Amintiri din vremea holerei Războiul Crimeii şi Dobrogea anului 1854 (I) (galerie foto)

Războiul Crimeii a fost unul dintre cele mai devastatoare conflicte militare ce au sfâşiat Europa în cursul secolului al XIX-lea şi în care au fost implicate direct marile puteri militare ale lumii. Principalele protagoniste au fost Imperiul Otoman, aliat cu Franţa, Anglia şi Regatul Sardiniei, şi Rusia Țaristă, dar operaţiunile militare desfăşurate de acestea au afectat, într-un fel sau altul, întregul continent.
 

 
De altfel, şi deznodământul acestui război, (înfrângerea Rusiei Ţariste şi semnarea Tratatului de la Paris) avea să redeseneze practic harta politică şi economică a Europei şi să influenţeze direct dezvoltarea mai multor state. Despre toate aceste efecte, unele de-a dreptul extraordinare, vom vorbi însă la finalul acestei serii de materiale.
 
Războiul ruso-turc a început oficial pe 16 octombrie 1853, prin declaraţii de război, însă conflictul fusese iniţiat încă din iunie, când Rusia ocupase Principatele Române, aflate sub suzeranitate otomană.
 
Îngrijorate de ascensiunea şi de pretenţiile Rusiei şi mânate de interese economice şi politice, Franţa (al doilea Imperiu Francez) şi Anglia (Regatul Unit al Marii Britanii) au intrat şi ele în război de partea Turciei, prin declaraţiile oficiale făcute pe 27, respectiv 28 martie 1854.
 
Luptele s-au dat atât în Peninsula Crimeea, dar şi în Balcani, în Dobrogea şi în Marea Neagră, precum şi în Marea Baltică. Conflictul militar s-a încheiat pe 30 martie 1856. A durat doar doi ani şi jumătate, dar a avut efecte teribile asupra tuturor părţilor beligerante.
 
Războiul Crimeii s-a soldat cu mari pierderi de vieţi omeneşti: otomanii şi aliaţii lor au avut peste 223.000 de morţi şi răniţi (dintr-o armată de 603.132 de oameni) iar Rusia - peste 530.000 de morţi şi răniţi, dintr-un total de 889.000 de mobilizaţi!
 
Numărul uriaş de pierderi omeneşti, de ambele părţi, se explică însă şi printr-o altă cauză: 120.000 de aliaţi otomani-francezi-englezi, respectiv 377.000 de ruşi au fost victime ale epidemiilor de holeră şi alte boli care au făcut ravagii prin taberele militare.
 
Epidemiile au decimat armatele în felul următor: Turcia a pierdut 24.500 de oameni, Franţa - 75.375, Anglia - 17.580, Sardinia - 2138 de soldaţi iar Rusia - 377.000 de morţi din alte cauze decât lupta directă cu inamicul.
 
Dobrogea a fost teatrul unor ample operaţiuni militare în cadrul acestui război, operaţiuni desfăşurate mai ales în prima fază a conflictului, înainte ca acesta să se mute efectiv în Peninsula Crimeea ( septembrie 1854 - martie 1856).
 
Dobrogea a fost în acelaşi timp scena unor mari tragedii umane, pentru că aici armatele implicate au fost decimate de epidemia de holeră, care a făcut ravagii inimaginabile. Anul în care mii de soldaţi aliaţi şi-au găsit moartea în diverse zone ale Dobrogei istorice a fost 1854, un an negru în istoria ţinutului dintre Dunăre şi Mare.
 
În această serie de materiale vom prezenta mărturii ale vremii, precum şi preţioase şi reale informaţii publicate în ultimul secol de către istorici din întreaga lume. Aceste mărturii se referă direct la calvarul armatelor afectate de holera care a bântuit Dobrogea.
 
Cu ajutorul mărturiilor lăsate de participanţi englezi şi francezi în acest război, graţie descoperirilor arheologice din România şi Bulgaria, s-a putut stabili numărul aproximativ al soldaţilor străini decedaţi în Dobrogea, ca urmare a epidemiei.
 
Din nefericire, nu avem date clare în ceea ce priveşte impactul produs de molimă asupra populaţiei civile din Dobrogea istorică. Documentele străine nu menţionează decât indirect astfel de lucruri iar izvoare autohtone din acele timpuri nu există aproape deloc. Am aflat însă că provincia era pustiită şi în ruină, că oraşele fuseseră în mare parte părăsite, cei mai mulţi dintre localnici fugind din calea războiului. Chiar şi aşa, ne putem imagina impactul teribil pe care l-au avut holera şi războiul, deopotrivă, asupra oamenilor din Dobrogea, a căror viaţă a fost atât de greu tulburată.
 
Trebuie să menţionăm că în 1854 holera a fost adusă în Dobrogea din alte zone, dar aici au existat şi condiţii propice (climatice şi geografice, de la acel moment) pentru ca această epidemie să se extindă la cote îngrozitoare. Epidemia a început la Varna, iar apoi a cuprins, rapid, Dobrogea toată, din cauza unor evenimente pe care le vom prezenta în detaliu.
 
În acel an, înainte de a ajunge în Dobrogea, holera începuse deja să afecteze trupele aliate strânse în diverse porturi, acolo unde armatele se adunau pentru o viitoare campanie în Crimeea. Astfel, se consemnaseră deja cazuri la Marsilia, la Pireu, la Gallipoli şi la Constantinopol.
 
