Reuniune afectiv-memorială, închinată Dobrogei, la Şcoala „Ciprian Porumbescu”


Societatea de Ştiinţe Istorice din România-Filiala Constanţa a organizat, ieri, la Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanţa, Reuniunea afectiv-memorială „14 Noiembrie 1878 – Ziua Dobrogei. 140 de ani de la Reintegrarea Dobrogei la Statul Român”.

Sinteza românească înfăptuită în Dobrogea (dislocată de Imperiul Otoman din Ţara Românească în vremea lui Mircea cel Bătrân, la începutul sec. XV, şi recuperată în contextul Războiului de Independenţă din 1877-1878) este relevată, în 1871, de către revoluţionarul transilvănean Nifon Bălăşescu: „Din aceşti români din Dobrogea, o mare parte acolo sunt născuţi şi crescuţi, acolo s-au pomenit din vechime, neam de neamul lor, din înaintea emigraţiunii bulgarilor în aceste părţi. Alţii au venit acolo mai în urmă din toată românimea din Dacia lui Traian, din România, din Moldova, Basarabia, Transilvania, Banat, Timişoara, Ungaria şi Maramureş, ba chiar din Macedonia”.

Manifestarea de la Şcoala Gimnazială nr. 3 a fost deschisă de prof. Carmen-Elena ŢILIVEA. Care a vorbit despre „Dobrogea – parte integrantă a spaţiului etnic românesc”, iar prof. univ. dr. Stoica LASCU, preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, a prezentat „Reintegrarea Dobrogei în urmă cu 140 de ani - bornă în devenirea modernă a Statului Român”.

Au urmat expunerile elevilor Monica MITACHE (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, fostă elevă a şcolii), Denis CODREANU (ambii o prezentări PowerPoint), Ebru SEFA, Ege CADÂR,Bogdan POPOVICI (moment poetic), Andrei MOISA Mario IGNAT, Nicole STANLEY (Joc de Rol), Diana ARTION, Ioana HAGI (moment poetic în aromână) şi Carina ANAGNOSTE,  Georgiana TĂRNĂ, Cosmina GHEORGHE, Andreea PANCĂ, Maria CACENCO (scenetă în aromână).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 586

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 515

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 3317

Primăria orașului Năvodari anunță publicul interesat s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu

29 Feb 2024 484

Istoria Dobrogei Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

26 Feb 2024 5394

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Memnon (sec. II) – „Despre Heracleia”

16 Dec 2023 2183

#Dobrogea145 Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

04 Dec 2023 11423

Originară din Tulcea Scriitoarea Silvia Zabarcencu împlinește 74 de ani

30 Nov 2023 964

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12394

#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

28 Nov 2023 1964

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 19644

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3365

#Dobrogea 145 Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

27 Nov 2023 1738

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1394

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1360