Universitatea Ovidius din Constanța, la conferința internațională destinată instituțiilor de învățământ superior EAIE

foto: Universitatea Ovidius ConstanțaUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la cea de-a XXXII-a ediţie a conferinţei anuale European Association for International Education (EAIE), informează conf. univ. dr. Cristina Duhnea, coordonatorul instituţional al programului Erasmus Plus, conform Biroului de Presă al Universității Ovidius Constanța. 
         
Potrivit sursei citate, evenimentul s-a desfăşurat la Barcelona, Spania, şi a reunit mai mult de 6.300 de participanţi din peste 90 de ţări.

          „În cadrul conferinței am luat parte la diferite ateliere de lucru şi sesiuni de networking în care am dezbătut subiectele de actualitate referitoare la procesul de internaţionalizare în instituţiile de învăţământ superior. Totodată, am purtat discuţii cu reprezentanţi ai universităţilor de prestigiu din întreaga lume, în urma cărora vom iniţia semnarea unor noi parteneriate de colaborare în domeniile educaţiei şi cercetării”, a precizat conf. univ. dr. Cristina Duhnea.

Din partea UOC, la manifestare au participat prof. univ. dr. Liliana Ana Tuţă, prorector relaţii internaţionale, studenţi străini şi rezidenţi, alături de conf. univ. dr. Cristina Duhnea.

Participarea în cadrul conferinţei anuale EAIE a făcut parte din activităţile proiectului „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă” (ESPERO), cod CNFIS-FDI-2022-0532, ce are o valoare totală de 311.500 lei și este unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 234

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 295

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 455

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 334

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 547

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 525

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 259

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 638

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 396

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 357

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 304

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 379

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 376

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 601

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 787