Universitatea Ovidius din Constanța va participa la realizarea unei cercetări despre implicarea copiilor în activități sportive

Universitatea Ovidius din ConstanțaUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS), a organizat, în perioada 29-30 octombrie a.c., prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului Practical Learning to Advance Youngsters in Sport (PLAYS), finanţat prin Programul european Erasmus Plus, informează conf. univ. dr. Antoanela Oltean, managerul proiectului din partea UOC.

Potrivit sursei citate, la evenimentul care s-a desfășurat în format hibrid, au participat reprezentanții instituțiilor partenere din țară și din străinătate: Italia, Polonia, Portugalia, Austria, Franța și Ţările de Jos.
 

„În cadrul întâlnirii, s-a definitivat planul de lucru pentru realizarea unei cercetări în rândul copiilor, părinților și a antrenorilor care lucrează cu aceștia, cu scopul de a identifica nevoile cu privire la implicarea copiilor în activități fizice și sportive regulate. Rezultatele obținute vor fi incluse într-un ghid de bune practici care va fi publicat și pus la dispoziția tuturor celor interesați, în mod gratuit”, precizează conf. univ. dr. Antoanela Oltean.


Proiectul PLAYS își propune să încurajeze participarea copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, la activități fizice și sportive, pentru îmbunătățirea aspectelor psiho-fizice și sociale ale vieții cotidiene. De asemenea, proiectul conține și activități educaționale pentru promovarea abilităților digitale și sustenabilitatea mediului. Proiectul Practical Learning to Advance Youngsters in Sport (PLAYS), contract nr. 101049381, finanțat cu 400.000 de Euro prin Programul Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este realizat în cadrul unui consorţiu din care fac parte nouă organizații, Universitatea Ovidius din Constanța (România) având calitatea de instituție coordonatoare.


Celelalte organizații implicate sunt: European Culture and Sport Organization (Italia), Verde Foundation (Polonia), Portuguese Swimming Federation (Portugalia), Italian Association of Culture and Sport (Italia), International Workers and Amateurs in Sports Confederation (Austria), Nova Child (Franța), Asociația CPDIS (România), Stichting Sportservice Noord-Brabant (Țările de Jos). 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 430

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 306

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 526

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 511

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 239

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 637

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 386

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 353

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 302

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 375

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 368

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 591

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 772

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 560

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 563