Invitati
Personalitate-emblemă a vieții politice române timp de aproape trei decenii (1918-1947), patriotul Iuliu Maniu – adulat și contestat deopotrivă, în viață ca și după moarte – rămâne înscris în Pantheonul Național prin:
fermitatea și consecvența principiilor sale de conduită în slujba Țării;
opera sa politică, puțin cunoscută încă (discursurile, cuvântările și interviurile sale – de pildă – nu sunt, din câte știu, adunate la un loc; deficit național-cvltvral și în privința altor oameni politici);
convingerile sale social-politice, care pot fi, respectându-se timpul istoric ca atare, luate și astăzi drept repere de politicienii contemporani;
devoțiunea sa pentru democrație, valori strămoșești și binele-general al „masselor”, pentru politici care să aibă în centrul lor apărarea suveranității și integrității Țării (s-a numărate între cei, puțini, care s-au împotrivit cedării nordului Transilvaniei, în august 1940: „Protestez în numele Ardealului și Banatului în contra oricăror încercări de a înstrăina părți din Transilvania, Banatul, Maramureșul sau Crișana de la corpul statului nostru”), se cuvine a fi – măcar la ceasuri aniversare – mai bine știute, într-o lume tot mai globalistă, de generațiile de români din zilele noastre.
Omul politic Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873-5 februarie 1953) se prenumeră între cele câteva personalități politice (în primul rând: Ionel I.C. Brătianu, Ferdinand I, Carol al II-lea) care au dominat – și determinat pe anumite coordonate – viața politică a României Mari.
Născut în mijlocul Ardealului, în satul Bădăcin (la câțiva kilometri de Șimleul Silvaniei), el face parte dintr-o familie de vază de greco-catolici care a dat o sumă de luptători și lideri ai românilor ardeleni (era nepot al lui pașoptistului Simion Bărnuțiu).
Avocat, a intrat de timpuriu în viața politică, militând pentru drepturile naționale ale congenerilor săi aflați, aflați, administrativ, în cadrul Ungariei regale (apelată de către Viena drept Țările Sfintei Coroane Ungare a lui Ștefan) din Imperiul Austro-Ungar (stat dualist creat în 1867).
A avut un rol important în procesul Unirii Transilvaniei, alături de ceilalți corifei ai Generației Marii Uniri, iar după 1 Decembrie 1918 va fi desemnat președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (organism ce a funcționat până în aprilie 1920). Din 1919 va deveni și liderul Partidului Național Român (înființat în 1869 la Miercurea Sibiului), fuzionat în 1926,cu Partidul Țărănesc (condus de musceleanul Ion Mihalache), Iuliu Maniu fiind președintele P.N.Ț. în două rânduri (1926-1933, 1937-1947).
În plan guvernamental, a fost președinte al Consiliului de Miniștri în două perioade, în anii Crizei Economice (1928-1930, 1932-1933).
După 23 august 1944, într-un context internațional defavorabil democrației parlamentare pluripartidiste – al cărei promotor și apărător era –, Iuliu Maniu, probritanic recunoscut public (și cunoscut ca atare de către organele de informații ale Statului) va reprezenta opoziția, tot mai slabă, anticomunistă. Împreună cu alți lideri ai Partidului Național-Țărănesc este arestat, în iulie 1947 (în contextul afacerii „Fuga de la Tămădău”), judecat și condamnat la temniță grea pe viață; încetează din viață în închisoarea de la Sighet la 5 februarie 1953 (peste 10 ani, la aceeași dată, va deceda, în închisoare de la Râmnicu Sărat, și celălalt lider național-țărănist – Ion Mihalache).
La această aniversare a celui care a fost omul politic și patriot-martir Iuliu Maniu, punem la dispoziția cetitorilor de azi câteva din convingerile sale social-politice exprimate în adunării publice din perioada României Mari.
Astăzi, 1 Decembrie, împlinindu-se 15 ani de la unirea Ardealului cu patria-mamă, societatea studenţilor sălăjeni a organizat o festivitate la Bădăcin, unde cu ocazia aniversării de 60 ani a d-lui Iuliu Maniu şi împlinindu-se 100 ani de la naşterea d-rului Ion Maniu, tatăl d-lui Iuliu Maniu, s-a ridicat o frumoasă „Casă culturală”, închinată memoriei d-rului Ion Maniu şi soţiei sale Clara Maniu, născută Coroianu. La festivitate au participat d-nii: dr. Dejeu, dr. Osianu, păr. vicar Cupcea, dr. Câmpeanu, dr. Coroianu, dr. Ionel Pop, văduva d-nă Pop, Cornelia Maniu, Teodor Man, primarul din Bădăcin, un mare număr de d-ni, vre-o 200 studenţi, delegaţi din toate părţile ţării, veniţi cu numeroase autobuze şi aproape toţi membrii soc. culturale studenţeşti „Sălajana”.
D. Iuliu Maniu a spus :
150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu „Sfinxul” de la Bădăcin - apărător al valorilor democrației pluripartidiste și a integrității Țării
09 Jan, 2023 14:21
1430
Personalitate-emblemă a vieții politice române timp de aproape trei decenii (1918-1947), patriotul Iuliu Maniu – adulat și contestat deopotrivă, în viață ca și după moarte – rămâne înscris în Pantheonul Național prin:
fermitatea și consecvența principiilor sale de conduită în slujba Țării;
opera sa politică, puțin cunoscută încă (discursurile, cuvântările și interviurile sale – de pildă – nu sunt, din câte știu, adunate la un loc; deficit național-cvltvral și în privința altor oameni politici);
convingerile sale social-politice, care pot fi, respectându-se timpul istoric ca atare, luate și astăzi drept repere de politicienii contemporani;
devoțiunea sa pentru democrație, valori strămoșești și binele-general al „masselor”, pentru politici care să aibă în centrul lor apărarea suveranității și integrității Țării (s-a numărate între cei, puțini, care s-au împotrivit cedării nordului Transilvaniei, în august 1940: „Protestez în numele Ardealului și Banatului în contra oricăror încercări de a înstrăina părți din Transilvania, Banatul, Maramureșul sau Crișana de la corpul statului nostru”), se cuvine a fi – măcar la ceasuri aniversare – mai bine știute, într-o lume tot mai globalistă, de generațiile de români din zilele noastre.
Omul politic Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873-5 februarie 1953) se prenumeră între cele câteva personalități politice (în primul rând: Ionel I.C. Brătianu, Ferdinand I, Carol al II-lea) care au dominat – și determinat pe anumite coordonate – viața politică a României Mari.
Născut în mijlocul Ardealului, în satul Bădăcin (la câțiva kilometri de Șimleul Silvaniei), el face parte dintr-o familie de vază de greco-catolici care a dat o sumă de luptători și lideri ai românilor ardeleni (era nepot al lui pașoptistului Simion Bărnuțiu).
Avocat, a intrat de timpuriu în viața politică, militând pentru drepturile naționale ale congenerilor săi aflați, aflați, administrativ, în cadrul Ungariei regale (apelată de către Viena drept Țările Sfintei Coroane Ungare a lui Ștefan) din Imperiul Austro-Ungar (stat dualist creat în 1867).
A avut un rol important în procesul Unirii Transilvaniei, alături de ceilalți corifei ai Generației Marii Uniri, iar după 1 Decembrie 1918 va fi desemnat președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (organism ce a funcționat până în aprilie 1920). Din 1919 va deveni și liderul Partidului Național Român (înființat în 1869 la Miercurea Sibiului), fuzionat în 1926,cu Partidul Țărănesc (condus de musceleanul Ion Mihalache), Iuliu Maniu fiind președintele P.N.Ț. în două rânduri (1926-1933, 1937-1947).
În plan guvernamental, a fost președinte al Consiliului de Miniștri în două perioade, în anii Crizei Economice (1928-1930, 1932-1933).
După 23 august 1944, într-un context internațional defavorabil democrației parlamentare pluripartidiste – al cărei promotor și apărător era –, Iuliu Maniu, probritanic recunoscut public (și cunoscut ca atare de către organele de informații ale Statului) va reprezenta opoziția, tot mai slabă, anticomunistă. Împreună cu alți lideri ai Partidului Național-Țărănesc este arestat, în iulie 1947 (în contextul afacerii „Fuga de la Tămădău”), judecat și condamnat la temniță grea pe viață; încetează din viață în închisoarea de la Sighet la 5 februarie 1953 (peste 10 ani, la aceeași dată, va deceda, în închisoare de la Râmnicu Sărat, și celălalt lider național-țărănist – Ion Mihalache).
La această aniversare a celui care a fost omul politic și patriot-martir Iuliu Maniu, punem la dispoziția cetitorilor de azi câteva din convingerile sale social-politice exprimate în adunării publice din perioada României Mari.
Astăzi, 1 Decembrie, împlinindu-se 15 ani de la unirea Ardealului cu patria-mamă, societatea studenţilor sălăjeni a organizat o festivitate la Bădăcin, unde cu ocazia aniversării de 60 ani a d-lui Iuliu Maniu şi împlinindu-se 100 ani de la naşterea d-rului Ion Maniu, tatăl d-lui Iuliu Maniu, s-a ridicat o frumoasă „Casă culturală”, închinată memoriei d-rului Ion Maniu şi soţiei sale Clara Maniu, născută Coroianu. La festivitate au participat d-nii: dr. Dejeu, dr. Osianu, păr. vicar Cupcea, dr. Câmpeanu, dr. Coroianu, dr. Ionel Pop, văduva d-nă Pop, Cornelia Maniu, Teodor Man, primarul din Bădăcin, un mare număr de d-ni, vre-o 200 studenţi, delegaţi din toate părţile ţării, veniţi cu numeroase autobuze şi aproape toţi membrii soc. culturale studenţeşti „Sălajana”.
Cuvântarea d-lui I. Maniu
Nu vă puteţi închipui adânca emoţie care mă prinde, văzând manifestaţia d-voastră de simpatie. Vă sunt nespus de recunoscător pentru această manifestaţie, dar daţi-mi voie să o consider ca o manifestaţie de simpatie pentru faptele la cari am fost un modest părtaş , daţi-mi voie să-mi arăt recunoştinţa pentru studenţimea sălăgeană, care a realizat această operă, tocmai în partea de nord, expusă mai mult şi mai apropiată de graniţă, operă care ne-a prilejuit întrunirea de azi şi să le mulţumim tinerilor studenţi că au făcut această ,,Casă naţională”, pentru şcoală, pentru cultura şi cooperaţie, cele trei baze fundamentale ale fericirii şi propăşirii poporului românesc. Mulţumesc tuturor acelora cari prin munca şi obolul lor, au contribuit la ridicarea acestui aşezământ; mulţumesc în primul rând judeţului Sălaj şi celorlalţi cari au contribuit şi în deosebi dv. cari v‘aţi luat oboseala de a veni aicea pentru a sărbători o zi mare şi o pildă frumoasă pentru viitor.
Dar să ne ocupăm puţin şi de trecut, de aceia cari au dispărut dintre noi, pentru a vedea cum s‘a ajuns pe alina istoriei, la ziua de azi. Nouă, cărora soarta ne-a hărăzit să fim de faţă la desfăşurarea istoriei şi a marelor evenimente nu ne este rezervat decât să fim mulţumiţi pentru cărămida, pe care am pus-o la splendidul edificiu naţional. Alţii au pus fundamentul, alţii au ridicat pereţii, iar fapta noastră este numai de pus acoperişul.
Este bine să se ştie de unde a pornit acest mare şi pompos edificiu al României MariLa orice operă mare este nevoie de evoluţie sănătoasă. România Mare nu a fost primită ca dar, ci ea se datoreşte unei evoluţii de gândire politică. Suferinţe de veacuri au dat naştere ideii de libertate ce s’a înfăţişat in diferite forme în cursul istoriei. Poporul românesc, lipsit de drepturi naţionale, a ajuns să fie iobag şi individual şi ca popor. Făcea pe săptămână cinci zile pentru boeri; rămânea una pentru traiul său şi una pentru Dumnezeu. Era grea suferinţa trupească, dar mai grea era suferinţa cea sufletească ce urma din lipsa totală a dreptului de a-şi spune cuvântul în treburile statului, de a-şi profesa credinţa, de a se închina limbei şi culturei sale. Nici şcoli, nici biserici nu-şi putea face, decât ascuns pe la marginele oraşului. Cum putea să-şi recâştige drepturile răpite decât prin tăria sufletului, decât prin revoluţii, unele înregistrate în istorie, altele rămase fără urme. Să nu pornim decât de la Horia, Cloşca şi Crişan care au fost sfâşiaţi pe roată.
Au urmat alte schingiuiri, îndurate atât în serviciul libertăţii personale cât şi în serviiciul libertăţii naţionale. A venit Inocenţiu Micu Klein, care pentru prima oară a propovăduit lumii drepturile naţiunii române. A venit un şir întreg de manifestaţii cum a fost cea de la Blaj, unde Simion Barnuţiu a afirmat dreptul de a avea libertate naţională. Au trecut vremuri grele şi s-au perindat şiruri întregi de luptători până în 1918, când am ajuns la independenţa naţională, ca o urmare firească a evoluţii ideii de libertate personală şi libertate naţională.
Era foarte firesc să ajungem la ideia unirii care n’a fost un joc al momentului ci urmarea logică a unei gândiri, dar toate acestea, domnilor, au pretins jertfe. Horia a fost rupt pe roată, Iancu a fost pălmuit şi înebunit de durere, Micul Klein a murit în exil la Roma, Simion Barnuţiu s’a refugiat în Moldova,iar în 1918, 387 români cu moarte de martir au adus jertfa lor pentru unire, parte îngropaţi de vii, parte arşi pe rug şi chinuiţi în atâtea forme crude.
Dacă noi am suferit, nu mai puţin au suferit şi fraţii noştri din Vechiul Regat. Ei aveau viaţa lor de stat idependentă şi trăiau în bogăţie materială. Au pus în joc independenţa lor, au sacrificat buna stare materială şi chiar viaţa lor, ca să ne salveze pe noi.
Trebue să vă daţi seama că au sacrificat nu numai 800 mii de oameni ci şi-au pus în joc întreaga lor existenţă de stat, de tărie sufletească, de iubire de frate, de care au fost capabili, şi lăsând la o parte buna stare materială in care trăiau ei, au răspuns chemării de sânge.
Noi, ardelenii şi bănăţenii, suntem datori să ne închinăm celor cari şi-au pus în joc toată existenţa pentru realizarea unităţii naţionale.
Noi sărbătorim azi ziua în care s-a făcut România Mare.
Avem cea mai frumoasă ţară din lume, pentru care o lume întreagă ne invidiază, iar alţii ne duşmănesc, vrând să ne ia ceea ce cu sânge am cucerit. Suntem cu toţii nespus de fericiţi când vedem că această mare operă vă aparţine şi o veţi apăra de orice vijelie prin virtuţile dv. şi o veţi putea păstra, pentru că România Mare se întemeiază nu numai pe voinţa unanimă a neamului şi pe unitatea de limbă ci pe drepturi naţionale, drepturi imprescriptibile.
