Sesiune de Test IELTS la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța

Liceul Teoretic „George Călinescu” organizează testul IELTS modulul Academic pe 28 ianuarie 2023, oferind posibilitatea propriilor elevi, cât și altor persoane interesate de a obține un certificat internațional valoros. Această sesiune reprezintă o ultimă ocazie pentru elevii din clasa a XII-a de a-și echivala proba de competențe lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat sau pentru a se înscrie la o facultate în străinătate, în cazul în care nu au reușit să obțină un certificat internațional până în acest moment.

IELTS (International English Language Testing System) este cel mai popular test de competențe de limba engleză, fiind recunoscut și solicitat de universități și companii din întreaga lume. Testul IELTS evaluează cele patru abilități: scriere, citire, ascultare și vorbire. Avantajul acestuia este că nivelul de competențe al candidatului se poate observa cu ușurință din punctajele aferente fiecărei abilități, precum și din punctajul total, care este sub formă de bandă.

Fiecare secțiune a testului poate fi înregistrată cu punctaje întregi sau fracționate.

Așa cum s-a menționat mai sus, organizarea testului IELTS la Liceul Teoretic „George Călinescu” reprezintă o oportunitate deosebită pentru toți elevii din clasele a XI-a sau a XII-a, care doresc să își echivaleze proba de competențe lingvistice din cadrul Examenului național de bacalaureat și care vor să se înscrie la facultăți cu predare în limba engleză din țară sau din străinătate. Acesta reprezintă o ocazie și pentru studenții, absolvenții sau profesioniștii din diferite domenii care intenționează să obțină o bursă sau un loc de muncă în străinătate.

Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța are deja un renume la nivel național privind organizarea de examene internaționale de limba engleză (Cambridge), fiind singurul centru de pregătire GOLD din județ.

De asemenea, instituția constănțeană se bucură de numeroasele trofee oferite de către British Council și Ambasadorul Marii Britanii la București, distincții datorate numărului mare de candidați care aleg Liceul Teoretic „George Călinescu” drept centrul ideal pentru susținerea examenelor. Echipa coordonatoare de examene își dorește să se creeze o tradiție asemănătoare privind organizarea examenelor IELTS, care se află la a doua sesiune în instituția de învățământ constănțeană.

„Având destul de mulți elevi care aveau nevoie de acest test pentru admiterea la anumite facultăți, am considerat oportun să facem eforturi astfel încât atât elevii noștri, cât și alți elevi să susțină testul IELTS mai aproape de casă. Sesiunea din 28 mai s-a dovedit a fi un real ajutor pentru unii elevi din clasele a XII-a, dar am avut și candidați din clasele a XI-a, care au dorit să se pregătească mai devreme pentru cerințele anului terminal.”, spune prof. dr. Iuliana Dode, coordonatorul centrului de examen și director adjunct al liceului.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 723

Ședința CLM Constanța Se discută despre creșterea eficienței energetice a Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța (DOCUMENT)

29 Feb 2024 549

#Dobrogea145 Manifestări de suflet și simțire românească la Liceul Teoretic „G. Călinescu”

17 Nov 2023 1401

A decedat la Neptun Dan Deșliu și povestea poetului care s-a întors împotriva regimului comunist

03 Sep 2023 2044

A decedat la Constanța In memoriam Mircea Țuglea, scriitorul care a plecat prea devreme din această lume

18 Aug 2023 1166

Elevii constănțeni, la Concursul național “Educație pentru sănătate”- etapa județeană

25 Mar 2023 2282

Liceul Teoretic „George Călinescu” și patru școli din Constanța reabilitate energetic prin PNRR (DOCUMENTE)

23 Feb 2023 1503

LIVE TEXT. Proiectul „Învățăm să fim campioni“ Farul Constanța, întâlnire cu elevii de la Liceul Teoretic „George Călinescu” (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Dec 2022 1906

Ziua Comemorării şi Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, celebrate la Liceul Teoretic „George Călinescu”

13 Nov 2022 1614

Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța primește al cincilea trofeu din partea British Council România

26 Oct 2022 2734

Cambridge acordă Liceului Teoretic George Călinescu Constanța statutul prestigios de „Centru de pregătire Gold”

16 Oct 2022 2693

Conferință „despre ratare” la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța

14 Oct 2022 1417

Proiectul „Kino-caravana” de educație în licee ajunge la Liceul Teoretic „George Călinescu“ Constanța. Ce film va fi vizionat

23 May 2022 2612

Liceul Teoretic „George Călinescu” organizează un concurs de creaţie literară în limba engleză

19 Apr 2022 1622

Liceul Teoretic „George Călinescu” organizează sesiunea de examen IELTS Academic în luna mai

12 Apr 2022 1364