Universitatea „Ovidius” Constanța Patru reviste științifice și editura „Ovidius University Press”, clasificate în categoria B


Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), prin Comisia sa de Științe Umaniste, a inițiat, în toamna 2020, evaluarea revistelor și editurilor cu caracter științific din România și Republica Moldova, reluând o tradiție începută în anul 2011, dezvoltând, simplificând și adaptând la condițiile actuale criteriile noii evaluări.
 
În urmă cu o lună au fost afișate rezultatele finale din cadrul Evaluării revistelor și editurilor din România și Republica Moldova, organizată de Comisia de Științe Umaniste a CNCS, pentru perioada 2020-2024, evaluare solicitată în luna septembrie a anului trecut și de Universitatea „Ovidius” din Constanța, patru dintre publicațiile sale științifice, alături de Editura „Ovidius University Press”, fiind evaluate în Categoria B.
 
Prin perioada de valabilitate de patru ani a recunoașterii obținute în urma evaluării, CNCS dorește să imprime un ritm cu caracter constant, predictibil, dialogal și încurajator tuturor editurilor și revistelor evaluate. Scopul acestei evaluări este furnizarea unui instrument de reper pentru analiza publicațiilor științifice ale cercetătorilor sau instituțiilor cu profil de cercetare din România în cadrul evaluărilor instituționale sau naționale ale acestora, în cadrul validării concursurilor didactice, în cadrul stabilirii eligibilității pentru participarea la granturile științifice.
 
Este vorba despre:
  • Analele Universității „Ovidius” Constanța. Seria Filologie, domeniul Filologie, redactor-şef: conf.univ.dr. Estella Ciobanu;
  • DIALOGO, domeniul Teologie, redactor-șef: lect.univ.dr. Cosmin Tudor Ciocan;
  • Historical Yearbook (revistă editată în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română) domeniul Istorie și studii culturale, director: dr. Ovidiu Cristea, redactor-șef: conf.univ.dr. Emanuel Plopeanu;
  • Revista Română de Studii Eurasiatice, domeniul Istorie și studii culturale, redactor-șef: prof.univ.dr. Daniel Flaut;
 
Editura „Ovidius University Press” evaluată pentru domeniul Filologie, director: prof.univ.dr. Daniel Flaut, editor: prof.univ.dr. Diana Hornoiu. În raport cu evaluarea anterioară, editura a fost clasificată într-o categorie superioară, ceea ce îi oferă noi perspective de dezvoltare, având ca țintă extinderea acreditării în domeniul științelor umaniste și artei.
 
Cu certitudine, fondatorul acestei edituri, Ioan Popișteanu, omagiat de cotidianul ZIUA de Constanța cu prilejul Zilei Dobrogei, ar fi fost extrem de mândru de ascensiunea moștenirii lăsate.
 
Conform anexei la OMEC 5550/11.09.2020 categoriile de clasificare sunt:
 
Categoria A – revine de referință pentru domeniu, cu o vizibilitate deosebită pe plan național și internațional, cu experiență consacrată în publicarea unor lucrări de înaltă valoare științifică și cu semnificative contribuții la dezvoltarea unor direcții noi de cercetare. Pentru includerea în categoria A este necesară acumularea acel puțin 90 de puncte.
 

Categoria B – reviste cu un impact semnificativ în domeniu, cu o vizibilitate considerabilă mai ales pe plan național, cu experiență dovedită, precum și cu potențial evident de dezvoltare la nivel internațional. Pentru includerea în categoria B este necesară acumularea a cel puțin 75 de puncte.
 
Categoria C – reviste cu un impact mediu în domeniu, cu vizibilitate pe plan local și național. Pentru includerea în categoria C este necesară acumularea a cel puțin 60 de puncte.

 
Citește și:

#ConstanțaEsteBine. Studenție-n pandemie Puternica influență a stagiilor de practică și a voluntariatului asupra viitorului loc de muncă
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 443

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 375

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 511

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 423

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 483

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 631

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 592

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 410

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 550

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 534

Workshop la Muzeul de Artă Constanța dedicat Zilei Mondiale a Artei

12 Apr 2024 348

Universitatea „Ovidius” Constanța îi va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” lui Andrzej Pastwa, de la Universitatea de stat Silezia, din Polonia

11 Apr 2024 608

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 721

Universitatea Ovidius din Constanța a găzduit testarea candidaților înscriși la Concursul național organizat de ANFP

05 Apr 2024 692

Studenții de la Universitatea Ovidius Constanța, în excursie de documentare

04 Apr 2024 636