Zi de sărbătoare la Școala „Gheorghe Țițeica“ din Constanța. Elevii au pregătit mai multe momente artistice pentru aniversarea unității de învățământ (galerie foto)

Săptămâna altfel a Școlii Gimnaziale nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” a debutat luni, 23 aprilie a.c., cu un eveniment deosebit: aniversarea instituției școlare constănțene. A trecut mai mult de jumătate de veac de când școala face parte din elita învățământului de la malul Mării Negre.

Potrivit unui comunicat transmis de unitatea de învățământ, manifestarea care a deschis această zi plină pentru cei peste 1300 de elevi a fost spectacolul susținut de elevii ciclului primar pe scena din curtea instituției.

”Mici actori au pus în scenă dramatizări din clasicii români; cei mai mici dintre elevi au împărtășit bucuria dansurilor populare aromâne; balerine și gimnaste au încântat cu grația lor publicul; soliști vocali și instrumentali au dovedit că munca și talentul sunt calea cea mai sigură pentru a culege aplauze binemeritate. Timp de două ore, curtea a răsunat de veselie, părinții și bunicii spectatori bucurându-se de artiștii amatori. În tot acest timp, jucătorii cei mai buni de fotbal ai claselor a III-a – a VIII-a au jucat semifinalele campionatului de fotbal prilejuit de aniversarea școlii, urmând ca marți, 24 aprilie, să aibă loc finalele.
La mijlocul zilei, toți elevii s-au reunit în curtea școlii pentru a lansa baloane purtătoare de mesaje de prietenie către lume sau de mulțumire față de tot ceea ce se întâmplă frumos atât timp cât suntem pe băncile școlii. O explozie de culoare și de bucurie a inundat cerul, mici și mari fiind deopotrivă de încântați de acest eveniment” - a transmis consilierul de imagine al școlii, Veronica Hagi.



Începând cu ora 12.00, elevii claselor a V-a - a VII-a s-au întrecut într-un concurs de cultură generală intitulat ”Incursiune în lumea cunoașterii”. Împărțiți în 20 de echipe a câte 10 membri fiecare, aceștia au trecut prin 10 probe pe care le-au derulat contra cronometru: 10 minute pentru fiecare probă.

Inițiatoarea concursului, prof. Anca Moldoveanu a declarat: ”Am dorit să desfășurăm într-o manieră antrenantă un concurs de cultură generală, o competiție în care să primeze spiritul de echipă, colaborarea, prietenia. Ne dorim ca elevii să se cunoască mai bine între ei, să se respecte reciproc, să pună laolaltă ceea ce știu.”

Evenimentele s-au încheiat cu un moment artistic pregătit de corul instituției sub îndrumarea prof. Nicu Ferbinte.

La încheierea activității, directorul Școlii Gimnaziale nr. 30 ”Gheorghe Țițeica”, prof. Sorin Cernăianu, a mărturisit: ”Astăzi am încercat, mai mult decât oricând, să îi facem pe elevi să se simtă acasă. Școala nu a mai fost locul rigid în care venim doar să învățăm așezați cuminți în bancă. Școala a fost azi un loc pentru prieteni, în care am cântat și am dansat, în care ne-am jucat simțindu-ne toți copii. În plus, nu am uitat să respectăm valorile și să ne bucurăm că suntem membrii unei comunități în care îi creștem împreună pe cei care mâine vor modela viitorul.”

Sursa foto: Scoala 30 Gheorghe Titeica Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.