Se deschid șase grădinițe cu program prelungit. Patru în Constanța și câte una în Cumpăna și Valu lui Traian


Pe 12 iunie era publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern care aprobă „desfășurarea activităților în creșe, grădinițe și after-school-uri, pe perioada vacanței de vară”, începând cu data de 15 iunie.
Iată că, la trei săptămâni de la publicare, Inspectoratul Școlar Județean anunță că la nivelul județului Constanța 133 de părinți și-au exprimat dorința de a se deschide grădinițele, în perioada iulie-august 2020, cele mai multe solicitări (120) fiind în municipiu.


În acest context, în baza unor proceduri specifice, s-a hotărât deschiderea a șase grădinițe din sistemul de stat, după cum urmează: Grădinița cu Program Prelungit „Florilor" Cumpăna, Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Valul Traian, Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel" Constanța, Grădinița cu Program Prelungit „Steluțele mării" Constanța, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța de turta dulce" Constanța și Grădinița cu Program Prelungit „Lumea copiilor" Constanța.


Programul este adresat copiilor care au frecventat grădinițe cu orar prelungit în anul școlar 2019-2020. Proiectarea activităților din aceste unități de învățământ este realizată în baza Metodologiei Ministerului Educației și Cercetării, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, nr.2432/DGIP/16.06.2020, a Recomandărilor pentru desfășurarea activităților cu copiii în unitățile de învățământ preșcolar, în perioada vacanței de vară 2020 și a Ordinului comun al ministrului sănătății, ministrului educației și cercetării și al ministrului muncii și protecției sociale nr.4518/12.06.2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-Co V-2.


120 de cadre didactice, 18 cadre medicale, 120 de îngrijitori, șase bucătari și șase administratori s-au mobilizat pentru a asigura preșcolarilor în această perioadă servicii educaționale, precum și asistență medicală și servicii de masă.


S-au luat toate măsurile necesare astfel încât copiii să beneficieze de activități diverse, atractive, derulate în condiții de siguranță. Programul a implicat un număr mare de resurse umane care și-au exprimat disponibilitatea de a participa în mod susținut și de a oferi preșcolarilor și părinților acestora o soluție viabilă pentru petrecerea timpului în această vară”, a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.


Citește și:

Hotărâre publicată în Monitorul Oficial. Se redeschid grădinițele, creșele și after-school-urile


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 593

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 556

Aqua Geoterma Resource SRL a semnat cu ISJ Constanța. Firma se va ocupa de cazarea și hrana participanților la Olimpiada Națională de Geografie (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 734

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 620

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 744

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 717

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 892

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1602

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța printr-o expoziție

01 Apr 2024 446

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă proiectul de succes “Fii Avocat în Școala Ta!”

01 Apr 2024 776

Constanța a găzduit Concursul Național “Istoria și Tradițiile Turcilor din România” (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 511

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, gazda Concursului National de creativitate în limba engleză (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 644

Etapa județeană a Concursului naţional Educaţie pentru sănătate, desfășurată la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1078

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 632

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 804