Programa pentru examenele naționale, publicată în Monitorul Oficial 125bis „Sunt chiar mai puține modificări decât anul trecut, când s-a stat doar câteva luni în online, nu un an!” (Document)


Așteptată cu maxim interes de absolvenții claselor a VIII-a, respectiv a XII-a, programa de examen pentru vara 2021 nu mai este atât de... „subțiată” precum cea de anul trecut.


Publicată în Monitorul Oficial 125bis de vineri, 5 februarie 2021, programa pentru Evaluare Națională și Bacalaureat a fost simplificată pe alocuri, dar nu într-atât pe cât părea că se promisese la un moment dat, în sensul că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirmase că „vor fi puternic adaptate” noii situații create de învățământul online

La limba română, chiar dacă nu s-a scos textul dramatic, așa cum solicitase Federația Părinților, au fost eliminate propozițiile subordonate circumstanțiale, de scop, condiționala, concesiva, consecutiva, compunerea cuvintelor etc.

La Matematică, față de varianta din februarie 2020, printre altele, au dispărut: Utilizarea proprietăților cercului în rezolvarea de probleme; scrierea în baza 2 (fără operaţii), Fracţii algebrice; operaţii cu acestea (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ridicare la putere); Ecuaţii de forma ax2 + bx + c = 0, unde a, b, c ∈ R; ● Funcţii definite pe mulţimi finite, exprimate cu ajutorul unor diagrame, tabele, formule; graficul
unei funcţii, reprezentarea geometrică a graficului unor funcţii numerice; Funcţii de forma f:D -> R , f(x) = ax + b. unde a şi b sunt numere reale şi D este o mulţime finită de numere reale sau un interval nedegenerat; interpretare geometrică; lecturi grafice; coarde şi arce în cerc, proprietăţi: la arce congruente corespund coarde congruente şi reciproc, diametrul perpendicular pe o coardă, arce cuprinse între coarde paralele, coarde egal depărtate de centru; tangente dintr-un punct exterior la un cerc.
La subdomeniul Corpuri geometrice, au fost scoase cilindru circular drept; con circular drept, hexagon regulat, trunchi de piramidă regulată, trunchi de con circular drept; Sfera: arie, volum.S-a introdus Funcţii de forma f:R -> R , f(x) = ax + b. unde a şi b sunt numere reale, graficul acestor funcţii, reprezentarea şi interpretare geometrică a graficului acestor funcţii, lecturi grafice.

În ceea ce privește programa pentru Bacalaureat 2021, la Limba și Literatura Română, profil real și profil tehnologic, au fost eliminați doi autori canonici, față de programa de anul trecut: Eugen Lovinescu și Titu Maiorescu. În rest, la nivelul conținuturilor programa din 2021 este aproape identică cu cea din 2020.

La începutul săptămânii viitoare sunt așteptate testele pentru antrenamente.

În urma consultării cu profesorii meditatori, marea majoritate a părinților interesați de examenele naționale din această vară afirmă că „sunt chiar mai puține modificări decât anul trecut, când s-a stat doar câteva luni în online, nu un an!”.


Citește și:

Simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului ar putea oferi răspuns la întrebarea: Ce materie trebuie eliminată din programa de examen?
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teste de antrenament în vederea pregătirii pentru examenele naționale, puse la dispoziție de ISJ Constanța

03 Apr 2024 812

Ministerul Educației cere inspectoratelor școlare să implementeze măsuri privind participarea elevilor la examenele naționale

11 Jan 2024 869

Ministrul Educației „Ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naţionale“

25 Sep 2023 744

Simulările examenelor naționale, realitatea care arată dezinteresul elevilor față de aceste teste

23 Mar 2023 1685

Profesor universitar reținut pentru luare de mită! Ar fi primit bani de la masteranzi pentru a-i promova la examene

21 Feb 2023 1114

Reformele și controversele noilor Legi ale Educației Naționale în dezbatere la ZIUA LIVE

03 Aug 2022 1646

Evaluare Națională 2021 Poliția Română a luat măsuri pentru derularea în condiții de siguranță a examenului

22 Jun 2021 1263

Constanța Se pregătește prima simulare județeană a examenelor naționale

07 Apr 2021 3831

Despre examene naționale, definitivat, titularizare Ministerul Educației a adaptat structura anului școlar la situația epidemiologică

26 Mar 2021 2154

Iată testele de antrenament pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

22 Feb 2021 3065

Iulian Cristache, președintele FNAP „Din 22 februarie încep testele de antrenament pentru examenele naționale”

12 Feb 2021 2816

Simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului ar putea oferi răspuns la întrebarea Ce materie trebuie eliminată din programa de examen?

12 Jan 2021 3305

Beneficiile profesorilor din Corpul de evaluatori pentru examenele și concursurile naționale – venit suplimentar și punctaje la gradația de merit

22 Sep 2020 7292

Editorial Se prefigurează un 2021 fără examene naționale. Ce loaze sunt de promovat?

30 Jul 2020 3677

Surprinzătoare schimbare în conducerea ISJ Constanța Prof. Floriana Petre devine inspector școlar general adjunct. Pe cine va înlocui?

19 Jun 2020 12588