Invitati

5 Iunie - Odovania praznicului Învierii Domnului


Învierea este Veşnicie şi nu are sfârşit, iar în ,,liturgică” slujbele sfinte sunt ,,toate” ale Învierii. 
,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea. O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă” (Psalmul 117,22-27).
Odovania ne spune că rânduiala tipiconală a Praznicului Învierii se încheie, dar Sărbătoarea nu,,apune”, se păstrează, dăinuie, se prelungeşte, continuă şi culegem roadele; ἀπόδοσις (apodosis) . Redescoperim Viaţa Veşnică, fiindcă Paştele Îl dă Viu pe Fiul Omului, aşa precum prorocul Iona după trei zile şi trei nopţi este aruncat afară, pe ţărm de chit (caşalot). 



Am petrecut cu bucurie, dragoste şi nădejde ,,timpul”! Au trecut 40 de zile de la praznicul Învierii Domnului şi am ascultat cu Înţelepciune Sfintele Evanghelii, începând cu Prea Luminata Duminică a Paştilor şi celelalte Duminici, până la Înălţărea Domnului. Primind Lumina lui Hristos am priceput că ,,Într-Însul era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric luminează şi întunericul pe ea n-a cuprins-o”, fiindcă El este Cuvântul şi vine de la Dumnezeu, iar ,,harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan I, 4-5,16).  
Am scăpat de frica care ne ţinea în întuneric şi am căpătat speranţa, îndrăzneală şi certitdine: ,,Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău? Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (ICorinteni XV, 55-57). 
Moise timp de 40 de zile a pregătit poporul să primească Legea veche pe Sinai, scrisă doar pe nişte lespede de piatră.
S-a arătat Mântuitorul 40 de zile pentru că primeau Noul Testament cu Evanghelia Învierii, care în locul răzbunării pune iertarea şi dragostea.
,,În ziua cea dintâi a  a săptămânii”- Duminica, se arată Femeilor Mironosiţe spunându-le: Bucuraţi-vă. Pe drumul Emausului lui Luca şi Ceopa le tâlcuieşte Scripturile: ,,Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut;” (Luca XXIV,30-31).
S-a arătat lui Petru (Luca XXIV,34) Apostolilor fără Toma: ,,De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt: pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi luând, a mâncat înaintea lor” (Luca XXIV,38,39,43).
La opt zile după Înviere se arată şi lui Toma ca să-l încredinţeze (Ioan XX, 24-29) şi ucenicilor pe malul Tiberiadei.
,,Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este!” (Ioan XXI, 6-7).
În Galileia i-a trimis să înveţe neamurile şi să le boteze în numele Sf.Treimi (Matei XXVIII, 19), ,,În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi...” 
,,După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor” (I Corinteni XV, 6-7), Apostolilor pe Muntele Eleonului la Înălţare (Marcu XVI, 19) şi lui Pavel pe drumul Damascului (Fapte IX, 1-22). 
Cântăm  şi noi împreună cu psalmistul: ,,Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor” (Psalmul XIX, 2-4). 
Ne-am bucurat de Înviere ca şi ucenicii care L-au văzut pe Iisus şi am încercat să-l înţelegem peToma. Întensitate sufletescă amestecată cu părerea de rău, că a lipsit ,,când a venit Iisus” şi a avut o săptămână întreagă timp suficient ca să audă şi să vadă ce se întâmplă în jurul lui.
Pentru sceptici Dumnezeu a păstrat acest moment! A întârziat ,,puţin” dar îndeajuns ca să ceară verificarea Învierii, pentru ca să-şi risipească îndoiala.
O frământare lăuntrică cu destule întrebării pe care şi le-a pus, ca după aceea nici moartea să nu-i mai poată fura credinţa.
Este poreclit Toma ,,necredinciosul”,  dar suspiciunile, nedumerirea şi întrebările lui au limpezit multe cugete. Când i-au spus ceilalţi ucenici că au văzut pe Domnul, reacţia a fost spontană, deşi ştia că este Mesia. Chemarea adresată lui Toma este fericirea noastră, pentru că; „lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21).
Dacă vrei să rămâi necredincios este problema conştiinţei tale şi depinde de tine dacă te mântuieşti! Dacă lâncezeşti într-o ,,dilemă” şi situaţie ,,inconfortabilă" când este vorba de ,,viitor", te priveşte! Dacă condiţionezi şi eşti înverşunat şi nici imensitatea Cerurile nu te ,,impresionează" sau desluşesc, atunci ,,Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia Născut Fiul Tău, cu Care eşti binecuvântat” (ecfonis).
