riseproject.ro Afacerile puterii si ale opozitiei

Casa Grande din Cumbuco, BraziliaNoi documente obținute de RISE Project din Brazilia arată că prietenul lui Liviu Dragnea, fost coleg de facultate și trupă rock, Mugurel Sorin Gheorghiaș, a făcut investiții imobiliare în Brazilia de care a beneficiat chiar șeful PSD.
Începând din 2010, Liviu Dragnea și-a petrecut vacanțele braziliene într-o luxoasă vilă cumpărată de Gheorghiaș la malul Atlanticului. Vila a fost dotată, spre delectarea președintelui PSD, și cu un teren de tenis profesionist.
Tot aici a stat și Costel Comana, controversatul om de afaceri de pe urma căruia a făcut Dragnea primul milion de euro (AICI) și care s-a sinucis în 2015 în toaleta unui avion. Comana a cumpărat și el chiar înainte să se sinucidă un apartament de lux, tot pe malul oceanului, în Brazilia.
Mugurel Sorin Gheorghiaș, zis “Melcul”, stă la bloc în Râmnicu Sărat deși, pe hârtie, este unul dintre acționarii principali ai Tel Drum SA, firmă românească miliardară din afaceri cu statul și legată ombilical de șeful PSD.
Casa Grande din Cumbuco, Brazilia

Investimentos Turisticos

Firma M&J Investimentos Turisticos a fost înființată de Gheorghiaș în ianuarie 2010 în Fortaleza, oraș din nord-estul Braziliei. Obiectul ei de activitate: hoteluri, restaurante și baruri.
Cinci luni mai târziu, în iunie 2010, Gheorghiaș a cumpărat pe compania proaspăt înființată o vilă cu piscină și terenul aferent de 3280 de metri pătrați cu ieșire la ocean în stațiunea turistică Cumbuco, aflată la 30 de kilometri de Fortaleza. Afacerea l-a costat pe român 1,3 milioane de reali, adică aproape 750 de mii de dolari la cursul de la acea dată.


După cumpărare, proprietății i-a fost adăugat un teren de tenis profesionist unde Dragnea și invitații săi au jucat până de curând numeroase partide.
Vila din Cumbuco și terenul de tenis. Imagini: GoogleEarth - © DigitalGlobeVila din Cumbuco și terenul de tenis. Imagini: GoogleEarth – © DigitalGlobe
Documentele aflate în posesia RISE arată că Mugurel Sorin Gheorghiaș deține 99 la sută din M&J Investimentos Turisticos, în timp ce brazilianul Campos Junior are 1 la sută din acțiuni. Campos Junior a fost cooptat în afacere fiindcă legea cerea ca în firmele înființate pe teritoriul Braziliei să fie prezent și un cetățean brazilian.
Tot în 2010, dar de cealaltă parte a oceanului, Gheorghiaș era deja unul dintre principalii acționari ai Tel Drum (n.r.-Teleorman Drum), firmă românească aflată pe val datorită contractelor încheiate cu statul.
Însă Tel Drum este deținută prin acțiuni la purtător, un fel de “cec în alb“, prin care beneficiarii afacerii se pot ascunde și schimba după voie. Asta înseamnă că proprietarul real este cel care are acțiunile în mână. Liviu Dragnea sau orice alt român poate prelua certificatul de acțiuni de la Gheorghiaș, devenind astfel adevăratul beneficiar al companiei.
 

Din 2007 până azi, Tel Drum a câștigat, singură sau în asociere, contracte publice în valoare de peste 2 miliarde de lei.
RISE Project a arătat deja (AICI) că între 2010 și 2011, Gheorghiaș a introdus bani în Brazilia pentru firma M&J Investimentos Turisticos în cel puțin șase rânduri. Cele șase intrări de capital sunt prezentate drept “investiții directe din România”. Ele au fost înregistrate în baza de date a Băncii Centrale a Braziliei. Banii au fost folosiți inclusiv pentru achiziționarea vilei din Cumbuco și pentru construirea, în 2011, a terenului de tenis.
 
