Invitati

163 de ani de la întemeierea orașului modern Medgidia

Noul oraș Medgidia a fost întemeiat prin decret imperial pe locul fostei localități Karasu (atestată documentar în anul 1413) și s-a dezvoltat pe baza unui plan urbanistic elaborat de departamentul tehnic al Ministerului Comerțului (Ticaret Nezareti) și al Consiliului Construcțiilor (Ebriye Medesi), pentru a găzdui refugiații din Crimeea și pentru a dezvolta din punct de vedere economic partea centrală a Dobrogei.
 

 
Sultanul a fost de acord cu întemeierea orașului, a planului său urbanistic, iar cei ce urmau să desfășoare activități economice primeau autorizații din partea statului otoman.Firmanul este datat în luna Muharem 1273 (2 septembrie 1856), aceasta fiind considerată data oficială a întemeierii orașului Medgidia, pe document găsindu-se semnătura prim-ministrului Mehmed Emin Ali Pașa, unul din cei mai capabili dregători otomani din perioada 1850-1871.
 
În momentul întemeierii orașului, populația era redusă numeric, drept pentru care s-a dus o politică de colonizare prin oferirea unor condiții favorabile tătarilor din Crimeea. La întemeiere, orașul avea 15-20.000 de suflete și 1.000 de case, prin stabilirea unor categorii de persoane defavorizate și maltratate de autoritățile țariste din Crimeea.       Kerișii (tătari) s-au așezat în „stepa pleșuvă”, unde au întemeiat un fel de capitală, la Medgidia, în onoarea sultanului care le-a oferit atâtea privilegii. A fost formată aici o comunitate separată condusă de un khan, care nu era supus turcilor decât nominal.
 
Informația despre întemeierea noului oraș este menționată într-o scrisoare adresată lui Camille Allard de către călugărul E. Boré, aflat pe malurile Bosforului. Noul oraș era un important nod comercial, la încrucișarea drumurilor ce străbăteau provincia. Medgidia a fost prima așezare urbană concepută și construită după sistemul muntazam, având străzi largi. Lățimea pieței (çarși) și a străzii principale era de 25 zira, a străzilor paralele cu cea principală de 10 zira, iar a străzilor secundare, de 8 zira.
 
Planul de urbanism cuprinde și întemeierea unui atelier de întreținere pentru calea de rulare a liniei ferate Cernavodă - Constanța, ce fusese realizată de o companie britanică (fiind prima cale ferată din Imperiul Otoman), iar locația gării a fost inaugurată la 4 octombrie 1860, fiind situată la jumătatea drumului dintre Dunăre și Mare. Rolul acestei căi ferate era acela de transporta cerealele către vasele aflate în portul Constanța.
 
Orașul s-a construit repede, prin apariția unor case și prăvălii, iar la 26 octombrie 1856, sultanul a hotărât ridicarea unei moschei, datorită numărului mare al credincioșilor musulmani stabiliți aici, precum și a unei școli pe locul vechii moschei, pentru satisfacerea nevoilor religioase și educative ale locuitorilor. Cheltuielile pentru construcții se ridicau la 250.000 de kuruși, fiind suportate de vistieria statului și nu de populație.
 
A fost întocmit un plan pentru construcția unei băi publice (haman), având interiorul din marmură, precum și a unei școli, la propunerea guvernatorului Sayd Pașa. Acesta a încurajat dezvoltarea economică prin orice mijloace, astfel încât orașul să devină un centru comercial important.
Construcția moscheii principale a fost finalizată la sfârșitul anului 1859 și începutul anului 1860. Emblemele domului (kubbe), altarului (minber) și ale minaretului, realizate din cupru, au fost confecționate la Istanbul și aduse la Medgidia, totalizând cheltuieli de 7.023 de kuruși. Costurile moscheii au fost apreciate la 200.932 de kuruși, depășind prevederile inițiale cu 71.900 de kuruși. Până în toamna anului 1856 se luase hotărârea de a se construi 3.100 de case cu câte două camere pentru imigranții din Crimeea. Aceste case au fost construite de localnici, plătiți din vistieria centrală cu 500 de kuruși pentru fiecare casă în parte. Costul unei case era de aproximativ 2.800 de kuruși. Aceste cheltuieli au fost suportate de autoritățile otomane, reprezentând un efort financiar serios pentru vistieria statului.
 
Până la aceeași dată, guvernul otoman construise trei clădiri publice, acestea fiind casa guvernamentală (hukumet Konagi), tribunalul (mahkeme) și închisoarea (hapistane). Costul final a fost de 52.444 de kuruși, depășind suma preconizată inițial de 38.127 de kuruși.
Imigranții au primit case gratuit, au fost scutiți de serviciul militar timp de 20 de ani, iar de celelalte taxe, inclusiv zeciuiala, timp de 10 ani. S-a primit o alocație zilnică de 2.800 de kuruși pentru adulți și de un kuruș pentru copii, necesari pentru achiziționarea hranei. Fiecare familie primea o pereche de boi și semințe pentru loturile repartizate.
 
