7 august - Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Omul înțelept îl primește în sufletul său în orice clipă pe Dumnezeu. Timpul merită „răscumpărat” și trebuie folosit pentru Bine: „M-am sârguit în inima mea să cercetez și să iau aminte cu înțelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer... totul este deșertăciune și vânare de vânt”(Eclesiast I,13-14) Trebuie să te lămurești ca să înțelegi, oprește-te din fugă și nu te lipsi de Sfintele Taine!



În satul Vânători-Neamț pe la anul 1650 în casa lui Joldea, din părinți ortodocși se naște copila Teodora, care mai avea o soră pe nume Marghiolița. Tatăl era armaș și păzea tezaurul adăpostit în Cetatea Neamț. Aveau o copilărie frumoasă și au primit educație creștinească, iar împrejur erau cunoscutele Mănăstiri Agapia, Secu, Neamț, Sihăstria.  Într-o zi tristețea și doliul s-au abătut peste casa lor, deoarece fata cea mare după boală și suferință moare. Cu tot necazul prin care au trecut, la vremea cuvenită au măritat-o pe Teodora cu un tânăr cumsecade și bun creștin, dar după câtva timp părinții au trecut la Domnul. Tradiția povestește că această căsnicie nu a durat mult, pentru că cei doi s-au înțeles să meargă pe drumul desăvârșirii și Teodora se duce la sihăstria Vărzărești din zona munților Buzău, iar el se călugărește la mănăstirea Poiana Mărului, cu numele de Elefterie.
 
Deși lumea deslușește doar portul și culoarea, îmbrăcămintea monahală este o ”haină a lui Dumnezeu”, spune Sf. Isaac Sirul. O viață  cu îndreptar și porunci duhovnicești: ascultarea, sărăcia, curăția (votul monahal), rugăciune, post, priveghere - Ludele bisericești și Sf. Liturghie zilnic. Au venit vremuri de restriște și jale pentru popor, căci turcii asediaseră Viena și lumea creștină fugea din calea năvălitorilor. Erau multe lacrimi și moarte, iar flăcăii erau făcuți ienicerii și creștinele umpleau haremurile.
 
După ce părăsesc mănăstirea, Maica Paisia sub oblăduirea căreia  era, moare și Teodora ajunge la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Neamț, rugându-se ca Domnul să-i lumineze calea. Era în anul 1650 și se nevoiește la schitul Sihăstria de curând ridicat, dar egumenul schimonahul Varsanufie deja „vede” mai departe: ”Mergi ca pustnică în pădurile Sihlei....Dacă vei putea îndura încercările și ispitele pustiei, rămâi acolo până la săvârșirea din viață. Dacă nu vei putea să te retragi la o mănăstire de maici” 

A luat binecuvântarea, s-a împărtășit și s-a lăsat în voia lui Dumnezeu! Pornise spre o altă lume, pustietatea: care are privirea doar spre Cer. Hrana cuvioasei era poamele pădurii, iar prietenii sălbăticiunile și casa scorbura și cerul înstelat. Precum asceții a viețuit cuvioasa Teodora, iar duhovnicul îi trimitea câțiva pesmeți și venea să o împărtășească:” Începutul liniștirii stă în alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbură adâncul”( Sf. Ioan Scărarul). 

Și azi pe potecile spre Sihla pelerinii gustă din „Măceșul Sf. Teodora”. A înfrânt frica și ispitele diavolești cum zice Sf. Scriptură, cu post și rugăciune. Când călugărițele au fugit prin pădurile locului ca să scape de nelegiuiții păgâni, au nimerit la chilia Sfintei: „Sfințenia și taina aicea predomnesc/ Pădurea, apa, stânca, tăcute se privesc”. Cu mâinile spre cer și fața luminată de har se ruga și s-a retras într-o peșteră: „Rămâneți sfințiile voastre în chilia mea, că eu am alt loc!” Și astăzi avem izvorul în apropiere și peștera mică în care a locuit printre stănci umbroase: cămin al curățirii firii! 

„În fața grotei sfinte o, piatră se arată/ Pe fruntea ei pleșuvă, de fulgere brăzdată/ Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit/ E vatra suferinței, e peștera în care Martira Teodora aflat-a alinare”. Pe acest loc în anul 1725 s-a ridicat Schitul cu bisericuța și o candelă aprinsă luminează pereții umezi și afumați. În acest desiș (numit Sihla) s-a nevoit Cuvioasa noastră, despre care vorbește scriitorul: ”Frumoasa Sfântă Teodora, legendara anahoretă a locurilor acestora, se înfățișa...ca o a doua Marie din Egipt...Teodora se lepădase...de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulțumindu-se, în cele din urmă, cu crăpătura umedă a  unei stânci...(Calistrat Hogaș -Pe drumuri de munte). 

Uitarea s-a așternut odată cu anii, așa că într-o bună zi Mântuitorul trimite la trapeza mănăstirii păsările cerului, care în cioc cu firimituri zburau, spre a se afla peștera. Egumenul a înțeles „mesajul”, că o fi rămas pe undeva vreun viețuitor și trimite doi frați din obște ca să afle  drumul necuvântătoarelor: ”Mergeți...către Sihla...și urmăriți unde duc merindele”.

Spre vârf de munte într-un luminiș strălucea un chip omenesc. Cuvioasa era în genunchi la rugăciune, ca Domnul să se milostivească și să-i trimită duhovnic să o Împărtășească. 
„Nu vă apropiați “...și i-au lăsat un veșmânt.” „- Mulțumesc Doamne, că m-ai ascultat”! 
A rostit  numele părinților Lavrentie și Antonie, care vin îndată de la mănăstire, citindu-i rugăciunile. Împăcată cu Dumnezeu, s-a spovedit și împărtășit, a privit Răsăritul Răsăriturilor și a plecat în Veșnicie. Au prohodit-o și au îngropat-o în peșteră. A fost lume credincioasă din toate părțile și călugări din mănăstirile dimprejur, când au auzit că a plecat la Domnul o sfântă: Cuvioasa Teodora. Între anii 1730-1763 s-a zidit Schitul Sihla, care poartă nu doar amintirile și evlavia poporului dreptcredincios, ci rugăciunile noastre pe care Sfânta Teodora le duce Celui în care credem, Iisus Hristos.

„Și-adesea către seară, când clopotul se plânge,/ Când glasul rugăciuni încet prin văi se stinge,/ Călugării din Sihla, bătrânii munților,/ La piatra Teodorei înalță ruga lor” (poetul N. Beldiceanu). Părinții de la Sihăstria au prins în condei de manuscris povestea sfântă a Cuvioasei Teodora, „Floarea duhovnicească” care a sfințit aceste meleaguri. Prin Regulamentul organic promulgat de autoritățile imperiale rusești în anul 1831-1832, o înțelegere dintre Poarta Otomană și Rusia, Moaștele Cuvioasei ajung la Kiev în mănăstirea Lavra Pecerska, unde găsești doar inscripția deasupra raclei: Cuvioasa Teodora din Carpați.
Dacă un pământ rodește Sfinți, înseamnă că este binecuvântat! Moștenirea este sfântă și trebuie păstrată „zestrea”, pentru ca nimeni să reproșeze vreodată ceva. De vom continua ”legați” cu interese, nici pustnicii nu vor mai găsi liniștea codrilor străbuni cu scorburi umbroase, ca să rostească rugăciune pentru neam. Ortodoxia românească este în sufletul nostru și Bisericile bat clopotele și toaca, chemând la rugăciune Țara!
 - De aceea și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni, și te chemăm, roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre...să dobândim mila și mântuirea Lui... Bucură-te, Cuvioasă Teodora! (rugăciunea acatistului).

Sursa foto: crestinortodox.ro