Şi ceea ce a eşit din drepturi clare din sacrificii şi credinţa curată nu poate pieri. Ne vom da ultima picătură de sânge şi ultima sclipire din sufletul nostru ca nimeni să n-o poată atinge.
România Mare este un arbore mare înfipt în sufletul nostru. Acest arbore nu dă numai fructe ca să ne bucurăm de ele, ci trebue să păstrăm şi sămânţa lui, din care să reiasă înfăptuiri cât mai glorioase şi în viitor.
Când în această zi vedem că duşmanii noştri se îndreaptă împotriva acestei înfăptuiri, suntem hotărâţi cu tărie s-o apărăm, dar în acelaş timp ne gândim cu milă la slăbiciunea argumentelor lor.
Suntem martorii unor serii de conferinţe ce se ţin în streinătate împotriva noastră. Însuşi contele Bethlen n’a avut îndrăzneala de a cere mai mult decât autonomia Ardealului, căci chiar şi lor li se pare absurdă ideia ca Ardealul şi Banatul să poată fi alipit vreodată Ungariei. (Aplauze).
Când azi toată lumea tinde spre mari unităţi culturale şi economice, contele Bethlen în loc de a se gândi la o mare confederaţie a statelor din Europa Centrală, păstrându-şi suveranitatea lor şi hotarele cu drept stabilite, pentru a salva statele dunărene din situaţia lor economică atât de grea cerând reintegrarea Ungariei, dovedeşte că ungurii nʼau învăţat nimic din trecut, căci a cere autonomia Ardealului este o idee atât de imposibilă, încât chiar lumea serioasă din Apus, trebue să se mire de felul lor de gândire, rămas de lume.
Atacurile ce se îndreaptă împotriva drepturilor indescriptibile ale naţiunii noastre trebue imediat respinse pentru ca o întârziere să nu fie interpretată în detrimentul nostru.
Serbarea de astăzi este cea mai bună dovadă că generaţia tânără este hotărâtă a păstra cu orice sacrificiu patrimoniul naţional. Generaţia tânără protestează împotriva oricărei încercări de a se atinge hotarele şi strigă că ceeace s’a câştigat prin jertfa de sânge a tuturor şi ceeace este dreptul natural al fiecărei naţiuni, dacă se va încerca a se atinge, noi toţi vom lupta până la ultima picătură de sânge.
Să se ştie bine că unirea tuturor românilor nu se întemeiază pe un singur document de pace, ci pe dreptul recunoscut de autodeterminare şi pe hotărîrea lui suverană de a-şi lua drepturile lui la libertate pe care nici un document străin nu-l poate şterge. Acest Ardeal şi Banat n’au intrat în posesiunea neamului românesc pe baza tratatului de pace din urma hoitărîrii dela Alba Iulia, ca urmare a jertfelor comune şi a spiritului de sacrificiu a neamului românesc de pretutindeni
Nu putem admite ca printr’o revizuire de tratate venită din străinătate să se atingă ceeace a înfăptuit neamul românesc prin vrednicia şi energia sa.
Dacă înfiinţarea României Mari a pretins jertfe mari, şi menţinerea ei va costa multă muncă şi trudă, aceasta incumbă generaţiei noui şi ea vatrebui să fie multiplă. Fiecare va trebui să lucreze la locul, unde a fost pus de soartă. Pe dv. tineri soarta v’a pus acolo unde trebue ridicate sufletele, acolo unde trebue lucrat pentru marile reforme sociale şi pentru marile transformări ale omenirii pe care le pretinde spiritul vremii noui. Dv. aveţi să vă închinaţi acestei munci de înalt sacrificiu şi abnegaţie.
În lupta ce s’a încins în străinătate asupra hotarelor ţării noastre, dv. sunteţi datori a face o operă de apostoli, de a ţine trează conştiinţa naţională, de a arăta că patrimoniul nostru naţional nu se poate atinge.
Chiar astăzi, când o parte din străinătate se arată neînţelegătoare pentru marea noastră operă naţională dv.trebue să vă daţi mâna pentru a arăta străinătăţii că aicea este un drum peste care nu se poate trece. Să organizaţi în străinătate cu legăturile dv. o operă de propagandă pentru că generaţia de astăzi, care va da pe conducătorii de mâine să nu fie lăsată a fi cucerită de idei dăunătoare nouă şi dv. să arătaţi că pe aceste plaiuri, cari sunt ale noastre şi numai ale noastre, România are chemarea de a duce Înainte o operă de cultură şi civilizaţie.
Datoria dv. a tineretului universitar, din toată ţara, este ca să vă întruniţi într’un mare congres de protestare împotriva acelora care voesc să atingă hotarele ţării noastre.
Dacă veţi înfăptui această operă, veţi binemerita şi dv. de la naţiune cel puţin atâta cât am binemeritat noi în 1918, când am pus o cărămidă peste zidul ridicat de strămoşii noştri, pentru care ei au fost sacrificaţi, ei au fost pălmuiţi, ei au fost batjocoriţi, veţi contribui la consolidarea sufletului românesc şi a României Mari.
Realizând această operă, ţin să felicit acum din toată inima societatea studenţească „Sălăgeana“, care a dat pildă bună înfăptuind acest cămin şi casă culturală şi in acelaş timp s’o felicit şi pentru munca sufletească şi pentru realizările concrete, pe cari le vedem azi atât de armonios îmbinate in întreg judeţul nostru (/Bădăcin, 1 decembrie 1933/.
Cuvântarea d-lui Iuliu Maniu
Primit cu furtunoase aplauze, d. Iuliu Maniu începe prin a spune că vine la o sărbătoare familiară. Credea că va participa câteva sate. Cu bucurie observă insă că această sărbătoare s’a tranformăt într'o grandioasă adunare la care a venit populaţia Ardealului să asculte cuvântul adevărului.
D. Iuliu Maniu face apoi elogiul alegătorilor din 1906 şi aminteşte de trei figuri: a părintelui Aurel Maniu, Haţiegan Basil şi preotul Costea Niculae, toţi în viaţă care au luptat alături de el de când a intrat în arena politică şi până acum, făcăndu-şi întotdeauna datoria.
Mulţumeşte apoi tuturor acelora care acum 30 de ani au votat pentru întâia oară cu el.
Pe atunci, spune d-sa eram un copil. Dar am obţinut încrederea poporului, pentru că vorbeam la numele adevărului.
Votaţi ai steagul naţional, că numai astfel se vor ivi zorile „României noul”.
Cele spuse de mine atunci s’au realizat. Azi după lege suntem stăpâni pe ţară. Suntem însă mai fericiţi?! Căci după stăpânirea consiliului dirigent a venit puhoiul intereselor liberale, care şi-a bătut joc de cele mai sfinte drepturi ale poporului.
Toate acestea nu se puteau întâmpla în falnica pădure ardeleana dacă nu se găseau la noi coade de topor. Am luptat apoi 8 ani de zile pâna la Alba Iulia şi am jurat pe sfânta cruce, că nu ne vom lăsa bătuţi!
Iuliu Maniu enumeră apoi roadele guvernării naţional-ţărăniste: alegeri libere, scăderea birurilor, conversiunea pentru ţărani şi muncitori, etc.
D. Iuliu Maniu face apoi elogiul alegătorilor din 1906 şi aminteşte de trei figuri: a părintelui Aurel Maniu, Haţiegan Basil şi preotul Costea Niculae, toţi în viaţă care au luptat alături de el de când a intrat în arena politică şi până acum, făcăndu-şi întotdeauna datoria.
Mulţumeşte apoi tuturor acelora care acum 30 de ani au votat pentru întâia oară cu el.
Pe atunci, spune d-sa eram un copil. Dar am obţinut încrederea poporului, pentru că vorbeam la numele adevărului.
