Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cel mai important exercițiu românesc de securitate cibernetică organizat de SRI

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cel mai important exercițiu românesc de securitate cibernetică organizat de SRI

O echipă de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică (FMI), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 17-19 octombrie 2023, la cel mai important exercițiu de securitate cibernetică din România, CyDEx23, au transmis reprezentanții UOC. 

Exercițiul se află la cea de-a IV-a ediție, iar din echipa UOC au făcut parte: Alexandru Chiriacescu, Paul Marius Boldeanu, George Pata, Bogdan Cătălin Radu, Lucian Regus.

„Studenții au manifestat un interes deosebit în privința detaliilor executării fiecărei activități cibernetice. Aceste activități implică parcurgerea a șase scenarii ce explorează vulnerabilitățile cibernetice relevante în contextul actual.

Ei au abordat o diversitate de atacuri asupra elementelor critice ale infrastructurii și au testat abilitățile tehnice ale fiecărui participant. În cadrul acestor exerciții, studenții au pus în practică metode precum pentesting, analiză malware, forensics sau networking. Totodată, prin simularea unor atacuri live, au dezvoltat un mecanism eficient de avertizare și reacție la incidente de acest gen, concentrându-se asupra compromiterii datelor în cadrul organizațiilor virtuale” a precizat lect. univ. dr. Dorin Iordache, coordonatorul echipei.

CyDEx este principalul exercițiu de securitate cibernetică din Romania de tip hands on (axat pe componenta practică) ce asigură un nivel avansat de realism prin desfășurarea activităților într-un poligon de securitate cibernetică, a mai punctat sursa citată. 

Evenimentul a fost coordonat de Centrul Național Cyberint al Serviciului Român de Informații, în colaborare cu parteneri instituționali din cadrul Sistemului Național de Apărare și companii românești specializate în securitatea cibernetică. Această inițiativă reprezintă o parte semnificativă a eforturilor naționale de a dezvolta un sistem eficient de avertizare, alertă și reacție în fața incidentelor de securitate cibernetică.


Citește și:

Angajări Constanța Post vacant la Universitatea Ovidius din Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 301

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 424

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 413

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 520

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 442

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 579

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 559

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 274

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 657

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 410

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 367

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 326

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 396

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 397

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 613