Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Colaj urban“ de Ioana Capotă, clasa a XI-a B

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ioana Capotă, clasa a XI-a B, publicat în numărul 2 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Articol publicat pe site-ul European Journalism Observatory şi premiat cu locul al II-lea la concursul de materiale de presă organizat în cadrul proiectului «Seminarii de creaţie pentru viitori jurnalişti şi comunicatori» (ediţia 2012-2013), proiect coordonat de Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii «Andrei Şaguna» din Constanţa. 

De la fereastra unui apartament de la etajul 10 aş putea spune că m-am transformat, după 17 ani de privit, într-o adevărată enciclopedie – cel puţin pentru ceea ce înseamnă, în principiu, schimbare de peisaj în această parte a Constanţei. M-am întristat, din când în când, la construirea unui alt bloc înghesuit, săracul, între construcţiile existente… M-am bucurat cu înflăcărare atunci când s-a demolat acea adunătură de grote sinistre de pe alee numite «garaje», unde se strângeau, în nopţile liniştite de vară (când unii şi-ar dori să se odihnească…) toată cultura şi intelectualitatea Tomis-Nordului la un… grătărel de garaj. 

De-a lungul anilor, m-am tot bucurat şi m-am tot întristat şi, cu toate că am încercat să privesc mai mult părţile bune ale oraşului, nu am putut să întorc spatele unor lucruri dezagreabile, care s-au adunat cu timpul şi m-au determinat să scriu acest text. 

De la blocurile construite pe vremea comunismului, până la cele proaspăt ridicate la periferia oraşului, se poate cu uşurinţă observa un lucru: privind de sus în jos o clădire, de la ultimul etaj până la parter, te poţi considera numaidecât martorul haosului. Vezi balcoane închise lângă balcoane deschise, rufe afişate, izolaţie portocalie la un apartament, izolaţie bej la altul, termopane cu rame maro sau albe (după placul fiecăruia, desigur, ce contează exteriorul clădirii?), jumătate de bloc pictat în galben (galben cât mai aprins, să fie frumos), acelaşi galben cu care sunt vopsite şi băncile, felinarele, bordurile şi gardurile din Constanţa (pesemne pentru a înveseli peisajul), pe când cealaltă jumătate este de multe ori lăsată în voia sorţii. Vezi apartamente de la parter extinse şi foarte eficient transformate în chioşcuri, camere în plus sau grădini personale şi aşa mai departe. Nu e nevoie decât să mă ridic de la birou şi să privesc pe fereastră pentru a vă putea descrie tot acest colaj, toate aceste construcţii cârpite în fel şi fel de chipuri, după mintea fiecărui locatar, fără ordine, lipsite de armonie, de bun gust în cele mai multe cazuri, fără reguli… 

Întrebări care mă sâcâie: Există până la urmă… reguli? Suntem cu adevărat îndreptăţiţi să modificăm cum vrem aspectul oraşului? Ne plângem că afară nu e aşa şi ne mirăm că la noi este babilonie! 

Sigur că este, dacă aici nu se respectă nicio regulă arhitecturală şi nu se dă niciun fel de amendă, dacă legi în această privinţă, se pare, ori nu există, ori pur şi simplu se încalcă! Dacă autorităţile nu au dat importanţă acestui lucru şi, mai grav, dacă nici în viitor nu vor da, este limpede că acest loc unde trăim se va transforma treptat într-un şi mai mare circ arhitectural, într-o împletitură de stiluri complet fără noimă, nepotrivită şi inestetică, într-un loc sufocat de mult prea multe construcţii şi cu mult prea puţine spaţii largi, cu vegetaţie. Până şi îndrăgita plajă, asfixiată de deşeuri, este an de an tranşată, mereu ridicându-se o nouă clădire masivă care umbreşte nisipul cu aspectul ei atât de artificial… Plimbându-te pe faleză, vezi din ce în ce mai puţin marea, privirea fiindu-ţi blocată de un nou hotel, un nou magazin, de fapt, un nou parazit de beton. 

Şi ce poate fi mai reprezentativ pentru fenomenul degradării urbane decât Cazinoul din Constanţa, exemplul suprem al nepăsării… Aşa cum această clădire istorică, printr-o investiţie şi o atenţie serioasă acordată restaurării şi întreţinerii, putea să nu ajungă în starea deplorabilă în care a ajuns, să-şi păstreze valoarea culturală şi turistică, aşa şi oraşul întreg, cu un atât de mare potenţial (turistic, în primul rând) putea, până acum, să fie înfloritor. 

Totuşi, prefer să fiu optimistă, să visez în continuare la un oraş ideal, să cred cu tărie în puterea locuitorilor de a face o schimbare şi de a lăsa deoparte indiferenţa. Nu trebuie să fim politicieni pentru a avea putere, nu trebuie să deţinem o funcţie înaltă pentru a decide ceva pentru comunitate, căci adevărata putere o au chiar locuitorii, în ciuda a ceea ce unii afirmă. Lipseşte însă acel dram de iniţiativă, de curaj şi de perseverenţă. Poate că, cine ştie, când o să fiu mare, o să mă fac arhitect; şi când o să fiu arhitect, o să mă aliez cu alţi zece ca mine şi o să luptăm împotriva rufelor de la geam şi a cârpirii blocurilor! Vom lupta cu soluţii, inovaţii, idei, comunicare, determinare şi numai cu aceste arme vom birui, nu cu proteste cu pancarte şi isterie! Eu cred că soluţii eficiente se găsesc oricând. Modul în care le faci să devină realitate contează cu adevărat.“, de Ioana Capotă, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre