Bandele de tâlhari suprimate de autoritățile române în Dobrogea anului 1880

Administraţia românească s-a instalat în Dobrogea în noiembrie 1878 şi a demarat imediat ample reforme, în toate domeniile, pentru a integra provincia dintre Dunăre şi Mare în sistemul deja bine definit al patriei-mamă. Au fost luate măsuri de ordin economic, administrativ, social, educaţional, militar şi politic, toate de natură să smulgă Dobrogea din vechiul sistem otoman în care funcţionase până la unirea cu Principatul României.
 

 
Dincolo de problemele existente legate de schimbarea şi modernizarea sistemului, Dobrogea s-a confruntat în primii doi ani, între 1878 şi 1880, şi cu o altă problemă, una deosebită. Imediat după încheierea Războiului de Independenţă, ţinutul a început să fie bântuit de bande de răufăcători, tâlhari puşi pe jaf, care încercau să profite de degringolada existentă după încheierea războiului ruso-româno-turc.
 
Reacţia autorităţilor faţă de acest flagel ce bloca dezvoltarea provinciei a fost la început una destul de anemică. Treptat însă, înţelegând realitatea, statul român începe să devină stăpân pe situaţie: drumurile provinciei devin mai sigure, iar contingentele militare reuşesc să dea de urma tâlharilor ce bântuiau cu precădere zonele împădurite şi care până atunci atacaseră la drumul mare.
 
Prefectul judeţului Constanţa, Remus Opreanu, solicitase Ministerului de Interne încă din 5 decembrie 1878 trupe de infanterie şi jandarmi pentru a putea asigura un climat de ordine şi linişte în zona pe care o conducea. Aceste trupe au ajuns în Dobrogea, dar nu atât de repede încât să rezolve imediat problema bandiţilor din zona rurală. A fost nevoie aşadar de aproape doi ani pentru ca această problemă deosebită să îşi găsească într-un final rezolvarea...
 
Pe 1 septembrie 1880, ziarul tulcean „România Trans-Dunăreană“ (apărut în perioada 31 august 1880 - mai 1881) făcea un bilanţ al acţiunilor întreprinse de poliţie şi jandarmerie pentru stoparea acestui flagel.
Astfel, într-un interval de un an şi jumătate, fuseseră prinşi şi încarceraţi 90 de tâlhari la drumul mare. Dintre aceştia, 26 erau  „turci adevăraţi“, 56 „ţigani turci“ iar 14 „creştini"“ (din care  doi bulgari).
 
Se menţionează că cei mai mulţi dintre bandiţii prinşi, 55, erau dintre cei ce operaseră în judeţul Constanţa. Ei ajunseseră la Parchetul Tribunalului Mangalia cu „mandate de depunere“. Ziariştii tulceni oferă detalii despre fiecare bandă în parte. Astfel, aflăm că trei dintre ei se făceau vinovaţi de jefuirea unui cetăţean bulgar pe nume Stoian Teodor, iar alţi cinci erau judecaţi pentru asasinarea unui cârciumar.
 
Nu mai puţin de 18 tâlhari se făceau vinovaţi de jafuri comise în satele Giuvenlia (Chirnogeni) şi Buyuk Enghel, ambele din ocolul Mangalia. Alţi 13 fuseseră arestaţi pentru „prădăciuni şi jefuire în comuna Cikurchioi, ocolul Silistra Nouă“, iar 16 pentru „tâlhării la drumul mare şi jefuiri în comunele Talaşman şi Bornaga, ocolul Medgidie“.
 
Pe lângă cei 55 de tâlhari mai sus-menţionaţi şi duşi la parchetul de la Mangalia, mai fuseseră arestaţi şi 7 hoţi şi patru dintre găzduitorii lor şi care pe lângă furt se făceau vinovaţi şi de uciderea unui soldat călăraş. De menţionat că pentru prinderea celor 55 de bandiţi duşi în cele din urmă la Mangalia autorităţile folosiseră trei escadroane de călăraşi şi un pluton de infanterie.
 
Am lăsat în mod intenţionat la final banda cea mai de temut din perioada 1878-1880. Era formată numai din creştini, 11 la număr (9 români şi 2 bulgari) şi acţionase în districtul Tulcea, comiţând jafuri şi crime în vecinătăţile comunei Ostrov. Această bandă de tâlhari creştini fusese condusă de „căpitanii“ Pîrlici şi Ciupitu (Ciupitulu). Cei 11 au fost prinşi şi deferiţi justiţiei.
 
Numărul tâlharilor care terorizaseră Dobrogea în cei aproape doi ani fusese însă mult mai mare. După ce autorităţile au început să înregistreze succes după succes împotriva acestor bande, bandiţii rămaşi în libertate au realizat că nu mai pot rămâne în provincie şi au migrat spre Sud, dincolo de graniţele României. 
 
Tâlhari au mai existat în Dobrogea şi după anul 1880 şi îi enumerăm doar pe cei mai cunoscuţi dintre ei: Licinski, Cocoş sau Terente (născut în Carcaliu, judeţul Tulcea). Aceştia au terorizat ani buni drumurile din Tulcea, dar au fost în cele din urmă prinşi şi ucişi. Chiar şi aşa, cazurile de mai sus au fost unele izolate, pe când situaţia din perioada 1878-1880 fusese mult mai gravă, bandele numeroase de atunci punând în pericol funcţionarea normală a întregii provincii...

Bibliografie

"Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei, vol I (1878 - 1916)", coordonator Stoica Lascu; Muzeul Naţional de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, 1999; p.110, document nr.22, sursă citată - ziarul tulcean România Trans-Dunareană nr.1, sept 1880, articol apărut sub titlul "Bande de tâlhari din Dobrogea".
 
Despre Cristian Cealera 
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal”, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Poveştile Histriei (II) Moştenirea centurionului Saturninus, veteranii romani şi tragedia lui Chrysippos