Sorin Cîmpeanu solicită „o radiografie esențială a momentului”


În perspectiva încheierii semestrului I, Ministerul Educației dispune către toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, următoarele:


1. Reactualizarea datelor privind dotarea cu echipamente și conectarea la internet a elevilor, ca urmare a programelor derulate de către Ministerul Educației și Cercetării prin HG 370/2020 - programul „Școala de acasă”, HG 756/2020, OUG 144/2020, precum și prin intervenții realizate la nivel local.


2. Reactualizarea datelor privind accesul cadrelor didactice la tehnologie și internet, în vederea desfășurării în cele mai bune condiții posibile a activităților de predare/evaluare.


3. Modul de acoperire cu personal calificat și procentul de acoperire cu personal necalificat a catedrelor/normelor didactice eliberate prin pensionare în timpul anului școlar 2020-2021.


După finalizarea acestui proces, unitățile școlare vor identifica și raporta, până la 11 ianuarie 2021, numărul elevilor aflați în situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I, în vederea stabilirii planului de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem online.


În vederea informării corecte a personalului din învățământ cu privire la campania națională de vaccinare, precum și în sprijinul încurajării vaccinării, Ministerul Educației va solicita tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și universităților publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, Informațiile puse astfel la dispoziție vor constitui o contribuție la educația pentru sănătate a elevilor și studenților.


Este esențială o radiografie reală a momentului în sistemul de învățământ, precum și o informare corectă și completă din perspectiva educației pentru sănătate/campaniei de vaccinare”, declară ministrul Sorin Cîmpeanu.


Citește și:

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Națională a Lecturii, moment de reflecție pentru elevii Școlii „Gheorghe Țițeica”

20 Feb 2023 992

Retrospective 2022 De la reluarea olimpiadelor școlare la schimbarea structurii anului școlar. Deciziile din 2022 din învățământul românesc

04 Jan 2023 1329

Constănțeanca Ligia Deca, propusă pentru funcţia de ministru al Educaţiei

03 Oct 2022 1740

Sorin Cîmpeanu nu se simte vizat de afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis care a precizat că plagiatul este un fenomen toxic

03 Oct 2022 981

Are un apartament la Năvodari Sebastian Burduja va asigura interimatul la ministerul Educației. Date din CV, avere și interese (DOCUMENTE)

30 Sep 2022 1802

Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației

29 Sep 2022 1199

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Ce spun reprezentanţii Universităţii din Bucureşti

27 Sep 2022 1374

Sorin Cîmpeanu, anunț de ultim moment despre condițiile de funcționare a școlilor în perioada sezonului rece

26 Sep 2022 2527

Ministrul Educației „A fost agreeată creșterea de 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu“

23 Sep 2022 1351

Ministerul Educației a inițiat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale

15 Sep 2022 1463

Ministrul Educației „Asigurarea gratuității transportului elevilor și bursele sociale sunt de maximă importanță pentru Guvernul României“

10 Sep 2022 1889

Sorin Cîmpeanu, anunț de ultim moment despre reintroducerea uniformelor obligatorii

05 Sep 2022 1798

Ministrul Educației Cea mai ridicată rată de promovare a bacalaureatului, sesiune de toamnă din 2009 până în prezent

03 Sep 2022 1119

Cîmpeanu, anunț de ultimă oră despre resursele financiare din domeniul educației

02 Sep 2022 1083

Ministrul Sorin Cîmpeanu Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul școlar 2022 - 2023, publicate

30 Aug 2022 1283