5 august - Sfântul Ioan Iacob, sihastrul român de la Hozeva

A lăsat împărăţie/ Şi a plecat în pustie/ Cu dor şi cu multă jale/ Cântând astfel pe cale / O, preafrumoasă pustie! (priceasnă - cântare bisericească).
Şcoala pustiniciei nu-i la îndemâna oricui şi este pregătită numai celor care au această chemare.
Când Dumnezeu consideră că trebuie să avem trăitori ai Evangheliei Sale, scoate vlăstare de ,,nobleţe” duhovnicească, pentru ca lumea în zăduhul zilelor să-şi găsească liniştea, ascultând şi privind la viaţa lor sfântă.



Aşa s-a petrecut în istoria  creştinismului şi a credinţei adevărate, încât ,,deşertul “ a plămădit oaze de sfinţenie. Omeni obişnuiţi au urcat Calea ce duce la Mântuire, renunţând la cele lumeşti şi căutând doar slava celor cereşti: ,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei VIII,34).
La Crăiniceni de Botoşani într-o familie ortodoxă se naşte la 23 iulie 1913, Ilie-Ioan Iacob. Rămâne orfan când avea doar 6 luni, căci mama lui Ecaterina este chemată la ceruri şi tatăl Maxim peste câţiva ani moare pentru ţară în luptele de la Mărăşeşti. A rămas în grija bunicii Maria, care era evlavioasă şi nu a putut să-şi împlinească dorinţa de a se călugări, deoarece duhovnicul a sfătuit-o să-şi crească nepotul în credinţă şi ,,plata” ei va fi mare. Alături de unchiul Alecu primeşte o educaţie creştinească şi nu lipsea de la slujbele bisericeşti.
Termină liceul şi prin virtuţi alese atrage atenţia stareţului Nicodim de la Mănăstirea Neamţ, care văzându-i râvna, ascultarea, smerenia şi vocaţia, îl închinoviază ca ,,frate începător” în obştea mănăstirească. Slujeşte la infirmeria bolniţei cu dragoste pentru suferinţele apoapelui şi zilnic avea preocuparea studiului, căci îndrăgea cartea, citind manuscrise şi slovele vechi. 
„În viaţa aceasta necăjită / Cu tine eu mă întăresc, / Credinţa prea blagoslovită, / Odorule dumnezeiesc”. 
Stareţul Nicodim (care va deveni Patriarhul României) îl îmbracă rasofor, simţindu-i chemarea pentru cele sfinte. Deja căuta înălţimile pustietăţii, asceza şi nu voia să piardă timpul.
Dorea să ajungă la Locurile Sfinte, dar nu a putut pentru că nu făcuse stagiul militar. Nu a trecut mult şi este recrutat, dar în armată are parte tot de infirmerie. Stareţul de la Neamţ care acum era Mitropolit al Moldovei,  îl cheamă la ,,slujire”, dându-i în primire biblioteca Sf. Mănăstiri.  Cu nevoinţă, ascultare, post, rugăciune este tuns în monahism la 8 aprilie 1836. I se împlineşte ,,visul”, primind binecuvântare să plece la Ierusalim în Valea Iordanului, la Mănăstirea Sf. Sava.
„Sârguiţi-vă pe calea / Noului Ierusalim / Şi atuncea iar cu toţii / La un loc avem să fim” Comportându-se ca un trăitor al Evangheliei, Patriarhul Ierusalimului îi răsplăteşte jertfelnicia dându-i primul rang călugăresc; schima mare. Om de carte... ştia araba, ebraica, greaca, latina şi limbile moderne, îşi foloseşte cunoştinţele pentru cercetare, ca lumea să cunoască şi să preţuiască sfinţenia. Victorin care era Superiorul Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă (ajunge Arhiepiscop pentru românii din America şi Canada), cere Patriarhiei Române ca acest Cuvios Ioan, să fie preoţit.
Este numit egumen la Schitul Ioan Botezătorul de la Iordan şi apoi hirotonit la Biserica Sfântului Mormânt, iar ,,devotamentul” şi munca lui gospodărească (1947-1952 ) este binecuvântată de vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina.  
„ Auzi chemarea părintească / A dulcelui Mântuitor: / Să lepezi grija cea lumească / Luându-ţi jugul cel uşor”. 
Cu trupul ostenit şi firav se îmbolnăveşte, şi în spitalul Augusta Victoria aproape de Muntele Măslinilor se însănătoşeşte şi scrie,, testamentul în versuri”. Patriarhul Timotei al Ierusalimului îngăduie ca acest Sfânt român să-şi ducă viaţa de pustnic opt ani de zile în grota Sf. Ana, aproape de Mănăstirea Sf. Gheorghe - Hozevitul, acolo unde s-a ,,adăpostit” Sf. Proroc Ilie. 
,,De vieţuirea îngerească/ Domnul să mă învrednicească/Primeşte-mă pe mine/ Ca să vieţuiesc în tine / Întăreşte-mă-n răbdare/ Dându-mi bună cugetare/ O, preafrumoasă pustie”! 
Aici slujea Sf. Liturghie şi când se ,,odihnea”, traducea Scrierile Patristice, ca oamenii să se îmbunătăţească şi să găsească modele de urmat. S-a înstrăinat de lume şi a luptat cu ispitele diavoleşti, care vor să răpună orice suflet...şi a reuşit! Dormea pe scândură şi perna lui era un bolovan de piatră, iar ,,hrana”- ca a unui sihastru desăvărşit. Citiţi poieziile acestui sfânt călugăr cărturar şi veţi gusta ,, hrană duhovnicească” de care nu trebuie să se lipsească omul!  
„Un dram de viaţă, cât mai este / În lumea asta să trăieşti, / Jertfeşte-l numai pentru suflet / Şi lasă grijile lumeşti”.
Pe un perete al chiliei sale ascetul Ioan Iacob îşi scrijeleşte ziua de 5 august  1960, când pleacă la cele Veşnice. Natura fremăta şi ciripitul păsărilor, urletul animaleleor sălbatice pe care le hrănea, vestea că a plecat la Domnul cu faţa luminoasă un Sfânt, inmiresmat. Ucenicul Ioanichie cu slujbă îl îngroapă în ,,peştera mormintelor” pe Cuviosul Ioan, care avea 47 ani.  
„Vine ziua întru care / Se deschide judecata / Iar tu ce vei răspunde / Dacă nu te afli gata?” 
Un miros  de mir ieşea din mormânt şi au bătut toaca, adunându-se fraţii de la Mănăstire... erau şi pelerini cu lacrimi de bucurie şi rugăciune. 
,,Slavă Ţie, Doamne, pentru această mare minune! Cuviosul Ioan Românul este sfânt!" 
Peştera era plină de bună mireasmă, trupul Sfântului neatins de puteziciune dormea somnul de Veşnicie! Minunea s-a adeverit în anul 1980 pe 8 august, când osemintele trebuiau duse după rânduială în osuar... iar stareţul Anfilofie mărturiseşte.:
,,Când am luat scândura, ce să vezi? Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva zile. Ba nici ceasuri, ci chiar acum, fără nici o schimbarea a înfăţişării lui; mâinile, barba, părul, schima, încălţămintea erau neatinse”.
Pronie dumnezeiască... şi Moaştele au fost aşezate în Paraclisul Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul.
Preacuvioase părinte roagă-te Preabunului Dumnezeu, ca să ne ajute cu mila şi cu îndurările Sale!
- Slavă Domnului să fie/ De acum până-n vecie! O, preafrumoasă pustie!
 
Sursa foto: doxologia.ro