Călători străini prin Dobrogea (CLXXIV) - Guillaume Lejean (Franța)

Guillaume Lejean (1818-1871) s-a născut într-o familie de agricultori din Bretania. A studiat la colegiul Saint-Pol-de-Leon și medicina la Paris. El a avut diverse ocupații: istoric local în ziarul „L'Echo de Morlaix” (din 1841), arhivist și apoi secretar al subprefecturii din Morlaix, redactor al ziarului „Pays” (1848), secretar al scriitorului și politicianului A. de Lamartine (până în 1853).
 
Pe când era cartograf și cursant la College de France, a fost recomandat Societății de Geografie de către profesorul Guignaut. După ce în 1854 a prezentat societății o hartă a Bulgariei otomane, Lejean a fost primit în acest for științific parizian în februarie 1856 și astfel și-a început „cariera” de călător.
 
În aprilie 1857, după încheierea Războiului Crimeii (1853-1856), Ministerul Instrucțiunii Publice l-a trimis într-o misiune de documentare geografică în Principatele Române și Bulgaria. Lejean a descris călătoria în scrisori adresate geografului Ernest Desjardins și arheologului și cartografului Edme Jomard. Epistolele au fost publicate în 1858 în „Bulletin de la Société de Geographie”, în articolul întitulat Mission de M. G. Lejean dans les Provinces Danubiennes. Institutul „N. Iorga” a folosit acest articol pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea.
 
În scrisoarea adresată lui Jomard din Iași, la 12 august 1857, călătorul descrie și Delta Dunării. Aceasta era formată din 19 insule, dintre care el nominalizează Leti/Letea, Tchetal/Ceatal, și Saint-Georges/Sf. Gheorghe.
 
Insula Letea fusese amintită și de jurnalistul francez X. Marnier (1846/CXLIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI) și istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII).
 
Insula Ceatal fusese menționată de: clericul ortodox sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), căpitanul austriac K. von Titelsberg (1783/LXXVIII), contele francez de Langeron (1807/CI), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL) și istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII).
 
Valoarea terenului deltei era „neînsemnată”, cea mai parte a sa fiind acoperită cu stuf, al cărui drept de folosință revenea localnicilor. În schimb, pământul cultivabil reprezenta 10% din suprafața Letei, 25% la Sf. Gheorghe și 20% la Ceatal. Pădurile erau „destul de numeroase”, fiind nominalizate Tasca pe insula Letea și Kara-Orman/Caraorman („pădurea neagră”) pe insula Sf. Gheorghe.
 
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clericul ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomații unguri curuți M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg
(1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretașul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX) și anonimul englez (1857/CLXXIII).
 
Pădurile din Dobrogea au fost menționate în secolele XVI-XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI) și paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
Lejean cita o estimare conform căreia în deltă se adăposteau 40.000 de vagabonzi și răufăcători, dar o considera numărul exagerat de „patruzeci de ori”.
 
Problema siguranței călătorilor în Dobrogea fusese semnalată și de alți călători străini: episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), baronul franco-maghiar F. de Tot (1769/LXVIII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleeman (1768/LXIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), tânărul polonez J. Mikoscha (1782/LXXVII), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofițerul de marină britanic W. Hunter (1792/XC) și contele francez de Langeron (1809/CI).
 
Sulina se dezvoltase „cu repeziciune”: dacă în 1861 insula avea 839 de locuitori, în 1857 numai orașul avea „cel puțin” 5.000 de locuitori. Expeditorul anexa și o schiță a portului, care „are un viitor de netăgăduit”, mai ales dacă nu ar fi urmat să rămână sub controlul turcilor.
 
Prin Sulina mai trecuseră și alți călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretașul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoțieni A. Bonar și McCheyne (1839/CXXII), ofițerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853, 1857/CLX), cpt. englez E. Spencer (1853/CLXVI), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI) și anonimul englez (1857/CLXXIII).
 
Delta Dunării fusese anexată de Rusia prin pacea victorioasă de la Adrianopol (azi, Edirne, în Turcia europeană) din 1829 și revenise la Imperiul Otoman prin protocolul european din 6 ianuarie 1857. Dar Lejean credea că și Moldova putea să revendice acest teritoriu, deoarece Chilia Veche a lui Ștefan cel Mare fusese construită pe Letea, unde se mai vedeau „ruine atât de stranii”, și ispravnicul Ismailului (azi, în Ucraina) avusese ca atribuție până în secolul XIX curățarea brațului Sulina. Făcând aluzie la cele patru secole dominație otomană, francezul concluziona că sultanul „nu a știut să facă niciodată nimic” cu delta.
 
Clădirile din deltă erau în proprietatea unor mănăstiri grecești: cârciuma de pe Ceatal, o fabrică și patru cârciumi de pe Letea, 20 de gospodării și ateliere de pe Sf. Gheorghe, precum și cele de la „colonia” de la Caraorman.
 
Alți călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofițerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), ofițerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul C. Allard (1855/CLXVII) și turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII).
 
Alți călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârșitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creștin Paul din Alep (1653/XXXVII), starețul Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul venețian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretașul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoțieni A. Bonar și R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofițerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), diplomatul german/prusian R. Kunisch (1858/CLXXII) și anonim englez (1857/CLXXII).
 
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2012/10/Harta-delta-Dunarii..jpg
http://blog.noviodunum.ro/wp-content/uploads/2012/04/Sulina_Geamia.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii#/media/File:RO_TL_Delta_Dun%C4%83rii.JPG
https://fr.wikipedia.org/wiki/Edme_Fran%C3%A7ois_Jomard#/media/File:Edme-Fran%C3%A7ois_Jomard.jpg
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, București, 2012.
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fc/Guillaume-Lejean-Portrait.jpg
https://archive.org/services/img/bulletindelasoci08geog
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Călători străini prin Dobrogea (CLXXIII) - Anonim (Marea Britanie - Anglia) - galerie foto​