1 septembrie Începutul anului bisericesc

 
Când eşti cu Dumnezeu totul este doar Veşnicie. Mişcarea, timpul şi spaţiul sunt ale Creatorului, iar Raiul terestru  a fost ,,Casa cerească” a lui  Adam, până când a intrat în temporalitate.
 
Apocalipsa face trimitere la Cetatea Sfântă,  în care vom locui când va fi Cer nou şi Pământ nou, şi peste care nu va mai apune niciodată întunericul.

,,Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi”. (Facere I,3-5)
 
Şi timpul se poate ,,opri” doar la El, ca pe vremea lui Iosua Navi. Aduceţi-vă aminte de Predica de pe Munte şi rostirea Fericirilor, când mulţimile ascultându-L pe Iisus, nici nu au băgat de seamă  că deja era seară...
 
Omul cronometrează secunda la fiecare pas şi vrea să-şi croiască drum spre ,,Stele”, ca  să nu mai îmbătrânească niciodată.
 
Şi privind arhitectura celestă cu sclipirea minţii, îşi rostuieşte după mersul cadenţat al astrelor ,,acest timp”, care parcă nu ne mai ajunge.
 
Dar credincioşii au înţeles că sufletul nu are nevoie de ,,Ani lumină” ca să străbată universurile, ci doar de o ,,Clipă” să ajungă la Sf. Treime.

,,Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. (Facere II.7).
 
Egiptenii, indienii, chinezii, şi romanii şi-au conceput calendare care mai de care mai întortocheate, dar nu venise încă vremea să ţină pasul cu exactitatea creaţiei.
 
Omul dintodeauna a năzuit să ştie ce  vârstă are, sau cât trăieşte.
 
Lumea creştină s-a oprit la calendarul Gregorian şi cel Iulian îndreptat,  chiar dacă întârzie cu secunde la câteva mii de ani.
 
Tot azi în prima zi de toamnă a Începutului de an bisericesc, în calendar s-a rânduit pomenirea sf. Dionisie Exigul din părţile Dobrogei noastre, care a calculat aproape cu exactitate începutul erei creştine, şi a sf. Simeon Stâlpnicul care a trăit ,,timpul“ zecilor de ani sus pe o coloană de piatră în formă de stâlp în bătaia arşiţei, vânturilor şi ploilor.
 
În anul 1924 Biserica Ortodoxă Română îndreaptă calendarul care întârziase deja cu 13 zile, iar la sinodul I Ecumenic din anul 325 de la Niceea, Sfinţii Părinţi hotărăsc nu numai data de sărbătorire a Sf. Paşti, ci stabilesc cu temei ca anul bisericesc să înceapă la 1 septembrie.
 
Din scrierile sf. Părinţi (vezi  şi Hexaimeronul - Sf Vasile cel Mare) aflăm că în această lună  a început Creaţia şi tot acum corabia lui Noe se opreşte pe muntele Ararat, evreii îşi amintesc de postul lui Moise la primireaTablelor Legii, arhiereul aduce jertfă de curăţire pentru popor, iar Solomon sfinţeşte Templul şi aşează aici Chivotul Legii. Tot în acestă zi Mântuitorul intră în sinagogă şi citeşte poporului  din Cartea lui Isaia 61,1-2:
 
,,Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul m-a uns să binevestesc săracilor, m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire. Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului”.

În Imperiul Roman la 1 septembrie era Idictionul, când se adunau taxele sau impozitele pentru întreţinerea  soldaţilor din legiuni.
 
Pentru lumea ştiinţei astronomice în luna  septembrie avem egalitatea zilei cu noaptea, adică Echinocţiu. (2018. 04:54 Duminică - 23 septembrie)
 
Pentru  creştinii ortodocşi la 8 septembrie este Naşterea Maicii Domnului care face începutul Mântuirii noastre, ca să a jungem din nou ,,Acasă”, iar la 14 septembrie Înălţarea Sf. Cruci cu zi de post.
 
