - 92 puncte, Miran Florin de la Școala Gimnaziala nr.1 Limanu - 92 puncte, Filip Adela Cristina de la Liceul Economic „Virgil Madgearu“ - 91 puncte, Banias Ramona Virginia de la Liceul Teoretic „George Călinescu“ - 89 puncte, Gheţea Adriana de la Școala Gimnazială nr 12 „B.H.Haşdeu“ - 89 puncte, Furtună Diana Florina de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ din Techirghiol - 88 pucte, Pavlicli Urina Oana de la Liceul Teoretic „Ovidius“ - 88 puncte, Boeru Delia de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ - 86 puncte, Marian Vioieta Nicoleta de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 53 - 86 puncte, Stambuli Elena de la CJRAE Constanţa - 86 puncte, Șovailă Laura Elena de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 53 - 86 puncte, Muscă Ancuţa Florentina de la Școala Gimnazială nr. 12 „Bogdan Petriceicu Haşdeu“ - 85 puncte, Iancu Liana de la Școala Gimnazială nr. 1 Rasova şi Liceul „Anghel Saligny“ Cernavodă - 84 puncte, Bădilă Paula de la Grădiniţa „Gulliver“ - 83 puncte, Constandache Zioca Gabriela de la Școala Gimnazială nr. 8 - 83 puncte, Bîţu Georgiana de a Școala Gimnazială nr. 1 Oltina - 82 puncte, Ismail Aitul de la Școala Gimnazială ă „Nichita Stan“ din Mereni - 82 puncte, Micu Elena de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin“ - 81 punce, Doicescu Angela Francisca de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ - 80 puncte, Dăuceanu Mariana Veronica de la Școala Gimnazială nr. 1 Rasova şi Liceul Teoretic „Anghel Saligny“ din Cernavodă - 80 puncte, Marin Anamaria de la Școala Gimnazială nr. 1 Castelu -80 de puncte,
Costin Nina Cătălina de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny“ - 79 puncte, Menaef-Rădulescu Elena de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny“ Cernavodă - 78 puncte, Mihalcea Gela de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny“ din Cernavodă - 78 puncte, Popa Ionela de la Școala Gimnaziala „Ion Creangă“ - 78 puncte, Buracai Negidan de la Școala Gimnazială nr. 3 - 76 puncte, Neacşu Anda-Simona de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaşii - 76 puncte, Luca Elena-Gabriela de la Liceul de marină - 75 puncte, Prună Georgiana de la Gradiniţa „Gulliver“ - 75 puncte, Seceleanu Dana Alexandra de la Liceul Tehnologic „Dobrogea“ din Castelu - 74 puncte, Butnaru Mihaela de la Liceul Tehnologic Topraisar - 73 puncte, Sandu Doina de la Școala Gimnazială nr. I - 70 puncte.


Citeşte şi:

Lista completă Candidaţi din Constanţa admişi în etapa de selecţie online pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (document)



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISJ Constanța scoate la concurs 40 de locuri în corpul naţional de experţi în management educaţional. Adică viitori directori

23 Dec 2020 6443

Lista completă Candidaţi din Constanţa admişi în etapa de selecţie online pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (document)

05 Feb 2020 5057

ISJ Constanţa a publicat rezultatele 18 profesori constănţeni vor face parte din Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional, seria a 14-a

29 May 2019 4482

Iată cine sunt profesorii din Constanţa care ar putea face parte din Corpul Naţional al Experţilor în Management Şcolar!

08 Aug 2016 6906

46 de profesori constănţeni, promovaţi la concursul de selecţie pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional

09 Mar 2015 4085

Directori, profesori şi învăţători constănţeni vor să devină experţi în management educaţional

03 Sep 2014 8419