Călători străini prin Dobrogea (CXXIII) - Hermann Pückler-Muskau (Germania/Saxonia) (galerie foto)

Hermann Pückler-Muskau (1785 Muskau -1871) s-a născut într-o veche familiară nobiliară saxonă. După ce a urmat şcoala primară din localitatea natală şi pe cea gimnazială la Halle şi Dessau, a început, la 16 ani, studiile juridice la Leipzig. Divorţul părinţilor l-a marcat sufleteşte şi în viaţa sa a început o perioadă tumultoasă cu chefuri şi datorii.
 
După ce în 1802-1804 a servit în regimentul de gardă din capitala saxonă Dresda, a călătorit şase ani în Europa de vest. Invazia Rusiei de către Napoleon în 1812 l-a determinat să se angajeze în armata ţaristă, în cadrul căreia a luptat până la înfrângerea definitivă a împăratului francez în 1815. Schimbările teritoriale decise la Congresul de Pace de la Viena au adus proprietatea sa Muskau în cadrul regatului Prusiei. Apoi, reforma agrară aplicată în statul prusac a avut ca rezultat micşorarea averii sale, compensată oarecum prin acordarea titlului de prinţ în 1822.
 
Diversele sale iniţiative economice lansate pe proprietatea de la Muskau nu i-au echilibrat situaţia financiară. După divorţul de prima soţie, în 1826-1829, prinţul a călătorit a doua oară în Marea Britanie pentru a-şi găsi o soţie care să-i aducă o zestre importantă. Cu această ocazie, şi-a descoperit talentul de scriitor, publicând în 1830 relatarea acestei călătorii, care i-a adus unele beneficii financiare. Cunoscută cu titlul „Scrisorile unui repauzat“, cartea în patru volume a fost apreciată de marii săi contemporani germani W. Goethe şi H. Heine. Deşi în 1831 a fost avansat general în retragere, situaţia materială nu i s-a ameliorat.
 
Ca urmare, în 1835, prinţul a început o călătorie în Africa de nord şi Orientul otoman. La întoarcere, în 1839, s-a îmbarcat la Constantinopol/Istanbul şi a navigat în Marea Neagră şi apoi pe Dunăre până la Viena.
 
În 1873-1876, Ludmilla Assing Grimelli, nepoata prietenului său Vernhagen von Ense şi executoarea testamentului său, a editat în nouă volume corespondenţa prinţului, cu titlul „Briefwechsel und Tagebucher des Fürsten Hermann v. Pückler-Muskau“. Ultimul volum include şi jurnalul ţinut de Pückler-Muskau în mai - august 1839, referitor la rezidenţa în capitala otomană şi călătoria maritimo-fluvială.
 
Până la Galaţi, prinţul a călătorit împreună cu misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII). Jurnalul a fost tradus în româneşte în 1937 de Eugen Păunel, în articolul său „Călătoria pe Dunărea prinţului prusian Hermann Pückler-Muskau“ acum o sută de ani, publicat în volumul omagial închinat lui Ion Nistor. Institutul „N. Iorga“ a reprodus traducerea lui Păunel în noua serie „Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea“.
 
În timpul călătoriei pe Dunăre, nobilul german a menţionat următoarea rută dobrogeană: Selina/Sulina – Puldscha/Tulcea – Matschies/Măcin – Hersora/Hârşova – Bassova/Rasova – Silistra.
 
Vaporul de cursă „Ferdinand“, cu care au călătorit şi alţi călători străini din deceniul patru, a plecat din Constantinopol la 25 august 1839 şi a ajuns la Sulina în seara lui 27 august. Germanul credea că satul fusese „înfiinţat“ de ruşi, care anexaseră Delta Dunării în urma victoriei împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829. Casele cu acoperişuri de şindrilă şi paie erau aşezate pe malul „canalului“ Sulina, care era „foarte îngust“ la vărsare şi unde erau vizibile epavele a două vase recent naufragiate.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX) şi misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII).
 
Dunărea prezenta acelaşi peisaj cu „nenumăraţi“ ţânţari până la Tulcea şi Măcin, unde „Ferdinand“ a ajuns la ora zece noaptea.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI – XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI) şi misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII).
La Măcin, vizibil prin „multe lumini“, fluviul semăna cu un lac situat la poalele unor coline.
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII – XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX) şi ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX).
 
La Galaţi, la 29 august, prinţul s-a despărţit de misionarii scoţieni pe care i-a caracterizat ca „nebuni“ şi „destul de cuminţi şi modeşti“, dar „binevoitori şi sinceri“ în demersul lor de a-l converti „la opinia lor“.
 
La Brăila, la 30 august, în aşteptarea vaporului „Galatea“, cu care au călătorit şi alţi călători străini din deceniul patru, Pückler-Muskau a făcut o excursie în insulele din direcţia Măcinului, „pline“ de trestii şi bâtlani şi pelicani. Căldura „foarte apăsătoare“ şi serile „reci“ cu aer „umed şi nesănătos“ făceau ca frigurile să fie „foarte frecvente“, ceea cel i-a amintit saxonului de Nil.
 
La 1 septembrie, „Galatea“ a ajuns la Hârşova. Până acolo, pe malul „bulgăresc“, adică dobrogean, se vedeau „câteva“ coline şi stânci, în timp ce pe malul muntean posturile de carantină nu permiteau apropierea ambarcaţiunilor de pe malul otoman, măsură pe care prinţul o considera „mai mult politică decât sanitară“.
 
La trecerea pe la Rasova (azi, comună în judeţul Constanţa), germanul a menţionat un plan de construcţie a unei căi ferate până la Balerik/Balcic, localitate situată în apropierea Varnei, care avea „un port bun“. Astfel, călătoria s-ar fi scurtat cu opt zile, „avantajul mare“ pentru Austria fiind dublat şi de faptul că acest imperiu nu ar mai fi fost dependent de gurile Dunării controlate de Rusia.
 
La 2 septembrie, „Galatea“ s-a aprovizionat cu cărbuni la Silistra. Localitatea, apărată de o fortăreaţă „puţin importantă“, era afectată de ciumă, fapt ce i-a împiedicat pe călători să debarce. „Aspectul ţării“ pe ţărmul „bulgăresc“ rămăsese acelaşi, cu coline „sumbre, pleşuve“, în timp ce Dunărea semăna cu „un arhipelag continuu“ format dintr-o „mulţime“ de braţe.
 
În concluzie, din cauza vitezei mici, călătoria i se părea autorului „monotonă şi plictisitoare“.
 
Silistra şi Balcic au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII) şi capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII).
 
Predecesori germani ai lui Pückler-Muskau care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriece N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV), diplomatul rus J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial M. Gruneweg (1582-1586/XCIV/s), caretaşul E. Döbel (1831/CXI), medicul F. Chrismar (1833/CXII) şi botanistul A. Grisebach (1839/CXXI).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI) şi misionarii scoţieni A. Bonar şi R. McCheyne (1839/CXII).

Surse foto:  

istoriiregasite.files.wordpress.com 
www.agero-stuttgart.de 
zarnesti.net 
blog.noviodunum.ro
www.romaniapozitiva.ro 
upload.wikimedia.org 
4.bp.blogspot.com 
www.info-delta.ro 
www.info-delta.ro 

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
www.ziuaconstanta.ro 
www.acad.ro 
p.calameoassets.com 
upload.wikimedia.org 
archive.org 
upload.wikimedia.org