Sf. slujbe cu cele 7 Laude bisericeşti ne fac părtaşi la viaţa  liturgică a Bisericii, ca să înţelegem rostul şi să culegem roadele. Hristos este începutul şi sfârşitul, adică  Alfa şi Omega.
 
Toate rânduielile cele sfinte au în Centru  pe Mântuitorul nostru ,,om adevărat şi Dumnezeu adevărat”, iar  restaurarea omului începe în Biserică, aşa cum o  semnifică sărbătorile din calendarul creştin-ortodox.
 
Unii afirmă că suntem învechiţi, mereu în contratimp şi nu în rând cu lumea civilizată. Cred că din puţinele explicaţii date s-a înţeles că anul Civil are mersul astronomic firesc în ortodoxia românească, pe când anul bisericesc are temei  şi multă profunzime.
 
Învierea Domnului în jurul căreia se ţin toate cele din Cer şi de pe pământ, aşează o rânduială tipiconală liturgică a tuturor slujbelor din Biserică: în Zi de rând, Duminica şi Sărbători, în funcţie de data Sf. Paşti.
 
,,Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi in vecii vecilor”. Amin!
 
Trebuie să recunoaştem totuşi că toate sărbătorile de peste an ca evenimente Sfinte, marchează viaţa noastră, dându-i valoare, semnificaţie şi perspectivă.
 
Rugăciunea sfinţeşte şi timpul, care capătă conţinut şi dă comuniunea armoniei din familie, şcoală, societate: Biserica şi Neamul.
 
Noima sau înţelesul se dezleagă ca într-o logică, într-o icoană de la Muntele Athos unde  este zugrăvit Iisus care ţine în mână globul pământesc şi măsoară cu un compas timpul.
 
Participând la slujbe ieşim din timpul fizic, căutând acea cetate stătătoare de Sus şi ne obişnuim cu veşnicia de care nu ne este teamă, deoarece ca fii şi cetăţeni suntem împreună locuitori cu Maica Domnului, Sfinţii....
 
Este un prezent firesc, continuu şi fiecare credincios şi-l explică prin trăirea Credinţei. Şi cartea vechiului Ceaslov cuprinde slujba Ceasurilor I, III, VI, IX cu însemnătatea sau tâlcul lor, împreună cu cărţile de slujbă; 12 Minee, Octoih, Penticostar, Apostol, sf. Evanghelii.
 
Este un timp istoric, cosmic, liturgic pe care îl trăim, dacă avem credinţă. Nu suntem învechiţi, nici cu capul în nori, ci conştienţi şi cu mintea şi sufletul la Dumnezeu.
 
Cât de mult contează o rugăciune în această ,,imensitate”, mai ales când ai nevoie de Ajutor!
 
Să nu fim doar oameni ai timpurilor, ci să preţuim acest ,,dar” în care ne lucrăm Mântuirea. Ar fi mai bine să învăţăm cum să răscumpărăm vremea pierdută, deoarece zilele sunt rele. (Ef V,16)

Credinţa dă ,,rost” timpului şi fiecare simte acest lucru când deja e ,,târziu”.
 
Acum este vremea nostră  în care putem să dobândim Veşnicia!
 
Pentru cei care cred că este iluzie sau fantasmă...e problema lor, deşi Biserica trage  zilnic clopotele la sf. slujbe. Nu doar trecerea orelor dă înţelepciune şi buna-cuviinţă, ci urmarea Lui Hristos, care aduce Înoirea Vieţii.
 
Căutând sfinţenia omul poate răzbate peste ,,timp” şi dacă se grăbeşte cu ,,folos”, înţelege că nu trebuie să fie singur pe Cale.

„Avva Sisoe l-a întrebat pe un frate: Ce faci? El a răspuns: Îmi pierd timpul, părinte. Bătrânul zice: «Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu chiar şi când îmi pierd timpul»“. (Sisoe, 54)

Doamne, binecuvintează  această cunună a bunătăţii Tale!
 
În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.
 
„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea. Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Amin! (fragment din rugăciunea numită Te Deum, la începutul anului bisericesc)