În aceeași perioadă în care Gheorghiaș a cumpărat vila de la ocean din Cumbuco, Dragnea și-a tunat o vilă în Alexandria, capitala Teleormanului, județul unde a fost prefect și șef al Consiliului Județean și de unde s-a lansat în politica mare. Și această vilă a fost dotată, tot în 2011, parcă în oglindă, cu teren de tenis.
Banii pentru construcția vilei din Alexandria au venit, potrivit declarațiilor pe care Dragnea le-a făcut ca reacție la primele materiale RISE (AICI), chiar de la Costel Comana, omul de afaceri care s-a spânzurat în februarie 2015 în toaleta avionului care-l ducea din Brazilia în Costa Rica (AICI).
“O parte (n.r.-din bani) a fost folosită pentru construcția casei din Alexandria, iar o altă parte a fost folosită în alte scopuri”, a spus Dragnea. RISE a documentat (AICI) cum Dragnea și-a făcut primul milion de euro din tranzacții cu afaceristul care s-a sinucis.
Reporterii televiziunii B1 au filmat-o din elicopter în 2012 (detalii AICI) și au remarcat plasa de camuflaj pusă pe pereții vilei, același tip de camuflaj a fost observat și de reporterul RISE la vila din Cumbuco, Brazilia unde o plasă verde acoperea în martie anul acesta partea unde se află terenul de tenis.

Proprietatea din Alexandria cu tot cu terenul de tenis și piscină apare și în videoclipul piesei “Cu capul în nori” al lui Alex Mataev, prietenul fiicei lui Dragnea. (detalii AICI)
Vila din Alexandria și terenul de tenis. Imagini: GoogleEarth - © DigitalGlobeVila din Alexandria și terenul de tenis. Imagini: GoogleEarth – © DigitalGlobe
Construcția din Alexandria i-a rămas, după divorț, fostei soții, Bombonica, cea care de curând a solicitat Curții Constituționale să reinstaureze un prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Exact asta prevedea și celebra ordonanță 13 promovată de guvernul Grindeanu la începutul anului.
Cine este Mugurel Gheorghiaș?
Mugurel Gheorghiaș / Foto: 1asig.ro
Mugurel Sorin Gheorghiaș are 53 de ani și locuiește la bloc în Râmnicu Sărat, județul Buzău. A terminat Facultatea de Transporturi din cadrul Politehnicii din București în 1987.  
Acolo s-a cunoscut cu Liviu Dragnea, care studia la aceeași facultate, dar era cu un an mai mare. Cei doi au cântat împreună în trupa de rock Ego, din care mai făcea parte și brăileanul Liviu Dobrescu.
După facultate, fiecare s-a întors la casa lui. Până în decembrie 2005, când Gheorghiaș, poreclit de colegii de trupă “Melcul”, a devenit acționar al Tel Drum.

Consiliul Județean condus de Liviu Dragnea, privatizase compania în 2002, în favoarea lui Marian Fișcuci, fost coleg de liceu al șefului PSD.
După trei ani, Fișcuci a vândut majoritatea acțiunilor către Mugurel Gheorghiaș și Liviu Dobrescu, celălalt coleg de trupă al lui Dragnea. Gheorghiaș a deținut formal peste 40 la sută din acțiunile la purtător ale firmei și a fost membru în consiliul director.

