Vernisajul expoziției „Geometria sacrului” organizat la Universitatea Ovidius din Constanța

Vernisaj. foto: Universitatea Ovidius ConstanțaUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează marți, 6 decembrie 2022, de la ora 17.00, la parterul Corpului A din campus, vernisajul expoziției „Geometria sacrului”, cu lucrări realizate de studenţii Facultăţii de Arte.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Universității Ovidius Constanța, evenimentul va fi precedat de un concert de muzică corală, interpretat de Corul facultății, alcătuit din studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, alături de elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, coordonaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu și asist. univ. drd. Titiana Miriță.

„Expoziția « Geometria sacrului » propune o paradigmă tridimensională, ce cuprinde (dar nu se limitează la) spiritualitate, conceptualitate şi tehnică. Încă din cele mai vechi timpuri, arta plastică a încastrat necunoscutul în formă şi nepalpabilul în conţinut, dând astfel densitate şi configurând conexiunea dintre umanitate şi spiritualitate. Percepţia divinului şi a întregii lumi neştiute are o dimensiune ocultă pe care fiecare dintre noi o consideră extrem de personală şi în funcţie de care îşi conduce existenţa spirituală cotidiană. Aşadar, « Geometria sacrului » propune şi o geometrie inspirată a percepţiei armonizate între imagine şi cunoaştere şi, de aici, a revelaţiei şi este cadoul pe care Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, specializarea Arte Plastice, îl face publicului constănţean în prag de sărbători”, precizează conf. univ. dr. Alina Cristea, ofițerul de presă al Facultății de Arte.

Curatorii expoziţiei „Geometria sacrului” sunt conf. univ. dr. Ovidiu Felipov şi asist. univ. dr. Dragoș Răzvan Petrișor.
           
La expoziţie participă studenţi ai specializării Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi studenţii ai masterului Educaţia Vizuală prin Studiul Figurii şi al Peisajului, alături de profesorii lor: prof. univ. dr. Stoiciu Florin, conf. univ. dr. Caruțiu Gheorghe, conf. univ. dr. Felipov Ovidiu, conf. univ. dr. Cuciuc Romanescu Laura Sînziana, lect. univ. dr. Șerbănescu Alexandru, lect. univ. dr. Pîrvan Rus Lelia, asist. univ. dr. Sîrbu Florentin Marian, asist. univ. dr. Dragoș Răzvan Petrișor, asist. univ. drd. Claudiu Argeşanu.

Expoziţia este deschisă publicului până la sfârşitul lunii ianuarie 2023. Intrarea este liberă, cu respectarea programului UOC.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vernisajul expoziției „Aquamorfoze” a artistei Mihaela Craiu, la Casa Avramide din Tulcea

13 Apr 2024 417

Expoziția „Constanța Anilor '60, 70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice”, la Muzeul de Artă Constanța

05 Apr 2024 618

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 733

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 495

Vernisaj la Muzeul de Artă Constanța - „Tot ce ai văzut se va împlini” a artistului basarabean Andrei Gamarț

14 Mar 2024 625

LIVE TEXT Vernisajul expoziției „Rețeaua Memoriei - Identități, itinerarii și confluențe muzeale“, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 606

Vernisaj de mărțișor la Muzeul de Artă Constanța, curatoriat de Principele Șerban Dimitrie Sturdza

27 Feb 2024 747

Diferențele care ne apropie Proiect de conștientizare a autismului, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna" Tulcea

13 Feb 2024 518

Dublu eveniment cultural la Constanța Vernisajul expoziției artistului Vasile Filip „Un an la Tomis” organizat alături de lansarea ediției speciale a revistei Tomis (GALERIE FOTO)

05 Feb 2024 742

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Sacralitate și Har”

13 Dec 2023 749

MINA Constanța prezintă vernisajul expoziției Comunitatea britanică din Kustendje (1857-1882) - Portrete din trecut (FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 907

Vernisajul expoziției foto-documentare Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882), la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

13 Nov 2023 738

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța găzduiește vernisajul expoziției foto-documentare Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882)

11 Nov 2023 754

Vernisajul „Așa se nasc legendele”, în Sala Cuhnia din Cadrul Centrului de Cultură „Palatele Brancovenești de la Porțile Bucureștiului”

04 Nov 2023 764

Vernisajul expoziției omagiale „120 de ani de la nașterea Principelui Nicolae”, la bordul fregatei „Mărășești” (GALERIE FOTO)

24 Oct 2023 731