Trei zile de teatru şi ateliere de lucru A început Festivalul Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze“



A opta ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze“, organizat de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, a început ieri şi se va încheia miercuri, 20 aprilie, cu o festivitate de premiere. Festivalul este găzduit de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“.
 
Evenimentul este destinat elevilor constănţeni, iar piesele vor fi interpretate de 19 trupe de teatru: 15 din România (Bucureşti, Baia Mare, Huşi, Craiova, Iaşi, Galaţi, Tulcea, Constanţa) şi patru din afara ţării: Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Turcia. Cele 19 trupe participante vor pune în scenă piese inspirate din dramaturgia naţională şi internaţională, precum şi scenarii originale. Pe tot parcursul festivalului, reprezentaţiile tinerilor actori vor fi jurizate de personalităţi de artă şi cultură din Constanţa şi din Bucureşti.
 
Programul Festivalului „Aplauze“ include ateliere de lucru coordonate de actori profesionişti, în care elevii vor învăţa coregrafie, tehnici de luptă scenică, arta actorului şi improvizaţie. Miercuri, în încheierea festivalului, studenţii Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius“ vor susţine un spectacol pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“.
 
„Prezenţa trupelor din afara ţării este o garanţie a prieteniei noastre. Ne străduim să păstrăm relaţii de prietenie şi o bună colaborare cu partenerii noştri din alte ţări“, a declarat Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“.
 
Ieri, la începutul festivalului, pe scenă au urcat: 
  • trupa Combattants pour la vie (Palatul Copiilor Galaţi), cu piesa „Le Petit Chaperon Chanteur“ (Scufiţa Cântăreaţă), de Nina Mihaela Sava;
  • trupa Fekal Theatre Group (Liceul „Fatma Emin Kutvar“, din Balikesir, Turcia), cu piesa Adventure Camp“, de Metlem Bozoflu, Elif Yakarcelik, Murat Kepez;
  • trupa Atlas (Colegiul Tehnic Energetic Constanţa), cu piesa „Prometeu înlănţuit“, de Eschil;
  • cercul dramatic Thalia (Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa), cu spectacolul „Boul şi viţeii“, adaptare după piesa cu acelaşi nume de Ion Băieşu;
  • trupa Talent Art (Constanţa), cu spectacolul „La mulţi ani, Elena!“, adaptare după piesa „Şantaj“, de Ludmila Razumovskaia;
  • trupa Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai“ (Baia Mare), cu piesa „Orchestra Titanic“, de Hristo Boytchev;
  • trupa de teatru „Alexandru Giugaru“ (Huşi), cu piesa „Take, Ianke şi Cadîr“, de Victor Ion Popa;
  • Trupa Fără Nume, de la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret“ din Tulcea, cu piesa „Abatorul de hârtie“, de Călin Ciobotari;
  • trupa Step by Step (Liceul „P.R. Slaveikov“, Dobrici, Bulgaria), cu piesa „Cinderella“, de Dimitar Dimitrov.
 
În cursul zilei de azi, constănţenii vor putea viziona următoarele spectacole: „Steaua fără nume“, de Mihail Sebastian, susţinut de trupa Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ (Chişinău, Republica Moldova); „4X4“, de Alexandra Badea - „SO Trupa“ (Palatul Copiilor Iaşi); „Backstage“, de Dorin Ionescu, după o idee de Constantin Istrate - trupa Shakespeare (Colegiul Naţional „Sf.Sava“ Bucureşti); „Act Like School“, de Radu Horghidan - trupa „Noi“ (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa); „Caragiale nr. 9“, de I.L. Caragiale - Trupa Fără Nume (Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu“ Bucureşti); „Omul cu patru fete“, de Ion Baieşu - trupa Arthesium (Liceul „Hyperion“ Bucureşti); „Life at the end of the Gun“, de Marharyta Bondarenko - trupa „Olzhych Tavriitsy“ (Şcoala nr. 1, Mykolaiv, Ucraina); „Familia Anticarului“, de Carlo Goldoni - trupa Phantasia (Palatul Copiilor Craiova).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța Care este programul Festivalului internațional de teatru și film “Aplauze”

19 May 2023 1099

Trei zile de teatru internaţional „Aplauze“ la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“

23 May 2017 3676

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Trei trupe constănţene, pe podiumul Festivalului internaţional de teatru pentru elevi „Aplauze“ (galerie foto)

10 Apr 2015 3152

Începe festivalul internaţional de teatru pentru elevi „Aplauze” la Constanța

03 Apr 2015 2295