Dacă după atâta informaţie şi ,,posibilităţi" te pierzi în neant, înseamnă că ai trăit degeaba, indiferent cine eşti! Ce năstruşnicii s-ar mai fi întâmplat dacă nu aveam creştinismul, care a civilizat omenirea? Când te complaci în incertitudine, rişti să fie prea târziu! Mărturisirea lui Toma este publică şi astfel ajunge la noi.
Lui Toma îi mulţumim pentru îndrăzneală, căci reprezintă pe toţi cei care vor mai întâi să vadă şi apoi să creadă.
„O exclamare în care se întrezăreşte regretul că nu a crezut mărturia celorlalţi: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!”
I-a fost îndeajuns această experienţă, iar Hristos i-a risipit îndoielile. Mare este Taina credinţei, iar Apostolul Pavel o defineşte simplu şi complet!
„Credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei XI. 1). 
Harul divin ne aduce acest dar al mărturisirii; Cred Doamne! Pe cercetarea şi încredinţarea lui  sunt
,,fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”şi astfel Îl slujim şi Lui ne închinăm. Toţi care au acuzat credinţa de misticism trebuie să privească cu atenţie la tipologia ,,omului firesc”, sincer, care doreşte să afle răspuns, spre deosebire de cel învârtoşat;care nu are nevoie de argumentul istoric al credinţei. Vrea cu înţelepciunea lui ,,limitată”, chiar dacă este,, geniu”, să cuprindă eternitatea. Această virtute primordială, creşte, răzbate, rodeşte un răspuns, care scrutează acel ,,Cer” şi datorită credinţei mai putem implora divinitatea. Adevărata credinţă nu implică vederea, când crezi nu-ţi trebuie dovezi, teorii demonstrative.  Valabilitatea argumentului cauzalităţii, istoric şi moral stă în puterea mea lăuntrică ce-mi vorbeşte despre Dumnezeu, iar dovezile ştiinţifice sunt ca o justificare în faţa oamenilor. Temelia religiei şi miezul creştinismului este verbul, a Crede. Toate sunt relative şi schimbătoare, pe când calea ce dreaptă rămâne credinţa, urmată de mărturisirea Adevărului. Credinţa este o comoară scumpă, care aduce mulţumirea sufletească drept răsplată şi este mai puternică decât logica. Crescut şi cultivat în credinţă, poţi biruii ispitele, necazurile dar şi persecuţiile. Cel credincios devine un model de urmat, un caracter, un om adevărat. Omul credinţei este prietenul lui  Dumnezeu, nu disperă, suportă nedreptăţile, este optimist, trece peste încercări şi nu-i este teamă de moarte. Gândiţi-vă, cum ar arăta o societate cu astfel de oameni! Credinţa aduce speranţa intr-o zi mai bună şi destulă dragoste pentru aproapele. Credinţa e o putere divină, necredinţa o slăbiciune omenească care provoacă durere, nelinişte şi nefericire. Raţiunea face pe om şi-l duce până la marginea infinitului, iar credinţa; un creştin care-l cunoaşte ,,întreg” pe Dumnezeu. Credinţa creştină rămâne călăuză pe pământ şi va înceta în faţa Sf. Treimi. Când a fost nevoie să schimbe cursul istoriei, pentru ca lumea să nu uite de Fiul lui Dumnezeu Înviat a treia zi, după Scripturi, Iisus îl îngenunche pe prigonitorul Saul care pustia Biserica şi Îl face Apostol; Sf. Pavel.  Învaţă la şcoala renumitului rabin Gamaliel, îl cunoscuse cu certitudine pe Iisus şi a asistat la proces, răstignire şi îngropare, ca să fie convins că totul s-a sfârşit cu,,amăgitorul”. Saul avea gândirea fariseică, fiind din Tarsul Ciliciei, fiu de negustor, cetăţean roman, un tânăr onest, om de carte, ştia aramaica, latina, greaca şi Sriptura pe de rost. Ce-o fi fost în mintea şi  sufletul său când a fost ,,îngenuncheat” de Lumina Învierii: ,,Dar pe când mergeam eu şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, deodată o lumină puternică din cer m-a învăluit ca un fulger. Şi am căzut la pământ şi am auzit un glas, zicându-mi: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar eu am răspuns: Cine eşti, Doamne? Zis-a către mine: Eu sunt Iisus Nazarineanul, pe Care tu Îl prigoneşti. Iar cei ce erau cu mine au văzut lumina şi s-au înfricoşat, dar glasul Celui care îmi vorbea ei nu l-au auzit. Şi am zis: Ce să fac, Doamne? Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte pe tine ca să cunoşti voia Lui şi să vezi pe Cel Drept şi să auzi glas din gura Lui; Că martor vei fi Lui, în faţa tuturor oamenilor, despre cele ce ai văzut şi auzit. Sculându-te, botează-te şi spală-ţi păcatele, chemând numele Lui. Şi a zis către mine: Mergi, că Eu te voi trimite departe, la neamuri” (Faptele Sfinţilor Apostoli XXII, 6-7,14-15). 
Transformarea este dumnezeiască, din prigonitor în creştin şi Apostol. Prin epistolele sale şi  propovăduire va ,,învia" lumea. Nici chiar nebunul Nero nu-l mai poate întoarce, îl văzuse pe Iisus, îl ştia mort şi acum era Viu - Dumnezeu! Învierea motivează totul, face dovadă că Evanghelia şi credinţa sunt adevărate. Învierea e temeiul logic al creştinismului. Fără înviere ar fi fost doar o filozofie, care trece ca orice altă învăţătură omenească. Învierea este garanţia Adevărului şi a mântuirii noastre.  Pe ,,drum”, Saul devine Pavel şi aduce dovezi, ca toţi ceilalţi să creadă. ,,Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi”. (I Corinteni XV,17-20).
Maica Domnului şi Femeile Putătoare de Mir sunt răsplătite pentru curajul şi credinţa lor şi au parte de Înviere şi spun lumii că Viaţa nu poate muri. Sfânta Fecioară Maria aparţine Bisericii Apostolice şi de atunci femeile creştine îl ,,învie” pe Hristos, prin creştinii daţi. Duminica pe care Ortodoxia a închinat-o Mironosiţelor este o zi specială de recunoştinţă, deoarece L-au păstrat şi propovăduit pe Cel care L-au văzut Înviat. Fiecare popor are portretul mamei eroine, înveşmântată cu virtuţi, iar iubirea ei este un cânt  ca să nu devenim orfani. În creştinism femeia este soţie, cruce şi cunună a bărbatului, catapeteasmă a Bisericii şi puterea unei naţiuni. Ea este omul tainic al inimii, podoaba duhului liniştit şi blând, mama neamului pământean, dascăl şi creştin ce aprinde candela credinţei în casă şi sufletul familiei. Femeile creştine sunt urmaş al mironosiţelor, clamează învierea, sunt sufletul tradiţiilor, focul rugăciunii şi evlavia noastră. Femeia credincioasă este mamă bună, cinstită şi model în societate. Dacă vom păstra chipul Maicii Sfinte, vom auzi mereu acest compliment care răsună din şcoala învăţatului Libanius din veacul al IV-lea, care impresionat de viaţa femeilor creştine rostea: ,,Priviţi ceruri, ce femei devotate au creştini"! 
În Duminica  a patra după Paşti la Scăldătoarea Vitezda este vindecat Slăbănogul, iar Mântuitorul mereu ne caută, ne vindecă şi ne spune,, De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan V,14).
Am mers împreună cu femeia Samarineancă şi L-am întâlnit pe Domnul în Cetatea Sihar la fântâna lui Iacob şi am gustat din,, apa vie”- a Evanghelie, ca să nu mai ,,însetăm". Duminica aceasta a fost vindecat Orbul cel din naştere, care după ce l-a văzut pe Dumnezeu nu L-a mai părăsit niciodată. I-a dat vederea Cel care a zis: ,,Să fie lumină”! Fariseii ancheteză Minunea, pe orb, părinţii lui şi pe cei care îl cunoşteau. L-au dat afară, însă Iisus l-a găsit; ,,Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui” (Ioan IX,35-38).  
Odovania praznicului Învierii din această zi de 5 iunie în calendarul creştin-ortodox nu este o retrospectivă, ci slujbă în iconomia mântuirii, o recapitulare în istoria Răscumpărării noastre.
Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,
Paştile Domnului, Paştile!
Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cântam cântare de biruinţă (canonul Învierii).
,,Orice s-ar face, Hristos rămâne un sfârşit şi un început o genună de taină dumnezeiască între două crâmpeie  de istorie omenească” (Giovanni Papini)
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.