Călători străini prin Dobrogea (CXCI.4) - Wilhelm Brennecke (Prusia - Germania) (galerie foto)

Wilhelm Brennecke (1813 Demmin - 1872 Posen=Poznan/Polonia) a studiat matematica şi ştiinţele naturii la Universitatea din Berlin, obţinând o diplomă pentru a preda engleza, francez şi italiana. Cariera pedagogică şi-a terminat-o cu funcţia de director al Realschule din Poznan, în care a fost numit în 1853. A călătorit în Europa de Vest în scopul perfecţionării lingvistice şi a scris lucrări de pedagogie, limbi străine, fizică şi matematică.
 

 
Prin Pacea de la Adrianopol din 1829, Rusia anexase Delta Dunării şi deschisese navigaţia pe Dunăre. Ca urmare, în anii '30, în Austria au fost înfiinţate două companii de navigaţie: „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft” (Viena), care opera până la Galaţi, şi „Österreichischer Lloyd” (Trieste/Italia), care opera din portul moldovenesc până în capitala otomană. După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), Delta Dunării a fost retrocedată Imperiului Otoman şi circulaţia fluvială s-a intensificat.
 
În septembrie 1868, Brennecke a călătorit pe Dunăre şi Marea Neagră spre Constantinopol/Istanbul. În portul dunărean Galaţi a debarcat pentru a face o excursie în Dobrogea otomană. El şi-a publicat memoriile de călătorie în 1870, la Hanovra, cu titlul Die Länder an der unteren Donau und Konstantinopel. Reise-Erinnerungen aus dem Herbst 1868. Cartea a fost dedicată lui Mihail Kogălniceanu, unul din foştii săi elevi români şi ministru de interne în acel moment. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea.
 
Germanul era surprins că ruta Galaţi - Constantinopol era deservită de o companie cu vase cu aburi britanică, austriacă, franţuzească, rusească şi grecească, dar nici una turcească spre propria capital!
 
Brennecke a călătorit cu vasul „Cheliffe” al societăţii franceze „Messageries Imperiales”, cu sediul la Marseille. Sănătatea pasagerilor de pe navele franţuzeşti era asigurată de un medic cu o farmacie corespunzătoare. Echipajul lui „Cheliffe” era format din căpitan, doi ofiţeri, 14 motorişti, 19 marinari pentru vele, 7 funcţionari şi un personal de serviciu „destul de numeros”. Pasagerii de la clasele 1 şi II dispuneau de cabine de dormit, primii mâncând cu căpitanul, iar ceilalţi cu ofiţerii. Pasagerii de la clasa III dispuneau de o sală fără paturi, iar cei de la clasa IV dormeau pe punte, cele două categorii neavând dreptul de a-şi părăsi locurile. Raportul numeric era un pasager clasa I la şase pasageri clasa II, 30 clasa III şi „câteva sute” clasa IV.
 
Activitatea pe Dunăre a companiei „Messageries Imperiales” a fost menţionată şi de agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4).
 
Prin Tratatul de pace de la Paris care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia înfrântă retrocedase Imperiului Otoman Delta Dunării şi Moldovei sudul Basarabiei, astfel încât imperiul ţarilor nu mai avea frontieră cu cel al sultanilor. În acest sens, prusacul observa sintetic: „Împingerea graniţei ruseşti de la Dunăre este un aspect mercantil, diplomatic şi strategic de o importanţă incalculabilă pentru rezolvarea chestiunii orientale”. Prin „chestiunea orientală” în diplomaţia epocii se înţelegeau decăderea treptată a Imperiului Otoman şi succesiunea sa teritorială.
 
Prin acelaşi document se instituise Comisia Europeană a Dunării, formată din reprezentanţi ai marilor puteri şi aflată formal sub autoritatea sultanului. Executivul organismului era asigurat de colonelul prusac Feodor von Drygalsky, al cărui titlu era Inspector de la navigation du Bas Danube (Inspector al navigaţiei la Dunărea de Jos) sau conform traducerii sale, „inspector-general al comisiei regulatorii a Dunării”.
 
Activitatea CED fusese menţionată de: diplomatul prusac R. Kunisch (1858/CLXXII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1, CLXXVII.4), ofiţerul englez J. Stokes (1857-71/CLXXXIV), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.1, CLXXXVII.2) şi vicontele francez de Caston (1869/CXC).
 
Drygalsky şi-a însoţit compatriotul de la reşedinţa sa din Tultscha/Tulcea până la Sulina şi i-a dat explicaţii asupra activităţii sale. Ofiţerul se ocupa cu adâncirea şi amenajarea canalului Sulina, dispunând în acest sens de vasul cu aburi „Mustik”, construit în acest scop la Dresda.
De la punctul de ramificare a Dunării în braţele Chilia şi Sulina, vasul francez a fost escortat unui vas de război otoman. De la Galaţi până la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră fuseseră înfipţi în mal stâlpi „înalţi” pentru măsurarea adâncimii., dar şi stâlpii liniilor telegrafice, instalate „peste tot” în Imperiul Otoman. Pentru mărirea adâncimii, CED folosise drăgi cu aburi şi ridicase baraje la mal, astfel Brennecke a măsurat o adâncime de 18 picioare (1 picior anglo-saxon - 0,3 m). El a comparat această „realizare importantă” a Comisiei cu epoca „neglijenţei ruseşti”, când braţul Sulina era înnisipat până la 7 picioare.
 
Tulcea era „capitala Dobrogei” şi reşedinţa paşei şi a consulilor Austriei şi Prusiei. Oraşul era şi staţie a piloţilor fluviali şi dispunea de un doc, unde anual se construia „un număr deloc neînsemnat” de vase pentru armatorii greci. De asemenea, Tulcea era înconjurată de 99 mori de vânt, care-i aminteau călătorului de oraşul prusac Rawicz (azi în Polonia). Pe parcursul escalei de 90 de minute, germanul s-a plimbat pe străzile localităţii construită pe şapte coline, marcată de un comerţ „zgomotos”. I-au atras atenţia „multele” brutării destinate aprovizionării echipajelor „numeroaselor” nave venite să încarce marfă şi un biliard „cu totul modern” într-o cafenea, pe ai cărei pereţi atârnau hărţi ale Orientului în alfabetul şi limba greacă.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), de epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII).
 
Folosirea piloţilor pentru trecerea barei Sulina fusese menţionată în secolele XVIII-XIX de: ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), anonim englez (1857/CLXXIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX).
 
Prezenţa grecilor în Dobrogea în secolele XVI-XIX a fost menţionată şi de: nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gnisnki (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2) şi diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.11), elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2). În Evul Mediu termenul „grec” era unul generic prin care catolicii şi protestanţii îi desemnau pe ortodocşi.
 
Jocul de biliard de la Sulina a fost menţionat şi de agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4).
Utilizarea morilor la Dunărea de Jos a mai fost menţionată de: francezul de Pavie (1585/XV), olandezul van der Does (1597/XX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651-1670/XXXVIII.1; XXXVIII.5.B; XXXVIII.6.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), clericul catolic ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), austriacul G. Lauterer (1782/LXXV), ofiţerul austriac K. von Titelsberg (1783/LXXVIII), francezul d Hauterive (1785/LXXXII), englezul W. Witmann (1802/C), generalul rus de origine estoniană F. Berg (1826/CV), francezul X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), anonimul englez (1857?1858/CLXXIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele Belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.15) şi belgianul L. Verhaeghe (1862/CLXXXII).
 
Brennecke era surprins de faptul că CED nu alesese braţul Chidirillis/Sf. Gheorghe pentru amenajare, deşi acesta avea o lăţime medie de 1.400 de picioare prin care curgea 8/27 din apa Dunării, în timp ce braţul Sulina avea o lăţime de numai 500 de picioare şi 2/27 din apa Dunării, fiind marcat şi de „multe” coturi. „Chelliffe” a trecut printr-un canal nou construit, care scurta drumul cu două mile.
 
Din cauză că pământul Deltei era aproape tot anul sub apă, malaria era „endemică”. Deoarece salariul zilnic era 13-14 piaştri otomani de argint sau 25 de groşi prusieni de argint, CED construise aici un spital pentru muncitori, care deveneau frecvent pacienţi. Pe de altă parte, prusacul anticipa că prin ridicarea unor diguri se va obţine un pământ „foarte roditor” pentru păşuni şi cereale.
 
Frigurile sau febra din Dobrogea au fost amintite în secolele XVIII-XIX de: diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), abatele catolic ragusan R. Boscovich (1762/), prinţul prusac H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), şi gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), turistul francez J. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), inginerul scoţian H. Barkley (1858/CLXXXI.6; CLXXXI.14; 1861/CLXXXI.20) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2).
 
Drygalski a coborât în „orăşelul” Ssulinsk/Sulina, urmând să se întoarcă la Tulcea cu cursa cu aburi care sosea noaptea din portul maritim rus Odessa (azi în Ucraina). De asemenea, a coborât şi doctorului navei, pentru a obţine de la autorităţile locale un atestat de sănătate pentru acostare. În epoca rusească, localitatea avea case „puţine”, barăci, cafenele şi colibe de pământ. Între timp, adâncimea portului fusese mărită de la 8 la 18 picioare şi la 31 iulie 1861 fuseseră terminate două diguri lungi de 3.000 picioare prusace şi 4.000 picioare prusace, care costaseră 178.000 ducaţi. Se folosiseră 12.000 de stâlpi din stejar de Dobrogea şi 68.000 mc de piatră de Tulcea. La gura de vărsare se ridicase un far, iar pe malul stâng se săpaseră tranşee. Traficul naval era „foarte activ”, în 1867 ancorând aici aproape 6.000 de nave. De aceea, Brennecke considera că Poarta Otomană trebuia să acorde Sulinei statutul de porto-franco şi că oraşul va avea „un mare viitor”.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853, 1857/CLX), cpt. englez E. Spencer (1853/CLXVI), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), ofiţerul englez J. Stokes (1857-61/CLXXXIV), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII), turista franceză A. de Hell (1868/CLXXXIX) şi vicontele francez de Caston (1869/CXC).
 
Consumul de cafea şi funcţionarea cafenelelor au fost amintite în secolele XVII-XIX de: cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.D; 1652/XXXVIII.5.H; 1652/XXXVIII.5.I; ; 1657/XXXVIII.6.B; 1657/XXXVIII.6.F), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), generalul rus de origină estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul francez H. de Béarn (1828/CVII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), medicul american J. Noyes (1854/CLIX), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.4), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1859/CLXXXI.12; 1860/CLXXXI.17).
 
Funcţionarea unui far la Sulina a fost menţionată în secolele XVI-XIX de: negustorul englez J. Newberie (1582/XII), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), diplomatul francez L. Beaujour (1817/CX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII).
 
În vremea dominaţiei Rusiei şi pământul Deltei fusese „sistematic neglijat”. În consecinţă, livezile şi grădinile de legume fuseseră acoperite de o trestie „înaltă” şi devenise arealul unor „sălbăticiuni”: cerbi, iepuri, porci sălbatici, vulpi, lupi şi „nenumărate” păsări de baltă.
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clerical ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomaţii unguri curuţi M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CLXXXI.8), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII).
 
Existenţa cerbilor în Dobrogea în secolul XIX a fost amintită de paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi ofiţerul englez J. Stokes (1857-1871/CLXXXIV).
Prezenţa iepurilor în Dobrogea în secolul XIX a fost semnalată de: medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2)
Existenţa mistreţilor în Dobrogea a fost menţionată în secolul XIX, de caretaşul saxon/german E. Döbel (1831/CXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi ofiţerul englez J. Stokes (1857-1871/CLXXXIV).
Existenţa vulpilor în Dobrogea a fosr semnalată de agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3).
 
Pericolul lupilor în Dobrogea a fost consemnat în secolul XIX şi de: scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3; CLXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3) şi ofiţerul englez J. Stokes (1857-1871/CLXXXIV).
 
Diversitatea păsărilor la Dunărea de Jos, între care se remarcau pelicanii, a fost menţionată şi de: nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1656/XXXVIII.6.D), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), germanul J. von Struve (1792XCII/), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), englezul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), prinţul prusian H. Puckler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3), anonimul englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.4; 1858/CLXXXI.7), ofiţerul englez J. Stokes (1857-1871/CLXXXIV), elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII).
 
La intrarea în Marea Neagră, germanul concluziona astfel pentru viitor: „Cu relaţii juridic ordonate şi cu păzirea păcii, un popor cu adevărat întreprinzător ar putea crea din aceste zone sălbatice, mlăştinoase - prin canalizări, desecări şi diguri de protecţie zone mănoase pentru cereale; s-ar întemeia oraşe comerciale şi porturi şi ar înflori, pe ţărmurile Mării Negre, o doua Lombardie (provincia nord-italiană cu centrul în Milano), o a doua Olandă”.
 
Predecesori germani ai lui Brennecke care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriece N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV), diplomatul rus J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial M. Gruneweg (1582-1586/XCIV/s), caretaşul E. Döbel (1831/CXI), medicul F. Chrismar (1833/CXII), botanistul A. Grisebach (1839/CXXI), prinţul H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul P. Holthaus (1843/CXXXVII), medicul K. Koch (1843/CXL), orientalistul J. Petermann (1852/CLIII), diplomatul prusac R. Kunisch (1858/CLXXII) şi agronomul W. Hamm (1858/CLXXVII.1-4).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), diplomatul francez L. Beaujour (1817/CX), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), diplomatul german/prusian R. Kunisch (1858/CLXXII), anonim englez (1857/CLXXII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.1), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII), turista franceză A. de Hell (1868/CLXXXIX) şi vicontele francez de Caston (1868/CXC).
 
Surse foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rom%C3%A2niei#/media/File:Romania_1859-1878.jpg
 
http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2012/10/Harta-delta-Dunarii..jpg
 
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/istoria-comisiei-europene-a-dunarii
 
http://blog.noviodunum.ro/wp-content/uploads/2012/04/Sulina_Geamia.jpg
http://www.romaniapozitiva.ro/wp-content/uploads/2011/08/moschee-in-Tulcea.jpg
https://asociatiatedd.files.wordpress.com/2015/05/moara5.jpeg
https://en.wikipedia.org/wiki/%C3%96sterreichischer_Lloyd#/media/File:Geb%C3%A4ude_des_Lloyd_Triestino_in_Triest_2.JPG
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul IX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/istorie/personalitati/calatori_straini_despre_tarile_romane_in_secolul_al_xix_lea_serie_noua_volumul_ix-busa_daniela-p10095878
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CXCI.3) - Wilhelm Brennecke (Prusia - Germania) (galerie foto)