Ziua Europeană a Limbilor Străine, celebrată de Colegiul Național "Mircea cel Bătran" din Constanța

Imagine de la eveniment, foto: CNMBIeri, 26 septembrie, în sala “Ghe. Coriolan” a Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanți la ediția a VII-a a Concursului Județean “Creo-Creare”.

Evenimentul a marcat, prin cuvânt, culoare și sunet, Ziua Europeană a Limbilor Străine, celebrată în fiecare an pe 26 septembrie.


În ce a constat concursul L’homme et la mer
 
Organizatorul concursului a fost CNMB (catedra de lb. franceza), în parteneriat cu Alianţa Franceză Constanţa 
 
Categoria în care se încadrează proiectul a fost  concurs, domeniul cultural-artistic.

Concursul își propune să îi apropie pe elevi de studiul limbii franceze într-o manieră modernă, ludică, interactivă, ce vizează dezvoltarea competenţelor de comunicare scrisă prin intermediul artei şi al unor activităţi care ţin cont de particularităţile vârstei elevilor și de specificul regiunii litorale a Mării Negre.

Grupul țintă au fost elevi din ciclul liceal, cadre didactice care doresc să se implice în proiect ., au transmis reprezentanții Colegiului. 


Regulamentul de participare:

- Secţiunea Concurs de fotografie: Concurenţii vor ilustra prin fotografie (alb-negru sau color, în format JPEG sau PNG, fără a depăși 10 Mo) aspecte legate de legătura omului cu marea (activități specifice regiunii, meserii ale mării etc). Fiecărei fotografii participante la concurs i se va atribui un titlu în limba franceză.

- Secţiunea Creație literară: Concurenţii vor ilustra printr-un text literar scurt ( poezie de max. 20 de rânduri, poezie cu formă fixă, eseu de maximum 250 de cuvinte) aspecte legate de legătura omului cu marea (activități specifice regiunii, meserii ale mării etc). Textele vor fi redactate  cu caractere Times New Roman de 12,  la 1 rând.

Modul de jurizare și criterii: Titlurile creaţiilor selecţionate în prima etapă vor fi afişate pe site-ul liceului, urmând ca în etapa finală acestea să fie evaluate de juriul concursului. Se vor acorda, în funcție de punctajul obținut, premiul I, II și III, precum și un număr de mențiuni care nu va depăși 30 % din numărul participanților.


Criterii de evaluare - Secţiunea Concurs de fotografie: Respectarea temei, calitatea imaginii, tehnica utilizată, originalitatea/ Secţiunea Creație literară - respectarea numărului de cuvinte, respectarea temei, creativitatea, corectitudinea exprimării în limba franceză, originalitatea.


Potritivt sursei citate, tema propusă pentru anul acesta a fost a fost ”Orice viață de om începe de mai multe ori” (Tudor Arghezi).

Au fost activități de promovare a concursului, înscriere a proiectelor, colectarea lor, evaluare în limba străină (în etapa preliminară) și desen/muzică (în etapa finală) și realizarea vernisajului/expoziției virtuale (ppt) cu toate produsele concursului. Premierea/Vernisajul cu prezentarea proiectelor participante a avut loc cu ocazia Zilei   Europene a Limbilor, 26.09.2022.

Număr de participanți, cu unitatea de învățământ precizată (în cazul concursurilor cu participare directă)- au fost 278 elevi participanți de la clasa a V-a până la a XII-a și 26 profesori coordonatori şi evaluatori. ai CNMB, Colegiului Economic Mangalia, Școlii Gimnaziale ”Gala Galaction”Mangalia și CN Militar ‚Al.I Cuza’ Constanţa.

Bugetul a fost de 200 Ron, iar sursa de proveniență a fost CNMB. Au fost necesare cheltuieli legate de tipărirea diplomelor de participare, diplomelor pentru premii la etapa preliminară şi la etapa finală, adeverinţe pentru profesorii coordonatori şi evaluatori, precum şi adeverinţe profesorilor organizatori. Au  mai fost  oferite diplome de voluntariat profesorilor coordonatori și elevilor care au ajutat la realizarea diplomelor.

Premii

La etapa locală au fost acordate menţiuni pentru punctaj cuprins între 50-54,99 puncte, premiul III pentru punctaj între 55-59,99, premiul II pentru punctaj între 60-64,99 şi premiul I pentru punctaj între 65 şi 70 de puncte. Total premii 65. Total participanţi 278., a mai precizat sursa citată. 

La etapa județeană lucrările selectate au fost evaluate din punct de vedere al compoziției artistice și au fost acordate 42 de premii (19 premii I cu punctaj între 95 si 100; 14 premii II cu punctaj între 90 şi 94,99 , 4  premiui III cu punctaj între 85 şi 89,99 și 5 mențiuni cu punctaj între 80 și 84,99). Totalul de participanţi în  etapa finală au fost 151.

Rezultatul a fost mai mare decât cel așteptat în condițiile actuale, iar participanții de la școli importante din județ.  Materialele vor constitui material de lucru pentru revistele în limbi străine ale Colegiului (”Hello”, limba engleză; ”Misch-Masch”, limba germană). Impactul va fi direct (elevii colegiului) şi indirect (părinţii elevilor participanţi, comunitatea locală, media).



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 700

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 633

Premianții Concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol” de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

21 Mar 2024 836

Atenție, consumatori! Se sistează furnizarea căldurii și a apei calde într-o anumită zonă a Constanței

19 Mar 2024 521

Un elev de la Colegiul “Mircea cel Bătrân” Constanța, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului (FOTO)

24 Feb 2024 1317

Eveniment cultural la Colegiul Național Costache Negri din Galați. Cei prezenți au primit semne de carte cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 613

Știri Constanța Profesorii de la CNMB într-un program de job shadowing în Portugalia (FOTO)

09 Feb 2024 1009

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12395

#Dobrogea145 Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1769

Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța închiriază un spațiu comercial

03 Oct 2023 951

Festivitate de decernare a diplomelor atestatului de limbă germană la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

02 Oct 2023 1235

Performanță internațională a elevilor din Constanța! Iată pe ce loc s-au clasat elevii în competiția 2023 Summer International Design Competition Humans to Mars

30 Aug 2023 942

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Love, Babylove sau 2 fete de 12 ani“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

30 Jul 2023 896

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jul 2023 837

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Portnoy and Co vs. Linkin Park vs. Lady Gaga vs. Red Hot Chilli Pepers în doar 5 runde“ de Karla Georgescu, clasa a XII-a B

26 Jul 2023 745