În anul 1860 se va finaliza construcția moscheii „Abdul Medgid”, iar în anul 1876, Medgidia avea o populație de 7.000 de suflete, care va fi în scădere în timpul evenimentelor din 1877-1878, ajungând la 3.000 de suflete. Până în anul 1864, orașul devenise important, având nevoie de o școală medie (rușdiye). Primul ministru Mehmed Fuad Pașa a declarat că „orașul Medgidia își mărește mereu numărul de locuitori și de clădiri, astfel încât construirea unei școli pentru educarea populației a devenit o necesitate”.
 
În urma recensământului din 1866, Medgidia era locuită în proporție de circa 95,7% de musulmani, fiind cel mai mare procent dintre toate orașele Dobrogei. Se poate aprecia că populația orașului era de cel puțin 8.000 de locuitori, dintre care 45,9% erau agricultori, 40% se ocupau cu meșteșugurile, iar restul aveau activități comerciale.
 
Potrivit istoricului bulgar Todorov, valoarea reală a proprietăților orașului se ridica la 304.050 de kuruși, existând zece depozite, ce valorau în total 79.300 de kuruși, dovedind existența tranzacțiilor comerciale și a manufacturilor. În anul 1872, orașul avea 15 moschei, 1.157 de case, trei biserici și sinagogi. A. Ritter și Helle von Samo ne informează că existau 3.705 de locuitori, pe baza anuarelor provinciale otomane (salname).
 
Populația orașului în anul 1874 era de 2-2.500 de locuitori, majoritatea fiind bulgari, greci și evrei. Peste doi ani, 700 de suflete au murit din cauza frigului și tifosului, iar în anul 1877, din cauza retragerii tătarilor, populația avea să scadă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau 645 de familii cu 2.449 de suflete. În anul 1882, se recunoșteau tapiurile a 35 de proprietari (6 români și niciun bulgar), care dețineau împreună 127 de hectare.
 
În anul 1876, orașul avea 781 de familii cu 2.624 de locuitori, toți musulmani, în timp ce populația totală a celor 51 de sate din împrejurimi se ridica la 9.498 de persoane sau 3.561 de familii.
 
Putem conchide prin a spune că orașul întemeiat de sultanul Abdul Medgid, după model otoman, avea să se dezvolte datorită colonizărilor făcute, sprijinului financiar acordat de autoritățile otomane și prezenței negustorilor străini în cadrul Târgului Panairului, ce se deschidea de două ori pe an.
 

Surse bibliografice

 
Kemal Karpat, Urbanismul otoman: Emigrația din Crimeea spre Dobrogea și întemeierea orașului Medgidia ( 1856-1878), în volumul Tătarii în istorie și în lume, Editura Kriterion, București, 2003
Raul I. Călinescu, Cutreerând Dobrogea meridională, Editura Adevărul, București, 1935
Athanasie Napoleon, Dobrogea și gurile Dunării. Fisic-militar și politic-administrativ, București, 1896
Nicolae Iorga, Drepturile naționale și politice în Dobrogea, Editura Fundației Culturale Regele Mihai I, f.a.
 
Ana Maria Diana; Georgeta Lungu, Construcția și răscumpărarea căii ferate Constanța - Cernavodă, în Pontica, XX, Constanța, 1987
 *** Dare de seamă statistică asupra exploatării căilor ferate, docurilor și Serviciului maritim român în anul 1898, Tipografia Căilor Ferate Române, București, 1899
Istrul”, I, nr. 2, 15 ianuarie 1898.
Stoica Lascu, Imaginea Dobrogei de acum 125 de ani, în M.I., XX, nr. 6, 1986
Nicolae Ciachir, Războiul pentru independența României în context european, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977
Nicolae Ciachir, Radu Ștefan Ciobanu (Vergatti), Revenirea Dobrogei la aria de viață a statului român. Consecința permanenței populației românești pe pământul dobrogean(1878), în vol. Din lupta poporului român pentru independență, București, 1977
Gheorghe Dumitrașcu, Localități, biserici și mănăstiri românești în Dobrogea până la 1878, Editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța,1996
***Cultele din Dobrogea, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românească, București, 1928
Tudor Mateescu, Date privind situația românilor și a altor creștini din Dobrogea în ajunul și în timpul războiului pentru independență, în R.A., 2, 1993
Pressa”, XI, nr. 261, 26 noiembrie 1878
Românul”, XXII, din 6 decembrie 1878
***La Dobrogea d'hier et celle d'anjourd'hui, în volumul La Dobrogea Roumaine, 1919
M.Vlădescu-Olt, Constituția Dobrogei, Tipografia Doru P. Cucu, București, 1908
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 
 

Citeşte şi: 


Suverani români prezenți la Medgidia (galerie foto)

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.