Vestea tăierii masive a claselor de liceu a declanșat reacția Consiliului Județean al Elevilor constănțeni

]
Sarabanda de probleme din învățământul românesc pare să escaladeze. Pe fondul tot mai discutatelor vaccinuri s-ar părea că a fost lăsată în plan secundar o decizie care va bulversa întreg sistemul educațional.
După cum am aflat din discuțiile cu directori de unități de învățământ constănțene, oferta educațională pentru anul școlar 2021-2022 va fi redusă drastic.

În acest sens, am primit din partea Consiliului Județean al Elevilor un comunicat de presă care poartă titlul „Tăierea claselor de liceu - ruleta rusească din educație!” și prin care reprezentanții celor din bănci, fie ele și... de acasă, își exprimă îngrijorarea vizavi de o situație ce se anunță dramatică.

„În ultima perioadă, tot mai multe județe din România au înregistrat scăderi în masă ale claselor de liceu, în directa coordonare a unităților de învățământ și a inspectoratelor școlare. Această situație nu a întârziat să apară și în județul Constanța, unde toate liceele teoretice și tehnologice cu mai mult de trei clase pe nivel de studiu au fost obligate să renunțe la una dintre acestea, pe fondul scăderii populației școlare și, implicit, a cifrei de școlarizare.

Principalul argument invocat de Ministerul Educației și de inspectoratele școlare, în sprijinul reducerii în masă a claselor din învățământul liceal, este fundamentat de înființarea clasei pregătitoare în urmă cu opt ani, moment în care o parte dintre copiii care terminaseră învățământul preșcolar au fost înscriși la clasa pregătitoare, iar o altă parte a fost înscrisă la clasa I. Această măsură a dus la scăderea efectivelor de elevi/clasă pentru generația care, începând cu anul școlar 2021-2022, va începe ultimul an al ciclului gimnazial sau primul an ciclului liceal, după caz.

Cu toate acestea, tăierea claselor nu reprezintă o soluție, întrucât va prejudicia în mod direct calitatea actului educațional, prin existența unor efective de peste 30 de elevi/clasă, în contradicție cu prevederile art. 63 din Legea educației naționale, care fixează un colectiv mediu de 24 de elevi în fiecare clasă, în învățământul liceal.
Astfel, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la reducerea unor profiluri și specializări în majoritatea liceelor din județ și suntem de părere că premisa conform căreia scăderea populației școlare implică în mod direct și tăierea claselor este eronată din toate punctele de vedere și aduce, după sine, efecte dăunătoare întregului sistem: supraîncărcarea
colectivelor de elevi, scăderea normelor didactice ale profesorilor și, implicit, afectarea calității actului instructiv-educativ.

În acest sens, Consiliul Județean al Elevilor Constanța solicită Inspectoratului Școlar Județean Constanța să revină asupra deciziei de a tăia clase din majoritatea liceelor și să opteze pentru menținerea numărului de clase existente în prezent și să formeze efective mai scăzute de elevi, în baza principiului calității în educație.
„A porni de la ideea că o clasă trebuie să aibă obligatoriu peste 25 de elevi pentru a putea funcționa în parametri optimi este fundamental greșit. Faptul că populația școlară a scăzut față de anii trecuți nu ar trebui să influențeze în niciun fel structura profilurilor și a specializărilor din învățământul liceal, ci, din contră, ar trebui să ajute la formarea unor

clase cu mai puțini elevi, în care profesorii să își poată centra resursele și atenția către fiecare elev în parte, în mod individual. Să tăiem zeci de clase și de norme didactice este o decizie dramatică pe termen lung, care va influența următoarele generații de elevi”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

Întrebat cum comentează afirmațiile reprezentanților elevilor, inspectorul școlar general prof. Mihai Sorin ne-a transmis ca la ora actuală nu există o situație finală cu privire la oferta educațională a anului școlar 2021-2022. Astăzi, în cadrul conferinței de presă cu șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța vom încerca să aflăm mai multe amănunte.



Citește și:

La un an de la înființarea în cadrul Primăriei Constanța
S-a activat Comisia de implementare a proiectului „Școala profesională în sistem dual din Constanța”

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 613

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 590

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 365

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 554

Aqua Geoterma Resource SRL a semnat cu ISJ Constanța. Firma se va ocupa de cazarea și hrana participanților la Olimpiada Națională de Geografie (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 726

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 620

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 742

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 716

Teste de antrenament în vederea pregătirii pentru examenele naționale, puse la dispoziție de ISJ Constanța

03 Apr 2024 840

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 891

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1601

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța printr-o expoziție

01 Apr 2024 445

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă proiectul de succes “Fii Avocat în Școala Ta!”

01 Apr 2024 776

Constanța a găzduit Concursul Național “Istoria și Tradițiile Turcilor din România” (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 510

Acțiune a polițiștilor în două școli din municipiul Constanța

30 Mar 2024 627