Sărbătoarea profesorilor de franceză

  • Acum un an, Federația Internațională a Profesorilor de Franceză a lansat o inițiativă incitantă: „Le jour du Prof”, o zi în care profesorul de franceză să fie celebrat și onorat în cele mai neașteptate feluri: au avut loc numeroase manifestări: expoziții, spectacole, cocktailuri, conferințe.

În contextul actual, programul manifestărilor care vor marca această zi va avea loc doar online în perioada 24-27 noiembrie cu deviza «100% online, 100% împreună».

După cum ne-a informat prof. Mihaela Postelnicu, secretar Filiala ARPF Constanța, vicepreședinte ARPF, cea de-a doua ediție a Zilei internaționale a Profesorului de Franceză „Jour du prof de français” va avea loc pe data de 26 noiembrie cu tema «Noi legături și noi practici pedagogice: o comunitate mai puternică și proiecte pentru viitor ». Comunitatea instituțiilor francofone din România reprezentată de Asociația Română a Profesorilor Francofoni, Agenția Universitară a Francofoniei, Institutul Francez din București, Delegația Wallonie-Bruxelles, Organizația Internațională a Francofoniei în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării organizează activități care vizează valorizarea meseriei de profesor de franceză și întărirea solidarității între profesori care predau franceză la nivel național și internațional.

Programul manifestărilor menite să celebreze evenimentul va fi marcat de mesajul adresat de secretara Organizației Internaționale a Francofoniei, Louise Mushikiwabo, profesorilor de franceză din lumea întreagă: Mohamed KETATA, directorul general al Centrului Regional al Agenției Universitare a Francofoniei se va întâlni online cu studenții francofoni din România.
Concursul de creativitate digitală (aplicații ale programului Kahoot), cel de pledoarii în favoarea meseriei de profesor de franceză sau cel de mesaje întitulat „#Merci mon prof” fac parte din calendarul bogat al acestor zile. Interviul pe RFI cu Marc Defays președintele Federației Internaționale a Profesorilor de Limba Franceză, (FIPF) webinarii cu nume prestigioase ale didacticii FLE (franceza ca limbă străină) precum Michel Boiron și Christine Perazzo, constituie adevărate evenimente la care are acces comunitatea de profesori francofoni români. Conferința-dezbatere cu Asociația Bêta-Pi din Franța pe teme de educație științifică, emisiuni la RFI sau vânzari de carte cu reduceri ale librăriilor Sitka Alaska și Kyralina vor oferi plus valoare acestei săptămâni speciale pentru profesorii de limbă franceză din România.

Universitatea «Ovidius» din Constanța, partener activ al proiectelor destinate viitorilor profesori de franceză, participă de asemeni la aceste manifestări iar profesorii constănțeni s-au înscris la formările on line și au participat și la concursul de argumentare Professeur de français-un métier de l’avenir (prof.dr. Veronica Hagi, prof. Mihaela Postelnicu și prof. Maria Gherase).
Spre deosebire de alte materii de învățamânt obligatorii pentru examene, limba franceză are nevoie de altceva pentru a beneficia de atenția elevilor: empatie cu profesorul și libertate de expresie. În acest sens, profesorii de limba franceză de la Colegiul Comercial «Carol I» au creat o pagină web cu muzică, filme, poezie, destinată elevilor care-și pot exprima liber creativitatea și afinitățile.
La ora învățământului on line, când alte discipline au traversat o criză de formare, profesorii de franceză nu au fost singuri, beneficiind încă din aprilie de o oferta foarte bogată de cursuri din partea partenerilor francofoni: instituții de formare, centre FLE, edituri prestigioase din Franța iar cu ocazia acestei sărbători sunt din nou răsfățați de partenerii lor”, a declarat prof. Mihaela Postelnicu.


Citește și:

#ConstanțaEsteBine - Centenar în pandemie 100 de ani de învățământ economic constănțean, sărbătoriți cu gândul, cu sufletul și cu inima (galerie foto)



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.