Shopping imobiliar înainte de moarte

Înainte să moară, Costel Comana a plecat spre aeroportul din Fortaleza chiar din vila cumpărată de Gheorghiaș în Cumbuco. A decolat spre Costa Rica via Bogota și s-a sinucis înainte ca avionul să atingă solul în țara din America Centrală.Comana a locuit cel puțin doi ani în vila care i-a fost pusă la dispoziția și lui Liviu Dragnea.   
Vedere de la balconul apartamentului din CumbucoVedere de la balconul apartamentului din Cumbuco
RISE a descoperit însă că, înainte cu trei săptămâni să moară, Comana a cumpărat un apartament de lux tot în Cumbuco, pe malul oceanului. Același brazilian, Campos Junior, omul lui Dragnea și Gheorghiaș, a intermediat tranzacția. Comana a plătit 580 de mii de reali, adică 220 de mii de dolari, pentru apartamentul 301 din complexul de lux Dream Beach Ocean View din Cumbuco.

Investiția a fost făcută tot pe firmă, însă, de data aceasta pe compania ROBRA Construcao pe care Comana a înființat-o în Fortaleza, Brazilia, în februarie 2014. (Detalii AICI)
 
Turista din Cumbuco

La două zile după suicidul lui Comana, Campos Junior, interpusul românilor în afacerile din Brazilia, și-a pus la profilul de Facebook o poză neagră. Un an mai târziu, în februarie 2016, brazilianul a comemorat tot printr-un mesaj pe rețeaua socială moartea controversatului afacerist român: “1 ani (sic!) astăzi, bunul meu prieten!”.

 
Durerea nu l-a oprit însă pe brazilian de la a derula începând cu 2016 afaceri cu proprietățile românilor. El a scos la mezat anul acesta apartamentul de lux cumpărat cu banii lui Comana. Mutarea a avut loc după ce locul românului în firma ROBRA Construcao a fost luat de către nevasta lui Campos, Aysla Karine Campos.

Tot anul trecut, brazilianul a oferit spre închiriere și vila cu teren de tenis și piscină de pe malul mării unde își face vacanțele Liviu Dragnea.

Potrivit unor localnici care ne-au rugat să le păstrăm anonimatul, Campos Junior și soția sa au fost începând cu 2010 în mai multe rânduri în vizită în România, unde au avut parte de un tratament special, deplasându-se și cu elicopterul. Am identificat, de altfel, pe contul de Instagram al soției lui Campos Junior, Aysla Campos, o fotografie în care aceasta pozează lângă elicopterul cu indicativul YR-CBB ce aparține firmei Cobrex din Brașov.

Același elicopter lângă care apare Aysla Campos a fost folosit și de Liviu Dragnea în mai multe rânduri, inclusiv pentru a ajunge la o ședință a PSD din Vaslui, în aprilie 2013.

Potrivit documentelor studiate de RISE, există o relație directă de afaceri între compania lui Gheorghiaș, Tel Drum SA și Cobrex. Tel Drum a făcut cel puțin o plată de 41150 de lei către firma de transport aerian în 2010.
Cobrex îi aparține omului de afaceri Constantin Apăvăloaie, pilot devenit celebru anul trecut după ce a reușit să salveze o turistă care căzuse într-o crevasă în munții Bucegi. (Detalii AICI)
Reușita pilotului a fost lăudată și de Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

Cobrex a jucat de-a lungul anilor un rol important în campaniile electorale ale PSD. De pildă, firma a pus un elicopter la dispoziția lui Mircea Geoană, în campania electorală din 2009, când acesta a încercat să devină președinte al României.
Contactat de RISE Project, Apăvăloaie a declarat: “Este al meu elicopterul, dar nu am zburat cu brazilieni și cu doamna asta de care spuneți dumneavoastră. Habar nu am. O fi fost turistă pe undeva pe munte unde am aterizat și s-a pozat lângă elicopter. Nu a zburat niciun brazilian.”
Liviu Dragnea și Mugurel Gheorghiaș nu au răspuns întrebărilor adresate de RISE Project.
Paul Radu, Samuel Quintela (Brazilia), Victor Ilie, Ana Poenariu, Ștefan Mako
Grafica: Sergiu Brega

Articol preluat de pe riseproject.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

riseproject.ro - Afacerile puterii si ale opozitieiDragnea - secretul din pădure (documente)

31 Mar 2017 4470