Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța organizează Conferinţa „Unitate ȋn diversitate”


La inițiativa conducerii Școlii Gimnaziale Nr. 12 „B.P.Hașdeu”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Constanța, Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța organizează marţi, 5 iunie, de la ora 10, la sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România (U.D.T.T.M.R.), Str. B. P. Haşdeu, Nr. 53, Constanţa, în cadrul Conferinţei „Unitate ȋn diversitate”, atelierul de lucru cu tema „Valorile universale - premise ale sistemului educațional”, precum și sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului Erasmus+ „SEEING AND READING THE VALUES”.

Evenimentul vizează formarea şi dezvoltarea gândirii creative a copiilor prin activităţi bazate pe interpretarea de imagini; îmbunătăţirea exprimării orale şi scrise; dezvoltarea abilităţilor sociale; transformarea valorilor universale în stil de viaţă;conștientizarea importanței valorilor în viața elevilor; dezvoltarea unei personalități armonioase a copiilor; implementarea conștientă a valorilor universale pentru o bună dezvoltare personală a elevilor. Fiecare din şcolile implicate în acest proiect are distribuită câte o valoare: Turcia-toleranţă, România-generozitate, Italia - responsabilitate, Polonia-curăţenie, Croaţia-cinste şi Spania-întrajutorare.

Conferința are ca scop principal promovarea educației multiculturale şi morale, precum și diseminarea rezultatelor din cadrul proiectului Erasmus+ „Bullying Free Minds” și din cadrul proiectului „Ora de Net”, coordonat de Organizația Salvați Copiii. Inițiativele educaționale sunt dezvoltate în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Inspectoratul General al Poliției Române.

Sesiunile vor consta în panel de prezentări susținute de către reprezentanți ai cultului ortodox, catolic, ortodox de rit vechi, ai ritului armean și reprezentanți ai minorităților din Dobrogea.

Activitatea ȋn plen va fi urmată de ateliere pe tematici corelate proiectelor.

Conferința creează oportunitatea de a împărtăşi experienţe, de a explora noi direcţii şi teme.

Atelierele tematice vor avea loc la sediul din Str. B. P. Hasdeu Nr. 98C Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și a unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 579

Farul Constanța, vizită la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir“, în proiectul „Învățăm să fim campioni“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Sep 2023 1617

„Învățăm să fim campioni“ Reprezentanți ai Farului Constanța, în vizită la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Sep 2022 3089

Corsa Construct a câștigat încă un contract de la Primăria Constanța. Va monta panouri fotovoltaice la o școală din municipiu (DOCUMENTE)

07 Sep 2022 1585

Cazul, în atenția IPJ Incident la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir”. Ce spune ISJ Constanța

17 Jun 2021 4917

Se caută diriginte de șantier pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale Nr. 38 „Dimitrie Cantemir” din Constanța

27 Feb 2021 2019

Elevii claselor primare de la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” din municipiul Constanța au stat de vorbă cu polițiștii

12 Feb 2020 3393

Au fost găsiți vinovații pentru incendiul de la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța (video)

24 Oct 2019 4007

Opt elevi ai Şcolii nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ au ajuns la... capătul lumii Minunata experienţă a învăţământului islandez, dar şi a aurorei boreale (galerie foto)

23 Oct 2019 5178

Trei şcoli din Constanţa, în atenţia consilierilor locali constănţeni. Unităţile de învăţământ vor fi reabilitate

28 May 2018 9500

Trei școli urmează să fie reabilitate pentru creșterea eficienței energetice. Primăria Constanța organizează licitație

18 May 2018 1871

Învăţământul din Constanţa, în doliu. A decedat un profesor de matematică

19 Oct 2017 3776

Mobilizare extraordinară la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” după incendiul de aseară (galerie foto)

24 Sep 2017 7031

Ce spune Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa despre incendiul de la Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir”

24 Sep 2017 5755

Şcoala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” intră în reparaţii

15 Sep 2016 5095