Şase candidaţi au promovat, doi au picat Ce medii au obţinut cei opt elevi din Constanţa la sesiunea specială a Bacalaureatului



Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat susţinută de absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi de absolvenţii de liceu care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioada cu examenul naţional de Bacalaureat s-a încheiat. Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat a avut loc la Colegiul „Nicolae Titulescu” din Brașov.
 
Din Constanţa, la această sesiune specială au participat opt elevi. Dintre aceştia, şase au promovat examenul de Bacalaureat, iar alţi doi au fost respinşi.
 
Vasile Dan Lucian - a XII-a, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, Handbal, Campionat European tineret - promovat cu 6,40 (6, 80 - limba română, 5,50 - istorie, 6,90 - geografie)
 
Culea Cornel - a XII-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Handbal, Campionatul European Juniori - promovat cu 7,98 (7,45 limba română, 7,65 - matematică, 8,85 anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană)
 
Nedelcu Florentin Cristian - a XII-a, Liceul cu Program Sportiv  „Nicolae Rotaru”, Patrulater, Campionat Mondial, CM J1 - promovat cu 8,26 (8,50 - limba română, 7,60 - istorie, 8,70 - geografie)
 
Gavriz George Cătălin - a XII-a Colegiul Comercial „Carol I”, Volei, Campionatul European Juniori - promovat cu 6,05 (5,20 - limba română, 6,05 - matematica, 6,90 - logică, argumentare şi comunicare)
 
Marin Marius Andrei - a XII-a - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, lupte, Campionatul European Juniori - respins (3,60 - limba română, 5 - istorie, 8,10 - geografie)
 

Raicea Marian Sebastian - a XII-a,  Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, Lupte, Campionatul European Junior - respins (4,10 - limba română, 3,40 - istorie, 5,35 - geografie)
 
Nedea Andrei Gabriel - Liceul Teoretic „Ovidius” - promovat cu 9,38 (9,60 - limba română, 9,95 - matematică, 8,60 - informatică)

 
Boboc Angelo Valentin - Colegiul Național „Mihai Eminescu” - promovat cu 9 (7,80 - limba română, 9,60 - istorie, 9,60 - logică, argumentare şi comunicare).

Prima sesiune a Bacalaureatului, în perioada iunie - iulie

Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat din 2016, prima sesiune va avea loc în perioada iunie - iulie, candidaţii putând să se înscrie în perioada 30 mai - 3 iunie. Cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 3 iunie 2016. Examenul de Bacalaureat 2016 va începe la 13 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susţinută până în 15 iunie. În perioada 15-17 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 21-24 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale şi în 27 iunie - 1 iulie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
 
Probele scrise de la Bacalaureat vor fi susţinute în 4 iulie la limba şi literatura română şi în 5 iulie la limba şi literatura maternă. Testarea va continua pe 6 iulie, cu proba obligatorie a profilului şi pe 8 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate la 12 iulie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 16 iulie.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat, în perioada august-septembrie

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat din 2016 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 18 până în 22 iulie. În 16-17 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 17 şi 19 august - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi între 18 şi 19 august - evaluarea competenţelor digitale.
 
Din 22 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba şi literatura română, urmată pe 23 august de limba şi literatura maternă, pe 24 august - proba obligatorie a profilului şi pe 26 august - proba la alegere a profilului şi specializării.
 
Primele rezultate vor fi afişate la 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În perioada 30-31 august vor fi soluţionate contestaţiile, iar pe 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale. Absolvenţii de liceu promovează examenul de Bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi cel puţin media 6 la probele scrise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bacalaureat 2023 Elevii susțin proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul sesiunii speciale

18 May 2023 939

Bac 2020, sesiunea specială Liceenii susțin în această dimineață proba obligatorie a profilului

07 Jul 2020 1574

ISJ Prahova a anunţat rezultatele înainte de contestaţii Ce note au obţinut elevii din Constanţa la sesiunea specială a Bacalaureatului 2019 (document)

04 Jun 2019 2978

A început Bacalaureatul olimpicilor 2019. Cine sunt elevii din Constanţa şi de la ce licee provin

22 May 2019 3476

Începe sesiunea specială a bacalaureatului pentru elevii olimpici. Examenul are loc la Ploieşti

14 May 2018 2075

77,95% dintre candidați au promovat sesiunea specială 2017 a examenului de Bacalaureat

13 Jun 2017 2811

Sesiunea specială a Bacalaureatului, la final. Cine a fost admis şi cine a fost respins de la Constanţa (document)

12 Jun 2017 3719

Începe bacul! Elevi de excepţie din Constanţa, la sesiunea specială. Lista completă

20 May 2017 2969

Opt elevi din Constanţa vor participa la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat

19 May 2017 2887

Sesiune specială a Bacalaureatului în luna mai

16 Apr 2017 2274

Au fost afişate rezultatele finale la sesiunea specială a examenului de bacalaureat (document)

27 May 2016 2481

Olimpicii din Constanţa susţin Bacalaureatul în luna mai, la Braşov

12 Apr 2016 3503

Bacalaureat special pentru olimpici Şase liceeni constănţeni, pe listele publicate de Ministerul Educaţiei

27 Apr 2015 2928

Sesiune specială a Bacalaureatului în perioada 16 -29 mai

02 Feb 2015 1913

Cinci note de zece Cum au promovat elevii constănţeni sesiunea specială a Bacului

31 May 2014 2845