Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.7) - Henry Barkley (MB - Scoția)

Henry Barkley (1837-1903) s-a născut în familia unui reverend scoțian. Într-o epocă de dezvoltare rapidă a căilor ferate, el a devenit inginer în acest domeniu, asemenea fraților săi mai mari John și George. Din 1850, John a lucrat la exploatare de cărbuni din localitatea otomană Eregli.
 
În 1856, John a făcut parte dintr-o misiune tehnică britanică ce a vizitat Dobrogea otomană pentru a evalua posibilitățile de stimulare a comerțului țării sale în regiunea Mării Negre. Inginerii britanici au redactat un raport favorabil construirii unei căi ferate între Cernavodă și Constanța, datorită forței de muncă și materialelor de construcție locale ieftine.
 
Ca urmare, în marile orașe englezești s-a constituit consorțiul „Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co.”. Tratativele cu guvernul otoman au dus la anularea proiectului inițial de construire a unui canal și la semnarea unei convenții feroviare la 1 septembrie 1857. Documentul prevedea terminarea liniei ferate în trei ani și amenajarea porturilor Cernavodă și Constanța.
 
Încheierea lucrărilor la portul maritim era prevăzută pentru o perioadă de cinci ani, după care societatea britanică urma să încaseze taxe de a vasele care ancorau aici, estimându-se un profit anual de 22-40%.
Ca urmare, în septembrie 1857 debarcau în portul Varna din Bulgaria otomană frații George, Henry și Robert Barkley, care au rămas în Dobrogea până în 1876. Construcția căii ferate a început în primăvara lui 1858 și a fost inaugurată în toamna lui 1860, cu costuri mai mari decât fusese estimat.
 
Henry Barkley și-a publicat amintirile dobrogene de-abia în 1876, în contextul în care se declanșase o nouă criză orientală prin revoltele antiotomane din Bosnia și Bulgaria. Volumul a apărut la Londra, cu titlul Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediție pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea.
 
Alături de cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII, agentul comercial german M. Gruneweg din secolul XVI, medicul francez C. Allard și agronomul german W. Hamm, H. Barkely face parte din categoria călătorilor străini care au scris cel mai mult despre Dobrogea otomană.
 
Problema construirii unei căi ferate fusese discutată și de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elvețian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) și contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
Capitolele XIV, XV și XVI sunt consacrate lucrărilor din toamna lui 1858 și pregătirilor de iernat. În cursul lucrărilor din septembrie-octombrie de la Constanța, inginerii au realizat terasarea, măsurători pentru portul proiectat în golf, descărcarea materialelor de pe vapoarele din rada deschisă și au redactat documentația.
 
Lucrările au avansat pe o distanță de o milă (1 milă terestră anglo-saxonă = 1609 m) de-a lungul falezelor și pe încă o milă „coborând pe șanțul valului lui Traian”.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut și alți călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneția; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofițerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-pașa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) și inginerul scoțian H. Barkley (1857/CLXXXI.2).
 
Muncitorii locali s-au descurcat „bine”, deși erau „complet neobișnuiți” cu această muncă și uneltele specifice ei. Cei 500 de lucrători erau organizați în echipe de 20-30 de oameni de aceeași „rasă”. Aceștia erau conduși de un ceauș, desemnat dintre aceia care se remarcaseră „prin hărnicie sau inteligență”.
 
În această perioadă, a sosit pe șantier cu familia sa și Jack Striver, fost miner din Durham și colaborator de mulți ani al lui John Barkley. El îndeplinea funcția de maistru principal și din momentul în care „ochiul” său a început să supravegheze lucrările, acestea „au prins viață”. Doar un bosniac „uriaș” i-a contestat o singură dată autoritatea și a fost pus la pământ cu doi pumni.
 
La sfârșitul lucrărilor din acel an, inginerii au închiriat de la autoritățile otomane o magazie de cereale „mare”, în care au iernat muncitorii. Deși în interiorul magaziei creștinii au fost separați de musulmani, într-o noapte a fost nevoie de intervenția orală lui Striver, înarmat cu „un băț zdravăn”, pentru a liniști pe cei 300 de oameni care se luptau „ca niște fiare”.
 
În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), în respectiva clădire muriseră jumătate din caii generalului francez Espinasse. În 1854, acesta plecase din Varna (Bulgaria otomană) într-o misiune de recunoaștere la Constanța și o parte din caii însetați au băut din apa „sălcie” a unui „mic” lac situat la patru mile de localitate.
 
Expediția a fost menționată de ofițerul francez C. Fay (1854/CLXII), polonezul convertit la islam M. Czajlowski/Sadyk-pașa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII) și contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
La rândul lor, britanicii au strâns cortul în locuiseră în timpul sezonului cald și au încercat să închirieze o casă de la turci, „singurii” proprietari ai unor locuințe „decente”. În cele din urmă, Salim Bey, șeful poliției, a acceptat să le ofere o casă, pentru care europenii au plătit „prețul original” ca chirie pentru un an. Casa avea o curte „mare” înconjurată de ziduri „înalte”, bucătărie, două dormitoare, vestibul și cameră de zi. Dar pentru a trece cu bine de sezonul rece, scoțienii au cerut de acasă „haine de iarnă” și mobilier.
 
Prezența comunităților turce în Dobrogea fusese semnalată și de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofițerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofițerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elvețian J. Guillamord (1859/CLXXVIII) și inginerul scoțian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6).
 
La masa de Crăciun, frații Barkley i-au invitat și pe ceilalți doi europeni din oraș: francezul Bichelet, coleg de muncă, și polonezul Karl, un refugiat în serviciul administrației otomane. Împreună, ei au vânat o dropie și alte cinci păsări „bune” din stolurile care zburau spre sud. De asemenea, au căutat în localitate ingredientele necesare preparării unei budinci cu stafide, după sfaturile doamnei Striver.
 
Diversitatea păsărilor la Dunărea de Jos, între care se remarcau pelicanii, a fost menționată și de: nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1656/XXXVIII.6.D), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), germanul J. von Struve (1792XCII/), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), englezul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), prințul prusian H. Puckler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3), anonimul englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) și inginerul scoțian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.4).
Prin Constanța mai trecuseră și alți călători străini în secolele XIV – XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul 843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elvețian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) și inginerul scoțian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6).
 
Predecesorii britanici ai lui Barkley din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepția scoțienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar și R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofițerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar și McCheyne (1839/CXXII), ofițerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII), contele Carlisle (1853/CLV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. Ch. Gordon (1856/CLXX) și anonim englez (1857/CLXXIII).
 
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/02/09/poze/primii-francezi/1853%20Constanta_thumb2.JPG
 
http://www.xplorio.ro/wp-content/2009/02/valul_lui_traian_001.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/Charles-Marie-Esprit_Espinasse#/media/File:General_Espinasse_BNF_Gallica.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dropie#/media/File:Dropie_mica_Posta_Moldovei.jpg
 
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, București, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://sites.google.com/site/barkleyfamilyhistory/home/henry-charles
https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=588&tbm=isch&sa=1&ei=XbqiWtXhI8r6Ur7pryA&q=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&oq=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&gs_l=psy-ab.3...246770.246770.0.248252.1.1.0.0.0.0.108.108.0j1.1.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.i9OeZ0j-HdE#imgrc=IIBHco1Ch2Ns0M
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.6) - Henry Barkley (MB - Scoţia)