Bolşevicul Trotski, Dobrogea în 1913 şi vizita la Pecineaga

Leon (Lev, Leiba) Trotski s-a născut în 1879, în satul Bereslavka (regiunea Kherson, Ucraina), în familia unui proprietar de fermă, un evreu de rit aşkenaz pe nume David Bronştein.
 
Nou-născutul a fost botezat Lev Davidovich Bronştein. Supranumele Trotski şi l-a luat singur, ani mulţi mai târziu, acesta fiind de fapt numele unui gardian în paza căruia el s-a aflat în timpul unei detenţii la Odessa.
A fost a doua mare personalitate a regimului bolşevic, după Lenin, şi a avut un rol capital în Revoluţia Rusă din 1917, cea care a dus la înlăturarea regimului ţarist şi la instaurarea regimului comunist în Rusia, devenită după 1922 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).
 
Politician abil, revoluţionar, fin teoretician al marxismului şi un foarte bun scriitor, Trotski este şi astăzi considerat unul dintre controversaţii lideri socialişti ai secolului trecut. A fost comisar al Poporului pentru Afaceri Externe, fondator şi comandant al Armatei Roşii (de fapt, Comisar al Poporului pentru Afacerile Armatei şi Flotei) şi membru fondator al Biroului Politic (Politburo).
 
Adept al revoluţiei proletare mondiale şi al teoriei numite după el (troţkism, folosită uneori ironic de stalinişti), Leon Trotski a avut însă parte de un adversar redutabil în lupta pentru putere, pe Iosif Vissarionovici Stalin. 
 
Trotski a pierdut această luptă şi, exilat din Rusia, şi-a petrecut ultima parte a vieţii sale prin diverse colţuri ale lumii, preferând să creeze ample lucrări de analiză şi de critică a sistemului stalinist. A murit în 1940, la vârsta de 60 de ani, asasinat în Mexic de un agent stalinist.
 
Se ştie însă mai puţin faptul că liderul bolşevic a ajuns şi în Dobrogea şi că a scris despre acest ţinut. În 1913, pe când avea 33 de ani, Leon Trotski a fost corespondent de război, trimis special al ziarului „Kievskaia Mysl“ (Gândirea Kieveană), pentru care a scris peste 150 de pagini de articole. Aceste articole au fost reunite ulterior sub titlul „România şi războiul balcanic - Cine a avut de câştigat în urma celui de-al doilea război balcanic“.
 
În 1913, Estul Europei era măcinat de conflictul militar numit al Doilea Război Balcanic (primul fusese în 1912, iar România fusese neutră). Imperiul Otoman era în plină dezintegrare, iar statele aflate altădată sub stăpânirea sa (Grecia, Bulgaria, Serbia etc.) îşi declarau independenţa sau îşi manifestau diverse pretenţii teritoriale.
 
În al Doilea Război Balcanic, România avea statutul de mediator, fiind un regat condus de o dinastie germană (Hohenzolern-Singmaringen) şi având de partea sa aliaţi vestici şi estici puternici (Franţa şi Rusia). Era un stat independent, considerat garant al păcii în Balcani, zonă numită de vestici „butoiul cu pulbere al Europei“. 
 
 
Pe 10 august 1913, în urma Păcii de la Bucureşti, Bulgaria (care provocase războiul prin atacarea prin surprindere a aliaţilor săi), va accepta armistiţiul şi va pierde diverse teritorii cucerite în Primul Război Balcanic.
 
Frontiera româno-bulgară va fi redesenată, iar ca mediator şi forţă în zonă, România câştigă provincia numită de ofiţerii topografi drept Cadrilater. Românii pretinseseră doar această parte a Dobrogei istorice, pe când bulgarii visaseră la anexarea întregii provincii danubiano-pontice
 
Trotski ajunge în România pentru a scrie despre acest conflict şi va sta timp de o lună în Dobrogea, la Pecineaga (pe atunci sat numit Gherengic) la o casă proprietate a unui amic socialist bulgar, Christian Rakovski. Acea casă nu mai există astăzi.
 
Acest Rakovski fusese medic militar în Armata Română şi servise ca locotenent în Regimentul 9 Cavalerie Constanţa. Socialist dedicat, Rakosvki a deţinut şi condus două ziare „România Muncitoare“ şi „Jos Dezpotismul“, a fost un timp consilier judeţean la Constanţa şi era prieten cu un alt socialist, Constantin Dobrogeanu-Gherea.
 
În 1905, militarii ruşi răsculaţi de pe Crucişătorul „Potemkin“ s-au refugiat în Portul Constanţa, după rebeliunea declanşată împotriva ofiţerilor lor tiranici. Ei au predat vasul autorităţilor române, dar aceştia la rândul lor l-au dat ruşilor înapoi. În timpul acestei crize, Rakovski le-a luat partea marinarilor răsculaţi.
 
Acesta era bulgarul Rakovski, gazda lui Leon Trotski în 1913. Cei doi se cunoşteau din 1903, aşa cum însuşi bolşevicul ucrainean povestea în cartea sa de memorii „Viaţa Mea“: „Luna pe care am petrecut-o în România m-a adus în strânsă legătură cu Dobrudjanu Gherea şi a cementuit pentru totdeauna prietenia mea cu Rakovski, pe care îl ştiam încă din 1903. Pe coasta Mării Negre, nu departe de Mangalia, el deţine o mică proprietate, pe care o moştenise şi cu banii de pe ea susţinea Partidul Socialist Român şi câteva grupări revoluţionare din alte ţări“. 
 
În drumul său spre Dobrogea, Trotski trecea peste podul de la Cernavodă, pe care îl numea principalul pod dunărean şi despre care scria că a fost creat de „italianul“ Saligny.
 
Bolşevicul scria: „După ultimul recensământ, în oraşul Constanţa sunt cel puţin 25.000 de locuitori, de cel puţin 25 de naţionalităţi. La fel este întreaga Dobroge. Iată unde şi-ar putea încerca forţele specialiştii în esperando“.
 
Fiind influenţat probabil de Rakovski, nu era impresionat de români, despre care scria ironic: „Aici, din trei români, doi vor să fie primari“.
 
La Mangalia ajungea mai des, fiind un oraş apropiat de Gherengicul lui Rakovski. Şi aici, Trotski este impresionat de multiculturalitatea zonei şi scrie despre neamurile întâlnite, despre turci, tătari, scapeţi, bulgari, greci, lipoveni staroveri, dar şi despre ţiganii turci şi ţiganii români, pe care îi considera „foarte deosebiţi unii de alţii“. Impresionat de acest mozaic multicultural, el dădea Dobrogea ca exemplu de convieţuire etnică.
 
După scurta sa călătorie în Dobrogea, Trotski îşi continuă cariera. Căsătorit cu o româncă (Adina Alexandrescu), Rakovski va face la fel, va ajunge în Rusia, iar în 1941, alături de alţi 156 de socialişti, va fi asasinat în pădurea Medveski, regiunea Oriol, din ordinul direct al lui Beria, şeful NKVD şi mâna dreaptă a lui Stalin. Bibliografie
 
- Leon Trotsky - "My Life - An Attempt at an Autobiography"; Pathfinder Press Inc, New York, 1970
 
- Robert Service - "Trotsky, A Biography", ed. Pan Mac Millan, Londra, 2009
 
- Joshua Rubenstein - "Leon Trotsky, A revolutionary life", Yale University, Verso 2003
 
- Leon Trotskys: "The War and the International, (The Bolsheviks and the war peace)", transcribed by David Walters for Trotsky Internet Archives, 2006
 
Sursa foto: Wikipedia - https://en.wikipedia.org/wiki/Leon_Trotsky. Atribuire: „Bundesarchiv, Bild 183-R15068 / CC-BY-SA 3.0 [CC BY-SA 3.0 de (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/de/deed.en)], via Wikimedia Commons“
 
Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal”, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Mangalia în timpul stăpânirii otomane (II) Istoricul şi evoluţia oraşului medieval şi a portului