Votaţi ai steagul naţional, că numai astfel se vor ivi zorile „României noul”.
Cele spuse de mine atunci s’au realizat. Azi după lege suntem stăpâni pe ţară. Suntem însă mai fericiţi?! Căci după stăpânirea consiliului dirigent a venit puhoiul intereselor liberale, care şi-a bătut joc de cele mai sfinte drepturi ale poporului.
Toate acestea nu se puteau întâmpla în falnica pădure ardeleana dacă nu se găseau la noi coade de topor. Am luptat apoi 8 ani de zile pâna la Alba Iulia şi am jurat pe sfânta cruce, că nu ne vom lăsa bătuţi!
Iuliu Maniu enumeră apoi roadele guvernării naţional-ţărăniste: alegeri libere, scăderea birurilor, conversiunea pentru ţărani şi muncitori, etc.
Legea administrativă
În afară de acestea, când am venit la guvern, erau 17 ministere. Le-am redus pentru ca astăzi liberalii să le sporească din nou.
Am făcut legea administrativă, am dat autonomie comunelor şi judeţelor. Deasemenea noi am pus poporul în drepturile lui prin schimbarea legii Siguranţei şi a jandarmeriei.
Pentru ca ţara să poată prospera noi suntem gata de orice sacrifciu, să dăm orice dăr cât ori fi ele de grele cu condiția ca ele să fie întrebuințate pentru națiune, și nu pentru clanurile politice.
Am făcut legea administrativă, am dat autonomie comunelor şi judeţelor. Deasemenea noi am pus poporul în drepturile lui prin schimbarea legii Siguranţei şi a jandarmeriei.
Pentru ca ţara să poată prospera noi suntem gata de orice sacrifciu, să dăm orice dăr cât ori fi ele de grele cu condiția ca ele să fie întrebuințate pentru națiune, și nu pentru clanurile politice.
Înarmarea țării
Ţara trebuie întăiu apărată. Pentru asta ne-am gândit serios la înarmarea ei. Planurile noastre însă au fost dejucate.
Azi avem stare de asediu şi cenzură, aşa că nu poţi spune ceea ce vrei. Cu forţa liberalii vor să impună ţării o dictatură.
Situaţia economică a ţării este dezastruoasă. Împotriva voinţei poporului, pe deasupra parlamentului, se aduc legi prin decrete, legi de natură financiară, cari împovărează poporul.
Vedem cu durere că ce e al ţăranului, e fără preţ, pe când ceea ce cumpără de la oraş, îl sărăceşte.
Nu trebuie să ne tânguim, ci trebuie să vedem ce e de făcut. Trebuie să facem să existe respect faţă de drepturile poporului.
Eu rămân ca întotdeauna un democrat, fiind convins pe deplin că drepturile vin de la popor. Azi guvernul liberal caută să insinueze că toţi cei cari sunt alăturea de noi sunt comunişti. Eu repet răspicat: rămân un democrat, adversar făţiş al fascismului şi comunismului.
Eu am fost acela care în luptele de la Tisa am răpus pe comunişti cu regimentele româneşti din Ardeal. Eu şi Mihalache am fost ameninţaţi de comunişti cu moartea.
Sunt însă un democrat naţional. Aceasta, pentru că în ţară sunt 76 la sută români şi restul de 24 la sută se împarte între 10 minorităţi.
LA DICTATURA NU NE VOM SUPUNE CU NICI UN PREŢ
Aşa am jurat pe Câmpia Libertăţii la 1848, aşa am hotărît la 1918, aşa am jurat la 1928 la Alba Iulia, că ne vom apăra drepturile şi libertăţile.
Azi avem stare de asediu şi cenzură, aşa că nu poţi spune ceea ce vrei. Cu forţa liberalii vor să impună ţării o dictatură.
Situaţia economică a ţării este dezastruoasă. Împotriva voinţei poporului, pe deasupra parlamentului, se aduc legi prin decrete, legi de natură financiară, cari împovărează poporul.
Vedem cu durere că ce e al ţăranului, e fără preţ, pe când ceea ce cumpără de la oraş, îl sărăceşte.
Nu trebuie să ne tânguim, ci trebuie să vedem ce e de făcut. Trebuie să facem să existe respect faţă de drepturile poporului.
Eu rămân ca întotdeauna un democrat, fiind convins pe deplin că drepturile vin de la popor. Azi guvernul liberal caută să insinueze că toţi cei cari sunt alăturea de noi sunt comunişti. Eu repet răspicat: rămân un democrat, adversar făţiş al fascismului şi comunismului.
Eu am fost acela care în luptele de la Tisa am răpus pe comunişti cu regimentele româneşti din Ardeal. Eu şi Mihalache am fost ameninţaţi de comunişti cu moartea.
Sunt însă un democrat naţional. Aceasta, pentru că în ţară sunt 76 la sută români şi restul de 24 la sută se împarte între 10 minorităţi.
LA DICTATURA NU NE VOM SUPUNE CU NICI UN PREŢ
Aşa am jurat pe Câmpia Libertăţii la 1848, aşa am hotărît la 1918, aşa am jurat la 1928 la Alba Iulia, că ne vom apăra drepturile şi libertăţile.
Pentru economie dirijată
Pentru salvarea naţiunii, trebuiesc reforme mari, reforme economice. Aceasta nu se poate face fără economie dirijată. Astfel se face în patru ţări: în Statele Unite, Rusia, Germania şi Italia.
Aceste state au o dictatură, dictatură care lucrează pentru binele poporului, ca în Statele Unite, de exemplu, ceea ce nu se întâmplă cu amatorii de dictatură dela noi.
Mussolini a spus că actualul sistem capitalist e anticamera anarhiei și că de aci nu există decât o singură scăpare: economia dirijată.
Iată de ce sunt împotriva cartelurilor. Iată de ce statul trebuie să pună mâna pe marile fabrici, iar Banca Naţională trebuie să fie o bancă de stat, pentru a nu mai fi la dispoziţia liberalilor.
D. Iuliu Maniu se ocupă apoi de politica externă.
Vrem cu toţii ca hotarele ţării să fie scutite de orice atac. Noi nu vrem război cu nimeni, nu vrem să atacăm pe nimeni, vrem să ne apărăm. Asta nu însemnează că suntem laşi şi când vom fi atacaţi nu vom răspunde cu toată energia. Dar trebue să ştim şi care sunt ţările cari vor pace şi cari vor război.
Război vrea Germania. Pace vrea Franţa, Anglia, Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică.
Pe deasupra pacea e dorită de Liga Naţiunilor. Noi trebue să sprijinim Liga Naţiunilor, pentru că ea este sprijinitoarea păcii.
Cu durere însă constat că unii oameni atacă Franţa şi spună că noi trebue să mergem cu Germania.
Câtă recunoştinţă trebue să avem noi pentru Franţa.
Ea ne-a ajutat să facem unirea la 1859, cu ajutorul ei am înfăptuit la 1918 România Mare. Apoi când liberalii au adus ţara la ruină, Franţa a fost aceea care ne-a împrumutat banii necesari pentru refacerea economiei noastre naţionale. Cum am putea-o părăsi în împrejurări atât de grele ca astăzi şi mai ales chiar acum când d. Delbos [1885-1956, ministrul Afacerilor Externe al Franței] a făcut declaraţii atât de categorice cu privire la securitatea colectivă, la rostul şi situaţia ţărilor dunărene, la rostul Ligii Naţiunilor, vizându-ne direct pe noi.
Alături de această ţara nobilă e Anglia. Sfătuesc poporul românesc ca niciodată să nu părăsească aceasta ţară, pentru că interesele duşmanei noastre, ale Germaniei, în Asia, trec peste teritoriul [ilizibil text] al României.
Aceste state au o dictatură, dictatură care lucrează pentru binele poporului, ca în Statele Unite, de exemplu, ceea ce nu se întâmplă cu amatorii de dictatură dela noi.
Mussolini a spus că actualul sistem capitalist e anticamera anarhiei și că de aci nu există decât o singură scăpare: economia dirijată.
Iată de ce sunt împotriva cartelurilor. Iată de ce statul trebuie să pună mâna pe marile fabrici, iar Banca Naţională trebuie să fie o bancă de stat, pentru a nu mai fi la dispoziţia liberalilor.
D. Iuliu Maniu se ocupă apoi de politica externă.
Vrem cu toţii ca hotarele ţării să fie scutite de orice atac. Noi nu vrem război cu nimeni, nu vrem să atacăm pe nimeni, vrem să ne apărăm. Asta nu însemnează că suntem laşi şi când vom fi atacaţi nu vom răspunde cu toată energia. Dar trebue să ştim şi care sunt ţările cari vor pace şi cari vor război.
Război vrea Germania. Pace vrea Franţa, Anglia, Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică.
Pe deasupra pacea e dorită de Liga Naţiunilor. Noi trebue să sprijinim Liga Naţiunilor, pentru că ea este sprijinitoarea păcii.
Cu durere însă constat că unii oameni atacă Franţa şi spună că noi trebue să mergem cu Germania.
Câtă recunoştinţă trebue să avem noi pentru Franţa.
Ea ne-a ajutat să facem unirea la 1859, cu ajutorul ei am înfăptuit la 1918 România Mare. Apoi când liberalii au adus ţara la ruină, Franţa a fost aceea care ne-a împrumutat banii necesari pentru refacerea economiei noastre naţionale. Cum am putea-o părăsi în împrejurări atât de grele ca astăzi şi mai ales chiar acum când d. Delbos [1885-1956, ministrul Afacerilor Externe al Franței] a făcut declaraţii atât de categorice cu privire la securitatea colectivă, la rostul şi situaţia ţărilor dunărene, la rostul Ligii Naţiunilor, vizându-ne direct pe noi.
Alături de această ţara nobilă e Anglia. Sfătuesc poporul românesc ca niciodată să nu părăsească aceasta ţară, pentru că interesele duşmanei noastre, ale Germaniei, în Asia, trec peste teritoriul [ilizibil text] al României.
Ridicarea sancțiunilor
Sunt foarte fericit când văd că Franţa şi Anglia se înţeleg. Şi bine îmi pare când văd ridicate sancţiunile împotriva Italiei. Am fost cel dintâi om politic român care am cerut ridicarea sancţiunilor. Să ne rugăm la Dumnezeu ca cele trei mari naţiuni să se împace şi să apere pacea de război. Nu ne este frică pentru că nu voim, dar să se ştie, când va trebui sa apărăm hotarele, ni le vom apăra cu tot sângele nostru. Apoi să se ştie că nu putem face o politică externă fără să ne respectăm contractele de înarmare şi nu putem fi respectaţi fără armată puternică şi un armament modern.
Pentru morala creștină
Nu vrem ca neamul românesc să se prăpădească. Vrem ca legea morală creştină să fie stăpână. Vă rog să ţineţi la partidul naţional-ţărănesc cu tot sufletul, fiindcă acest partid a scos din iobăgie poporul românesc/Vințu de Jos, 28 iunie 1936/.
Pentru morala creștină
Nu vrem ca neamul românesc să se prăpădească. Vrem ca legea morală creştină să fie stăpână. Vă rog să ţineţi la partidul naţional-ţărănesc cu tot sufletul, fiindcă acest partid a scos din iobăgie poporul românesc/Vințu de Jos, 28 iunie 1936/.
Expozeul d-lui luliu Maniu
D. Iuliu Maniu a spus :
Azi când suntem în al 20-lea an de la Unire, ar fi fost bine şi frumos să ne întrunim în această cetate pentru a vorbi despre fericirea neamului, despre praznice de veselie şi să ne închinăm sufletul faptelor mari ai celor cari au făcut România Mare. Or nu este aşa. A trebuit să venim să vă chemăm la luptă, pentru a doborî o stare de lucruri care jigneşte demnitatea naţională, morala creştină şi interesele superioare ale neamului.
Ţara este astăzi într’un pericol mai mare ca oricând. Şi am venit să vă rugăm ca uniţi într’o singură forţă să înlăturăm acest pericol. Suntem înaintea alegerilor cari nu este o luptă electorală, ci o luptă de afirmare naţională, o luptă care trebuie să îndrume ţara pe alte căi de cum a mers în ultimul timp. Demnitatea şi mândria naţională sunt adânc jignite şi călcate în picioare.
Regimul actual guvernează cu decrete, cu cenzură de aici urmează că i s’a răpit naţiunii cel mai sfânt drept al său de a stabili însăşi legile sale, îndatoririle de a contribui cu avutul şi viaţa sa la susţinerea statului şi a dispune asupra averii naţionale.
Dar trebuie să combatem guvernul d-lui Tătărăscu pentru că deşi în fond compromite partidul liberal, dar el totuşi guvernează în numele partidului liberal, ori însuşi concepţiunea politică şi metodele liberale provoacă lupta noastră hotărâtă. Eu în tinereţea mea am crescut întrun cult pentru partidul liberal şi numele Brătianu. În Ardeal din copilărie nu auzeam decât de Regele Carol I-iu, de domnitorul Cuza, de Cogălniceanu şi Ion Brătianu.În preajma realizării României Mari credeam de firesc că partidul naţional, să colaboreze politiceşte cu partidul liberal; întâmplarea a făcut ca în calitatea mea de preşedinte al consiliului dirigent să ajung în contact politic intim cu conducerea partidului liberal şi guvernul lui Ion Brătianu. În scurtă vreme m’am convins că partidul naţional şi noi ardelenii şi bănăţenii nu vom putea colabora politiceşte cu partidul liberal.
Liberalii au sfidat democrația
Prevederea mea a fost justificată de ultimile evenimente politice, ar fi fost pentru partidul naţional prefăcut în partidul naţional-ţărănesc o catastrofă politică dacă a va fi consimţit să colaborăm cu partidul liberal. Cu toate că guvernările liberale nu au fost decât o sfidare a adevăratei democraţii şi o exploatare a masselor muncitoare şi producătoare. Un centralism feroce care ne îndreptăţea noile provincii şi o politică economică financiară nenorocită care a adus la nenorociri economice în vechiul Regat şi la pauperizarea noilor provincii. A trebuit să suferim invadarea ţării noastre cu coroane austro-ungare fără valoare pentru că nu a consimţit guvernul liberal să le preschimbe. A trebuit să devalorizăm la jumătate preţul valorilor mobiliare şi pe urmă a trebuit să fim cu toţi victima politicii nenorocite de revalorizare a leului care a costat multe miliarde statul, ca pe urmă, astăzi să facă politica inflaţiei prin emiterea a lor 4 miliarde hârtieşi a unei sume incontrolabile de monedă metalică.
Între timp a încercat o stabilizare care n’a reuşit să facă, dar pe care a trebuit-o noi s’o facem.
A continuat politica sa liberalo-capitalistă şi a întreprins acţiunea de aşa zisă naţionalizare ceea ce a însemnat că în loc de a etatiza sau socializa marile întreprinderi şi bogăţii naţionale le-a trecut in mâna particularilor, mai bine zis, a capitalismului şi a prietenilor politici liberali.
În politica fiscală a desfiinţat impozitul global şi a pus fondul principal pe impozitel directe cari apasă clasele inferioare muncitoare ale poporului. A înfeudat întreaga viaţă comercială şi industrială a capitalismului liberal şi a teroarei Băncii Naţionale. D. Maniu a ilustrat cu mai multe exemple aceste afirmaţiuni şi trecând peste enorma greşală ce a făcut guvernul liberal prin convertirea tuturor datoriilor agricole, prin urmare şi a proprietarilor celor mari nu numai a ţăranilor până ce a dat în faliment institutele financiare incapabile de a mai împlini menirea, d. Maniu arată că d-sa când a fost la guvern a încheiat contracte cari asigurau înarmarea ţării pe finele anului 1934; d. Tătăresc a anulat aceste contracte, şi în mod revoltător şi sub diferite pretexte de rea credinţă a anulat contractele şi a suspendat lucrările, a încheiat nouă contracte şi drept rezultat azi avem contracte în sertare, avem miliarde date în anticipaţie şi plată.
Dacă aceasta este o mare calamitate, este o adevărată nenorocire că suntem sufleteşte dezarmaţi şi sfâşiaţi între noi, graţie politicei d-lui Tătărescu este fapt dureros că în această ţară a făcut să se desvolte dorul de câştig personal fără muncă, dorul de prosperitate personal nejustificat, îmbogăţirea partizanilor, abuzuri în toate domeniile vieţii de stat, fraude de valute, de schimburi de mărfuri internaţionale, comisioane fantastice şi şperţuri care au devenit uzuale, fără posibilitatea de a reacţiona în contra lor.
Între timp a încercat o stabilizare care n’a reuşit să facă, dar pe care a trebuit-o noi s’o facem.
A continuat politica sa liberalo-capitalistă şi a întreprins acţiunea de aşa zisă naţionalizare ceea ce a însemnat că în loc de a etatiza sau socializa marile întreprinderi şi bogăţii naţionale le-a trecut in mâna particularilor, mai bine zis, a capitalismului şi a prietenilor politici liberali.
În politica fiscală a desfiinţat impozitul global şi a pus fondul principal pe impozitel directe cari apasă clasele inferioare muncitoare ale poporului. A înfeudat întreaga viaţă comercială şi industrială a capitalismului liberal şi a teroarei Băncii Naţionale. D. Maniu a ilustrat cu mai multe exemple aceste afirmaţiuni şi trecând peste enorma greşală ce a făcut guvernul liberal prin convertirea tuturor datoriilor agricole, prin urmare şi a proprietarilor celor mari nu numai a ţăranilor până ce a dat în faliment institutele financiare incapabile de a mai împlini menirea, d. Maniu arată că d-sa când a fost la guvern a încheiat contracte cari asigurau înarmarea ţării pe finele anului 1934; d. Tătăresc a anulat aceste contracte, şi în mod revoltător şi sub diferite pretexte de rea credinţă a anulat contractele şi a suspendat lucrările, a încheiat nouă contracte şi drept rezultat azi avem contracte în sertare, avem miliarde date în anticipaţie şi plată.
Dacă aceasta este o mare calamitate, este o adevărată nenorocire că suntem sufleteşte dezarmaţi şi sfâşiaţi între noi, graţie politicei d-lui Tătărescu este fapt dureros că în această ţară a făcut să se desvolte dorul de câştig personal fără muncă, dorul de prosperitate personal nejustificat, îmbogăţirea partizanilor, abuzuri în toate domeniile vieţii de stat, fraude de valute, de schimburi de mărfuri internaţionale, comisioane fantastice şi şperţuri care au devenit uzuale, fără posibilitatea de a reacţiona în contra lor.
Despre politica externă
În ce priveşte politica externă, guvernul Tătărăscu a reuşit să strecoare cea mai complectă neîncredere în toate popoarele, față de statul român. Tot ce vorbește guvernul Tătărăscu în chestia externă, este corect, tot ceea ce face însă contrazice cu ceea ce spune. Trăim într-un permanent şi nenorocit echivoc. Guvernul Tătărăscu a declarat, ba chiar a subscis, că este de acord cu politica d-lui Nicolae Titulescu. Cu toate acestea într’o bună zi l-a scos din guvern.
A fost dat afară din guvern, evident, pentru motivul că guvernul în sufletul său contrar afirmaţiutlilor sale este în contra politicei externe a d-lui Titulescu care a fost şi este însăşi politica naţiunii noastre.
Partidul naţional-ţărănesc nu poate avea în politica externă decât o dingură ţintă, a apărării integrităţii noastre naţionale. Urmează de aici că singura noastră alianţă firească nu poate fi decât cu aceia cari susţin şi apără această integritate.
Noi trebue să mergem în mod logic şi practic în sistemul internaţional al Franţei şi Angliei şi aceasta, în mod deschis, şi fără putinţă de răstălmăcire şi aceasta şi din motivul ca statele prietene nouă să ştie mai ales acuma, când suntem la răspântie, că nu noi au prieteni sinceri, loiali, gata la orice sacrificiu în interesul comun.
D-voastră, desigur, veţi crede că aşasunt lucrurile, noi avem deja tratate de alianţă cu aceste două mari ţări. Ori sunteţi în mare rătăcire. Noi nu avem cu el tratate de alianţă, ci mai mult, Franţa ne-a oferit o alianţă defensivă aşa cum are Polonia şi Cehoslovacia, dar guvernul Tătărăscu a respins-o cu motivarea că nu o vrea şi Serbia, deşi Franţa oferea această alianţă conform informaţiunilor mele, faţă de oricine ar fi acela care ne-ar ataca.
Sistemul dictatorial de guvernare al d-lui Tătărăscu nu se învederează prin nimic mai mult decât prin faptul că cenzura a oprit opinia publică şi lipsa funcţionării parlamentului a împiedecat reprezentanţii naţiunii să ia cunoştinţă despre aceasta şi că cea mai importantă funcţiune naţională, politica externă se dirigueşte între patru pereţi cu excluderea voinţii naţionale. Ştiu că sunt în curs o serie de tratative extrem de interesante, mai ales pentru Ardeal şi Banat, despre cari naţiunea habar n’are, cari totuşi ating interese vitale ale ţării noastre. Deşi mi-ar servi mult propagandei mele politice, patriotismul meu mă împiedică să le destăinuiesc.
Această dictatură revoltătoare trebuie împiedecată să rămână în fiinţă şi votul alegătorilor sigur va desfiinţa, dacă el va fi liber, deci trebuie să asigurăm libertatea alegerilor.
Despre pactul de neagresiune
Guvernul Tătărăscu are în practica sa falsificarea voinţii naţionale. Şi pentru a înlătura acest pericol a trebuit să ne adunăm într’o forţă pentru apărarea libertăţilor alegerilor. În acest scop, am făcut apel la toate partidele de opoziţie şi m’a bucurat foarte mult când am văzut că partidele domnilor Corneliu Codreanu şi George Brătianu şi C Argetoianu s-au alăturat din primul moment acestei acţiuni patriotice.
Am stabilit precis că această înţelegere nu tulbură nici doctrina şi nici ideologia partidelor noastre. Am avut însă o adâncă durere când am văzut că unele partide au refuzat să ia parte la această înţelegere. Printre cei cari au refuzat a fost şi d. Goga. Dar de d. Goga nu mă mir, n’a fost niciodată iubitor al libertăţii alegerilor, nici stimător al voinţei poporului. M’am mirat însă foarte mult că partidul social-democrat a refuzat să ia parte la această înţelegere. L-am invitat în scris şi verbal şi m’a refuzat categoric. Într’adevăr m’a durut acest lucru văzându-l într’o aşa mare eroare atunci când ca dela foşti colaboratori în cauza mare mă aşteptam la cu totul altceva. Nu caut motivele hotărâre lor, constat însă că această atitudine nu corespunde cu sentimentul muncitorimii care simte necesitatea unirii forţelor şi pe care o rog, precum rog întreaga ţărănime ca să voteze cu listele noastre pentru că numai victoria ei, poate asigura victoria democraţiei şi prin ea victoria dreptăţii sociale.
Sunt foarte satisfăcut, că din toate părţile ţării mi s’a pus in vedere sprijinul muncitorimii, absolut fără nici o condiţiune, numai pe baza încrederii ce o au In năzuinţele noastre cinstite şi în sinceritatea acţiunii noastre.
Asemenea mʼam mirat mult că d. Iunian a refuzat să ia parte la această înţelegere, deşi tendinţele democratice ale sale ar fi cerut întâi de toate, apărarea eficace a libertăţii alegerilor. Cu atât mai mult mă aşteptam la adeziunea acestor partide dar încheerea înţelegerii nu altera de loc perfecta libertate de propagandă şi de acţiune pentru ideologia proprie a fiecărui partid.
Ori, sunt adânc convins că în libera concurenţă, ideologia democratică asociată de ideia naţională constructivă şi de aceea a dreptăţii sociale, va triumfa faţă de orice alte ideologii.
Nimeni nu este îndreptăţit să creadă, şi dacă va crede, se va înşela amar că partidul naţional-ţărănesc ar fi în stare să părăsească vreodată lupta sa pentru democraţie şi înverşunata sa rezistenţă faţă de orice tentativă dictatorială şi că va părăsi vreodată cultivarea ideei naţionale constructive, in propaganda sa sau in politica sa de stat.
A fost dat afară din guvern, evident, pentru motivul că guvernul în sufletul său contrar afirmaţiutlilor sale este în contra politicei externe a d-lui Titulescu care a fost şi este însăşi politica naţiunii noastre.
Partidul naţional-ţărănesc nu poate avea în politica externă decât o dingură ţintă, a apărării integrităţii noastre naţionale. Urmează de aici că singura noastră alianţă firească nu poate fi decât cu aceia cari susţin şi apără această integritate.
Noi trebue să mergem în mod logic şi practic în sistemul internaţional al Franţei şi Angliei şi aceasta, în mod deschis, şi fără putinţă de răstălmăcire şi aceasta şi din motivul ca statele prietene nouă să ştie mai ales acuma, când suntem la răspântie, că nu noi au prieteni sinceri, loiali, gata la orice sacrificiu în interesul comun.
D-voastră, desigur, veţi crede că aşasunt lucrurile, noi avem deja tratate de alianţă cu aceste două mari ţări. Ori sunteţi în mare rătăcire. Noi nu avem cu el tratate de alianţă, ci mai mult, Franţa ne-a oferit o alianţă defensivă aşa cum are Polonia şi Cehoslovacia, dar guvernul Tătărăscu a respins-o cu motivarea că nu o vrea şi Serbia, deşi Franţa oferea această alianţă conform informaţiunilor mele, faţă de oricine ar fi acela care ne-ar ataca.
Sistemul dictatorial de guvernare al d-lui Tătărăscu nu se învederează prin nimic mai mult decât prin faptul că cenzura a oprit opinia publică şi lipsa funcţionării parlamentului a împiedecat reprezentanţii naţiunii să ia cunoştinţă despre aceasta şi că cea mai importantă funcţiune naţională, politica externă se dirigueşte între patru pereţi cu excluderea voinţii naţionale. Ştiu că sunt în curs o serie de tratative extrem de interesante, mai ales pentru Ardeal şi Banat, despre cari naţiunea habar n’are, cari totuşi ating interese vitale ale ţării noastre. Deşi mi-ar servi mult propagandei mele politice, patriotismul meu mă împiedică să le destăinuiesc.
Această dictatură revoltătoare trebuie împiedecată să rămână în fiinţă şi votul alegătorilor sigur va desfiinţa, dacă el va fi liber, deci trebuie să asigurăm libertatea alegerilor.
Despre pactul de neagresiune
Guvernul Tătărăscu are în practica sa falsificarea voinţii naţionale. Şi pentru a înlătura acest pericol a trebuit să ne adunăm într’o forţă pentru apărarea libertăţilor alegerilor. În acest scop, am făcut apel la toate partidele de opoziţie şi m’a bucurat foarte mult când am văzut că partidele domnilor Corneliu Codreanu şi George Brătianu şi C Argetoianu s-au alăturat din primul moment acestei acţiuni patriotice.
Am stabilit precis că această înţelegere nu tulbură nici doctrina şi nici ideologia partidelor noastre. Am avut însă o adâncă durere când am văzut că unele partide au refuzat să ia parte la această înţelegere. Printre cei cari au refuzat a fost şi d. Goga. Dar de d. Goga nu mă mir, n’a fost niciodată iubitor al libertăţii alegerilor, nici stimător al voinţei poporului. M’am mirat însă foarte mult că partidul social-democrat a refuzat să ia parte la această înţelegere. L-am invitat în scris şi verbal şi m’a refuzat categoric. Într’adevăr m’a durut acest lucru văzându-l într’o aşa mare eroare atunci când ca dela foşti colaboratori în cauza mare mă aşteptam la cu totul altceva. Nu caut motivele hotărâre lor, constat însă că această atitudine nu corespunde cu sentimentul muncitorimii care simte necesitatea unirii forţelor şi pe care o rog, precum rog întreaga ţărănime ca să voteze cu listele noastre pentru că numai victoria ei, poate asigura victoria democraţiei şi prin ea victoria dreptăţii sociale.
Sunt foarte satisfăcut, că din toate părţile ţării mi s’a pus in vedere sprijinul muncitorimii, absolut fără nici o condiţiune, numai pe baza încrederii ce o au In năzuinţele noastre cinstite şi în sinceritatea acţiunii noastre.
Asemenea mʼam mirat mult că d. Iunian a refuzat să ia parte la această înţelegere, deşi tendinţele democratice ale sale ar fi cerut întâi de toate, apărarea eficace a libertăţii alegerilor. Cu atât mai mult mă aşteptam la adeziunea acestor partide dar încheerea înţelegerii nu altera de loc perfecta libertate de propagandă şi de acţiune pentru ideologia proprie a fiecărui partid.
Ori, sunt adânc convins că în libera concurenţă, ideologia democratică asociată de ideia naţională constructivă şi de aceea a dreptăţii sociale, va triumfa faţă de orice alte ideologii.
Nimeni nu este îndreptăţit să creadă, şi dacă va crede, se va înşela amar că partidul naţional-ţărănesc ar fi în stare să părăsească vreodată lupta sa pentru democraţie şi înverşunata sa rezistenţă faţă de orice tentativă dictatorială şi că va părăsi vreodată cultivarea ideei naţionale constructive, in propaganda sa sau in politica sa de stat.
Toleranța pentru minorități
Partidul naţional-ţărănesc a fost şi este de convingerea că poporul românesc are dreptul să ceară întregul sprijin al statului, pentru desăvârşirea sa naţională, economică şi culturală Chiar şi minorităţile din ţară trebuie să recunoască că statul român are dreptul şi datoria să refacă pentru poporul român ce a pierdut în cele2000 de ani de asuprire. Aceasta se poate face fără persecutarea minorităţilor cari trăiesc cu noi şi fără a face nedreptate celor de altă origină. Noi nu voim acte de persecuţie, dar voim, pentru noi înşine, refacerea grabnică a forţelor perdute în timpul opresiunei, când minorităţile au fost ele favorizate şi protejate, iar noi împiedecaţi în desvoltarea noastră.
