Reacție dură la tăierea celor două miliarde lei din bugetul Ministerului Educației „Au ajuns cu toții să urască școala”


Printr-un comunicat de presă emis aseară de Ministerul Educației Naționale se oferă următoarea precizare legată de cele două miliarde lei tăiate din bugetul învățământului.

„În pregătirea deciziilor aferente rectificării bugetare, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a procedat la analiza veniturilor și cheltuielilor aferente anului 2019.
Proiectul «România modernă, România digitală», anunțat de fostul ministru al Educației, a fost introdus în Bugetul ministerului pentru anul 2019, la titlul 58: «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 - 2020». Acest proiect era destinat schimbării sistemului de predare a lecţiilor, prin achiziţionarea de table inteligente şi de tablete. Proiectul în cauză, în valoare de 2 miliarde lei, din care 400.000.000 lei reprezintă cofinanțarea națională, iar 1.600.000.000 lei reprezintă fonduri externe nerambursabile, nu a fost scris, și cu atât mai puțin implementat.
Până în acest moment, nu a fost redactată și aprobată cererea de finanțare.
Prin urmare, pentru rectificarea bugetară, bugetul MEC a fost diminuat cu suma prevăzută pentru acest proiect nerealizat.
Activitatea curentă a sistemului de educație nu este afectată, existând fonduri suficiente pentru susținerea cheltuielilor operaționale, așa cum au fost planificate”.

 
O reacție foarte dură avea să vină în urmă cu puțin timp pe rețelele online de socializare:
„Dragă Ministru al Educației, sunt un părinte a doi copii de școală primară și gimnaziu care nu mai reușește să doarmă bine noaptea. Dacă ieși dimineața pe stradă și privești părinții acestei țări, îi vei vedea însoțindu-și școlarii, triști, neliniștiți și cu cearcăne mari la ochi și unii și alții, adulți și copii laolaltă. Știi de ce, dragă Ministru al Educației? Pentru că sistemul de învățământ pe care tu îl conduci nu este un învățământ pentru elevi. Nu. Este un învățământ pentru elevi și părinți. Elevii, în marea lor majoritate, nu reușesc să performeze la școală fără ajutorul susținut și zilnic al părinților sau a meditatorilor plătiți pe bani mulți. Programa este extrem de densă și informația foarte abstractă, numărul de ore mare și temele pentru acasă istovitoare. Și atunci părintele înțelege că odrasla lui va eșua fără ajutorul său. Și atunci părintele vine surmenat acasă, după o zi de muncă și înțelege că ziua lui de muncă nu s-a terminat. Urmează să fie profesor și meditator pentru copiii săi până târziu în noapte. Iar a doua zi o ia de la capăt cu toate greutățile vieții. Așa este în fiecare zi. Au ajuns părinții să aștepte vacanța la fel de nerăbdători precum copiii. Au ajuns cu toții să urască școala.
Oare realizezi cât este de grav ce se întâmplă? Să urască școala! Tu și subalternii tăi știu, oare, că pentru organul nostru, numit creier, cea mai mare bucurie este informația? Informația este hrana sa. Așadar, cunoașterea ar trebui să fie o bucurie naturală și firească a omului. Dar în școală devine un chin și o corvoadă. Pentru că devine toxică. Pentru că este prost organizată, este multă, extrem de multă, nu are suport practic, este cvasi abstractă și pentru că sistemul în care este transmisă este unul rigid și greoi, bazat pe învățare mecanică și pe frică. E un sistem plin de reguli formale, de forme fără fond și spaime. Bullyng-ul din școli se dezvoltă tocmai pe acest fond de frică și presiune constantă.
Într-un sistem de învățământ care și-a prospus să dezvolte o nație de eminențe cenușii, când nația asta a ieșit de pe poarta școlii, a uitat aproape tot ce a învățat. Și nația asta intens educată ani de zile de profesorii tăi bate recordurile europene la analfabetism funcțional. Și nu știe să își scrie corect limba maternă. Și nația asta pe care tu ai dorit-o atât de savantă, chiar și la cel mai înalt nivel al idealurilor de educație, în învățământul doctoral, nu știe să facă o cercetare adevărată și intens documentată, ci se pune să plagieze. Plagiatul e sport național în România, dragă Ministru al Educației. Pentru că așa îți crești tu copiii. Din clasele mici ale școlii, acești copii pierd startul și șansa de a dobândi o gândire liberă și critică, de a-și dezvolta imaginația și mai ales de a avea foame și iubire de cunoaștere.
Într-un comunicat transmis aseară, noi, elevii mici și mari ai școlii românești am aflat că Ministerul Educației a pierdut 2 miliarde de lei prin rectificare bugetară. Ne explici senin că este vorba despre bani alocați proiectului «România modernă, România digitală», dar care însă nu a fost implementat.
Programul era destinat schimbării sistemului de predare a lecțiilor, prin achiziționarea de table inteligente și de tablete. Era destinat unui învățământ atractiv. Dar iată, nu s-a întâmplat și profesorii tăi continuă să scrie pe tablele clasice până provoacă dureri de mușchi și ligamente elevilor și până le pierde orice interes pentru lecția predată, obosindu-i inutil.
România nu a atins niciuna dintre țintele asumate în Strategia Europa 2020 la capitolul Educație și Cercetare, arată datele Eurostat. Cele trei măsuri obligatorii cuprinse în documentul semnat de România arată că ar fi trebuit să reducem rata abandonului școlar la 11,3%, să creștem procentul persoanelor care au studii superioare în vârstă de 30-34 de ani la 26,7% și să creștem procentul din PIB alocat cercetării la 2%.
Toate aceste semnale atât de îngrijorătoare nu te pun pe gânduri la modul sincer și asumat, dragă Ministru al Educatiei?
Închei amintindu-ți că educația e prima condiție pentru o viața de calitate a unui popor. Acest popor este nefericit de pe băncile școlii și bunicii, părinții și copiii nației românești ar vrea să vadă școala unsă cu grăsime și mâncată de câini. În loc să fie lumină și bucurie, e suspin și vorbă de ocară. Mânca-ți-ar câinii sistemul de învățământ etern reformat și etern repetent, Dragă Ministru al Educației!”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Lia

27 Nov, 2019 22:48

Corect ce spuneți, totuși.....sunt câteva įntrebări cărora nu le găsesc răspuns: Cum se face că elevii de-ai noștri când pleacă afară, după ce sunt testați acolo, sunt înscriși cu 1-2 clase în avans ?! Sistemele de învățământ de afară sunt grozave, dar..... unde le sunt specialiștii de tot mai e nevoie de români instruiți în amărâtul sistem românesc ?! Dar meseriași de ce nu au suficienți ?! Într-o școală la noi în orășel, prin efortul părinților și al învățătoarei, s-a instalat o tablă super inteligentă. La sfârșitul clasei a VIIIa elevii din acea clasă nu au avut cu performanțe mai bune decât restul copiilor din școala respectivă sau din oraș !!! Avem multe lipsuri, dar zic să vedem și părțile bune! Sunt încă mulți profesori dedicați care trebuie încurajați să meargă mai departe să dacă performanță (și performanța adevărată e să duci un copil de la 9 la 10 și mai ales de la 3-4 la 5!!!) și nu să aruncăm cu noroi !

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Informare privind simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (2024)

02 Mar 2024 684

Proiect privind înscrierea în clasa a IX-a a elevilor premiaţi la olimpiade, pus în consultare de Ministerul Educaţiei

13 Feb 2024 659

Te înscrii în clasa a IX-a? Ministerul Educației lansează în consultare publică un proiect!

12 Feb 2024 703

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 717

Ministerul Educației răspunde la întrebările puse în privința simulărilor și evaluărilor digitalizate (DOCUMENT)

03 Feb 2024 780

Ministerul Educației S-au stabilit calendarele olimpiadelor și ale concursurilor școlare naționale și internaționale

29 Jan 2024 610

Ministerul Educației cere inspectoratelor școlare să implementeze măsuri privind participarea elevilor la examenele naționale

11 Jan 2024 869

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor. Au fost publicate toate notele elevilor!

04 Jul 2023 1082

Bacalaureat 2023, proba la alegere a profilului şi specializării

28 Jun 2023 949

Evaluarea Naţională 2023. Elevii care aparţin minorităţilor susţin proba la Limba maternă

22 Jun 2023 1012

Ministerul Educației Anunț de ultim moment despre activitățile specifice de final de an școlar pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă

08 Jun 2023 1099

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a

23 May 2023 1295

Constanța Zeci de elevi participă la proba B din cadrul etapei naționale a Olimpiadei naționale „Lectura ca abilitate de viață” ”– clasele V-XII

14 May 2023 1373

Ministerul Educației Încep evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022-2023. Calendarul probelor

09 May 2023 1104

Cazul, strâns legat de un proces deschis de SRI la Constanța Fost vicepreședinte ANAF, la judecată cu Ministerul Educației. Decizia Curții

03 Feb 2023 1451