Franţa şi Anglia intraseră în război de partea Turciei, dar comandanţii acestor forţe nu intenţionau să ajungă în Dobrogea, ci doreau să meargă direct prin Marea Neagră, până în nordul acesteia, în Peninsula Crimeea. Turcia avea însă probleme deosebite: suferise în primăvara lui 1854 mai multe înfrângeri în faţa ruşilor, iar cetatea Silistra era supusă unui lung asediu de către ţarişti. Din acest motiv, Omer Paşa, general şef al forţelor Semilunei, le-a cerut omologilor aliaţi să amâne planul iniţial şi să vină în Dobrogea, pentru a-l ajuta.
 
Forţele franco-engleze erau conduse de doi comandanţi cu vastă experienţă, ambii numiţi Comandanţi ai Armatelor din Est. Unul dintre aceştia era mareşalul Armand Jaques Leroy de Saint Arnaud iar cel de al doilea era mareşalul Fitzroy James Henry Somerset, baron de Raglan. Cei doi vin la Varna şi după ce se întâlnesc cu Omer Paşa acceptă să îşi schimbe planul şi să debarce în Dobrogea.
 
Aşa se face că, în iunie 1854, Varna, oraş ales ca bază principală a operaţiunilor din această etapă, devine tabără pentru o oştire impresionantă, compusă din (în acel moment) 50.000 de francezi, cca 20.000 de britanici şi aproximativ 60.000 de soldaţi otomani. Iar vasele aliaţilor continuau să vină... Planul lui Omer Paşa s-a dovedit bun, cel puţin pentru moment: Forţaţi de aliaţi, ruşii ridică asediul Silistrei şi se retrag, după ce lasă pe câmpurile cetăţii cam 2000 de morţi.
 
Totul părea să meargă de minune, iar aliaţii plănuiau acum plecarea spre Crimeea. Varna era însă un furnicar, un loc ideal unde holera urma să lovească. În doar câteva zile, de la sfârşitul lui iulie şi apoi în luna august, viaţa în tabăra din Varna va deveni un coşmar...
 
Era deja foarte cald, vântul dobrogean nu aducea briza dorită, ci un aer fierbinte ce usca nările şi gâturile occidentalilor. În ciuda regulilor impuse la Londra sau Paris, în pofida recomandărilor date de mari medici ai vremii (precum John Snow), la Varna, soldaţii nu respectau elementare reguli de igienă. Mâncau fructe moi culese din copaci şi beau apă din lacurile din zonă, fără să o fiarbă înainte. Taberele militare erau pline de praf iar peste tot (n.a. aşa cum arată istoricul Orlando Figes în sursa bibliografică citată) se găseau muşte moarte, căzute în cazane sau pe proviziile prost aranjate.
 
În urma informaţiilor adunate, Figes stabileşte că latrinele din tabere erau lăsate să deverseze şi mizeria se scurgea adesea pe pământ, fiind luată apoi pe bocancii militarilor aflaţi mereu în mişcare. Mai mult, după ce se sacrificau animale pentru hrană, carcasele acestora erau depozitate impropriu şi adesea lăsate să putrezească în soare, la doi paşi de corturile oamenilor.
 
Când epidemia se va declanşa, aliaţii nu vor reuşi să găsească soluţii şi vor face în continuare erori uriaşe, permiţând ca holera să se extindă. Astfel, când numărul bolnavilor va deveni tot mai mare şi spitalele se dovedesc neîncăpătoare, pacienţii vor fi duşi în barăci deja infestate de şobolani.
 
Când oamenii mureau, erau puşi în pături şi îngropaţi în gropi comune. Noaptea însă, ţăranii turci extrem de săraci îi dezgropau şi furau păturile, luând cu ei microbii molimei...
 
(Va urma)
 
Surse foto: Imaginea principală a articolului este o ilustrație din cartea „Tomi - Constanța“ (1931), a col. Marin Ionescu Dobrogianu, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța; imaginile din galeria foto reprezintă print screen-uri din cărțile amintite în bibliografie.
 

Bibliografie

 
Baron de Bazincourt - "L Expedition de Crimee jusqu a la prise de Sevastopol (Chronique de la guerre D Orient)", Premier Partie; pdf by books.googleusercontent.com, The University of California Library
 
George Mackay MD - "Notes on the Cholera wich appeard in Varna in year 1854, and more especially in Her s Majesty Ship "Agamemnon" in the Black Sea, between the 1 august 1854 and 8 september 1855"
 
Camille Rouset - "Histoire de la Guerre de Crimee", Tome Premier, Paris, 1878; pdf downloaded from gallica.bnf.fr
 
Extrase de ziar din "London Morning Post" - september 1854, from newspaperarchive.com
 
Orlando Figes - "The Crimean War: A history", 624 p, Picador Reprint Edition, 2012
 
William Howard Russel - "The british expedition to the Crimeea", 1877, 592 p, London, George Routledge and sons, digitized on archive.org by Bringham Young University, Utah, USA
 
Winfried Baumgart -" The Crimean War", 256 p, Edit by Bloomsbury USA, 1999
 
Th. Ionescu, IN Duployen - "Constanţa şi Tekirghiolul - Ghid ilustrat 1924", Institutul Grafic Albania, Constanţa, 1924
 
Dan Șambra - "Pagini din trecutul oraşului Kustendje - Constanţa", Partea a III-a: 1846-1855, articol publicat în Ziua de Constanţa pe 28 sept.2017
 
"Perplexing monument of british cholera casualties in Crimean War pops up in Bulgaria", articol publicat pe 17 sept.2011 pe site-ul novinite.com
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.  
 
Citeşte şi: 
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Creştinismul în Dobrogea antică Legendele, tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea a IV-a - Martirii de la Niculiţel şi Sfinţii Pelerini (galerie foto)