Pentru a înlătura regimul dezastruos de astăzi, este în primul rând necesar ridicarea conştiinţei naţionale şi cetăţeneşti şi ridicarea simţului demnităţii naţionale. Dar mai ales a face că morala creştină să fie pusă în aplicare practică în viaţa de stat şi socială de sus până jos, însă să constat că această năzuinţă întâmpină grele obstacole prin atitudinea guvernului Tătărăscu, care nu numai tolerează, ci chiar protejează cele mai evidente manifestaţiuni, cari contrazic moralei creştine .
Mai mult el profită de această împrejurare şi se prezintă ca un rezultant al lor.
Suprema datorie a conducătorilor unui stat este ca să dea pildă bună pentru a îndruma naţiunea pe calea preceptelor moralei creştine şi a corectitudinii biruitoare. Ori, guvernul Tătărăscu este întruchiparea unei directive exact contrare. Prin guvernarea sa încurajează imboldurile materialiste şi dorul de parvenire prin lichelism şi fără merit. De aceea trebuie toţi să ne unim pentru doborârea acestui regim, trebuie să înlăturăm dictatura imorală de azi şi să împiedecăm plănuita înfăptuire a dictaturei de mâine
Trăiască naţiunea română, trăiască dinastia şi Regele României, trăiască partidul naţional-ţărănesc în veci înflorească democraţia şi ideia naţională.
Să apărăm demnitatea naţională/Brașov 5 decembrie 1937/.
Cuvântarea d-lui Iuliu Maniu
Primit cu aplauze furtunoase, d. Iuliu Maniu a spus :
Pentru a înlătura regimul dezastruos de astăzi, este în primul rând necesar ridicarea conştiinţei naţionale şi cetăţeneşti şi ridicarea simţului demnităţii naţionale. Dar mai ales a face că morala creştină să fie pusă în aplicare practică în viaţa de stat şi socială de sus până jos, însă să constat că această năzuinţă întâmpină grele obstacole prin atitudinea guvernului Tătărăscu, care nu numai tolerează, ci chiar protejează cele mai evidente manifestaţiuni, cari contrazic moralei creştine .
Mai mult el profită de această împrejurare şi se prezintă ca un rezultant al lor.
Suprema datorie a conducătorilor unui stat este ca să dea pildă bună pentru a îndruma naţiunea pe calea preceptelor moralei creştine şi a corectitudinii biruitoare. Ori, guvernul Tătărăscu este întruchiparea unei directive exact contrare. Prin guvernarea sa încurajează imboldurile materialiste şi dorul de parvenire prin lichelism şi fără merit. De aceea trebuie toţi să ne unim pentru doborârea acestui regim, trebuie să înlăturăm dictatura imorală de azi şi să împiedecăm plănuita înfăptuire a dictaturei de mâine
Trăiască naţiunea română, trăiască dinastia şi Regele României, trăiască partidul naţional-ţărănesc în veci înflorească democraţia şi ideia naţională.
Să apărăm demnitatea naţională/Brașov 5 decembrie 1937/.
Cuvântarea d-lui Iuliu Maniu
Primit cu aplauze furtunoase, d. Iuliu Maniu a spus :
„Iubiţi cetăţeni,
În al douăzecilea an al Unirii României Mari, suntem împiedicaţi cu gaze otrăvitoare să ne spunem cuvântul. (Voci: Ruşine! Ruşine!)
În loc ca conducerea de stat săcheltuiască banii pentru a face gazeîn contra duşmanilor ţării şi de a face măşti scutitoare pentru cetăţenii voştri contra gazelor otrăvitoare ea
cheltueşte banii ca să facă gaze otrăvitoare pentru a împiedeca cetăţenii să-şi spună cuvăntul, atunci când e vorba de soarta şi de interesul ţării.
Iată, o icoană tristă a stării în care trăim.
Parcă nu vărsasem noi destule lacrimi de durere şi ruşine pentru flarea în care se găseşte ţară pentru că să ne mai arunce gaze lacrimogene, ca să vărsăm lacrimi artificiile – lacrimi cari sunt deja secate in ochi din cauză că au curs destule lacrimi puternice şi îndelung repetate), adevărate de sincere durere.
Fraţilor, ce vrem noi? –Vrem democraţie! (Puternice ovaţiuni). Ce vrem voi? –Monarhie constituţională! (Aplauze îndelung repetate). Ce vrem noi? –Să respingem, să desfiinţăm dictatura care este deja în fiinţă, şi să împiedecăm dictatura care vrea să fie mâine.
Vrem dreptate socială pentru toate clasele producătoare şi vrem să oprim ca clasele exploatatoare să sugă şi sângele, şi viaţa, şi cinstea, şi omenia, din sufletul cetăţenilor.
Fraţilor, eu vă rog pe dvs. să vă daţi seama că astăzi nu este vorba de o simplă alegere, astăzi este vorba de a-şi spune fiecare cuvântul în ceea ce priveşte viitorul acestui neam, în ce priveşte viitorul acestei ţări.
Ori că învingem noi şi vom avea un stat naţional şi democratic – ori vom fi înfrânţi în aceste alegeri şi va veni neagra dictatură. După neagra dictatură va veni sclavia, mizeria,necinstea şi umilirea fiecărui suflet demn cetăţenesc.
Să ştiţi dvs. că acei cari vor dictatura n’o vor numai pentru mărirea lor ci o vor şi pentru asuprirea dvs. şi a claselor sociale producătoare.
Fraţilor, eu rog toate clasele producătoare, întreaga ţărănime şi întreaga muncitorime de orice categorie, de orice partid, de orice grupare s ar ţine, ca să voteze lista noastră. Să voteze cercul, pentru că votând cercul votează pentru sine. Astăzi nu este permis să fie zid despărţitor între noi. Astăzi toţi trebue să fim o singură mână pentru a putea da cu pumnul în masă şi a spune că nu mai tolerăm umilirea neamului românesc, că nu mai tolerăm exploatarea lui.
Fraţilor, la noi în Ardeal – ca şi la dvs. – sute şi mii de oameni şi-au sacrificat viaţa pentru ca să făurim ţara unitară românească şi liberă. Avram Iancu, Horia, Cloşca, Crişan şi Tudor Vladimirescu au fost cu toţii martiri pentru libertate.
Apoi, fraţilor, se poate ca noi, urmaşi ai acestor martiri, ai acestor mari oameni să lăsăm ca moştenirea dată de ei să ne fie răpită din mână?
În zadar au fost aceştia şi tovarăşii lor traşi pe roată şi spânzuraţi ca noi urmaşii de astăzi să fim tărîţi în neoiobăgie, în nouă sclavie, şi într’o nouă stoarcere a vieţii şi a sufletelor noastre?
Fraţilor, unul cu unu, toţi, fără deosebire de clasă, de legături de altă natură, toţi, unul cu unu, vă rugăm să votaţi cu lista noastră pentru că ea înseamnă victoria dreptăţii sociale, pentru că ea înseamnă victoria democraţiei, a demnităţii naţionale şi pieirea dictaturii. (Aplauze.)
Fraţilor să nu uitaţi un moment că stările acestea triste urmează din faptul că la noi domneşte un guvern personal.
Eu, fraţilor, vă rog pe dvs. într’un suflet şi într’un gând să stricaţi cu toţii: Trăiască democraţia, jos dictatura, trăiască dreptatea socială, trăiască demnitatea naţională în veci înfloritoare. (Mulţimea într’un singur glas strigă: Trăiască democraţia, trăiască dreptatea socială.)
Să trăiţi, la mulţi ani. (Aplauze frenetice.)/București, Sala „Marna”,15 decembrie 1937/.
Ti-a placut articolul?
Articole asemanatoare
Nu exista articole asemanatoare.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: