Edouard Thouvenel (1818 Verdun/Franţa - 1866) a fost fiul cavalerului de Saint-Louis, mareşal al Franţei. La 20 de ani, Thouvenel a călătorit pe
Dunăre şi
Marea Neagră, de la Viena până la Constantinopol/Istanbul. Ca şi în cazul altor călători străini din deceniul patru al secolului XIX, voiajul a fost posibil în urma Păcii de la Adrianopol (1829), prin care
Rusia anexa
Delta Dunării de la
Imperiul Otoman şi deschidea navigaţia pe fluviu pentru nou-înfiinţata companie austriacă de transport fluvial cu nave cu aburi.
El şi-a publicat relatarea călătoriei la Paris în „Revue de deux mondes“ şi apoi, în 1840, în volumul „La Hongrie et la Valachie (Souvenirs de Voyage et notices historiques)“. Institutul „N. Iorga“ a folosit ediţia din 1840 pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea“.
Oraşul Tulcea „semăna ca toate
oraşele turceşti“: la apropiere, „iluzia“ unui „încântător decor teatral“ dispărea şi fiecare
casă apărea ca „o cloacă plină de mizerie şi de o necurăţenie nemaiîntâlnită“. În pofida aspectului neatrăgător, localitatea „nu era lipsită de importanţă“, datorită
comerţului „destul de considerabil“ cu
peşte sărat, lemne şi
cereale. De aceea, Thouvenel anticipa că oraşul va beneficia de „trezirea industriei“ în regiune, chiar dacă
locuitorii păreau „abrutizaţi de teamă şi lene“.
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII) şi ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV).
Mai departe, până la vărsarea în
Marea Neagră,
Dunărea era „tristă şi monotonă“, curgând printre
insule locuite de „nenumărate“ stoluri de
pelicani şi printre
epave eşuate, care sugerau „pericolele“ fluviului. Francezul considera că
Dunărea se varsă în mare prin
şase guri, principalele trei fiind
Chilia,
Sulina şi
Sfântu Gheorghe.
Gura Chilia era acum „complet înnămolită“, deşi în Evul Mediu puternica republică italiană
Genova înfiinţase aici un
contoar comercial.
În schimb, pe
gura Sulina, unde se afla şi localitatea
Sulina, era posibilă navigaţia
vaselor de 300 t.
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII) şi ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV).
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX) şi negustorul J. Morot (1839/CXXIV).
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV) şi ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV).
Surse foto:
istoriiregasite.files.wordpress.com
zarnesti.net
www.romaniapozitiva.ro
blog.noviodunum.ro
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă,
Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
www.ziuaconstanta.ro
www.acad.ro/com2011
p.calameoassets.com
blog.peramuzesi.org.tr
pictures.abebooks.com
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: